Home Actualitate Liviu Voinea, analistul de serviciu al USL, renegat de MAE și...

Liviu Voinea, analistul de serviciu al USL, renegat de MAE și pe făraș la Eximbank

DISTRIBUIŢI

Aminteam la sfârșitul lunii trecute, cu ocazia dezbaterii USL de la Bruxelles pe așa-numitele deviații ale României de la curs democratic, despre o mică armată de oengiști de casă ai USL, organizații cu care înainte de acest eveniment Ponta negociase direct un proiect de lege care să propună stipendierea lor expresă. Printre aceștia se aflau și analistul economic Liviu Voinea, venit din partea Grupului de Economie Aplicată (GEA), un ONG ce activează în sfera problemelor de natură economică.
Dezbaterea a fost în realitate mai mult un circ care a pendulat între exagerări politicianiste, show asigurat de Victor Ponta și Crin Antonescu, și o manifestare lacrimogenă din partea unui așa-zis activist al străzii, Claudiu Crăciun, care nu numai că s-a dovedit a fi un mic politicianist în căutare de „cosmodrom politic”, ci și un expert în manipularea discursului politic din prisma studiilor sale avansate în arta oratoriei politice. Revenind la analistul Liviu Voinea, am dorit să aflăm care este relația sa cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), instituție trecută la capitolul „finanțatori” pe site-ul GEA. După ce am așteptat circa trei săptămâni pentru un răspuns din partea MAE pe această chestiune, instituție care și acum are un aparat de comunicare extrem de birocratic în ton cu vremurile când comuniștii își împărțeau cheile birourilor din acest minister, diplomația română ne-a dat un răspuns sec: „nu finanțăm acest ONG”. „Nu există un parteneriat între MAE și Grupul de Economie Aplicată privind activități finanțate din bugetul de asistență pentru dezvoltare (ODA) și nu s-au realizat plăți către Grupul de Economie Aplicată din bugetul ODA gestionat de MAE”, a precizat MAE pentru „Curentul”. Reprezentanții biroului de presă ne-au mai precizat că nu știau de faptul că pe site-ul GEA, MAE este trecut la secțiunea „finanțatori”.

Site neactualizat, branding de viitor

Am dorit apoi să avem un punct de vedere și asupra acestei chestiuni și din partea domnului Liviu Voinea. Acesta ne-a explicat că este vorba de o sumă de 2.000 de euro pe care MAE a dat-o către GEA, în urmă cu circa 5-6 ani pentru un proiect legat de „Strategia Lisabona” (strategie a UE menită să a revigoreze politicile comunitare în domeniile economic și social – n.r.). De asemenea, Liviu Voinea s-a scuzat pentru folosirea brand-ului MAE afișat la categoria „finanțatori” prin faptul că site-ul nu a mai fost actualizat de mulți ani. Ulterior, dânsul a revenit cu telefon pentru a ne certa pentru faptul că nu ar fi denigrat România, așa cum am scris noi, ci a avut o prezentare pentru parametrii economici ai României. I-am explicat atunci lui Liviu Voinea că orice asociere a unui ONG cu activitatea politică de denigrare a României într-un cadru politic, alături de actori politici care compara România cu Belarus și chiar cu Rusia la nivel prezidențial, se numește complicitate la denigrare. Totodată, i-am explicat domnului Voinea că un ONG care ar trebui să fie vocea omului de rând în fața instituțiilor statului nu ar trebui să facă micile jocuri ale unui partid politic sau al ale altuia. Cel puțin, acesta ar trebui să fie rolul unei astfel de organizații non-guvernamentale, deși în România acestea funcționează mai mult ca oficine pentru diverse interese. GEA fiind un exemplu viu.

Ziua – funcționar public de 4.200 de euro, noaptea comentator la Felix TV

Totodată, recentele păreri emise de Liviu Voinea vizavi de semnarea de către România a Tratatului de guvernanță fiscală au determinat diverse reacții și din partea europarlamentarilor români. Sebastian Bodu a cerut AVAS să îl revoce imediat din funcția de membru al Consiliului de Administrație al Eximbank pe Liviu Voinea, acolo unde este plătit cu peste 4.000 de euro lunar, pentru criticile pe care acesta le-a adus împotriva Tratatului Fiscal, Bodu spunând că, odată eliberat din acest post, economistul va putea să critice statul pe banii lui. „Constat zilele acestea cum diverși analiști, mai mult sau mai puțin economici, critică proiectul final al Tratatul Fiscal la care România a aderat cu ocazia Summit-ului European din 8 decembrie 2011. Acest tratat a fost convenit de către toate parțile prezente, fără rezerve și fără clauze individuale aplicabile doar uneia sau unora dintre ele. De altfel, astfel de clauze nu sunt specifice tratatelor internaționale, unde ești sau nu ești parte, iar dacă devii pe parcurs, aderi in corpore la prevederile tratatului în speță”,  precizează Bodu într-un comunicat de presă. Reamintim că partizanatului politic al lui Voinea nu este tocmai unul nou. Acesta a participat deseori la dezbaterile despre programul de guvernare al PSD, în timpul campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană.  Reamintim că Liviu Voinea încasează, conform propriei declarații de avere, circa 4.200 de euro lunar de la Eximbank, acolo unde este membru al Consiliului de Administrație. Totodată, acesta este nelipsit din emisiunile de noapte ale Antenei 3, moderate de Mihai Gâdea, și este edito­rialist al „Jurnalului Național”. În declarația sa de avere, nu se specifică care este onorariul său pentru aceste activități prestate în cadrul trustului „Intact”. Poate lucrează pe poziții viitoare.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.