Dupa ce in sezonul cald au fost inregistrate doar cateva imbolnaviri, hepatita virala de tip A, boala mainilor murdare, a inceput sa faca noi victime o data cu inceperea anului scolar. Numai in ultima saptamana, in sectiile de boli infectioase de la Spitalul Judetean -Mavromati- si de la Dorohoi au fost internate 32 de persoane banuite a avea hepatita epidemica. In urma analizelor de laborator, epidemiologii au confirmat deja 15 cazuri. Medicii spun ca deja, pe teritoriul judetului, se contureaza cateva focare de hepatita A. In ultimele luni, numarul bolnavilor de hepatita a crescut in zona de est a judetului. Dupa ce, anul trecut, in localitatea Rauseni au fost inregistrate mai multe cazuri, hepatita a urmat apoi traiectul caii ferate. Astfel, de la inceputul anului, au fost inregistrate patru cazuri la Dingeni, doua la Hlipiceni, unul la Albesti, 14 la Todireni, trei la Trusesti si 10 la Ungureni, in prezent boala amenintand sa se extinda spre Saveni si Vorniceni. -Se constata cateva focare de hepatita in localitatile Todireni, Prajeni, Flamanzi, Vladeni, Corni sau Vorona. Inceperea anului scolar a facut ca boala sa se dezvolte rapid in colectivitati, ceea ce a dus la cresterea morbiditatii-, a declarat Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog-sef al Directiei de Sanatate Publica. Hepatita epidemica este una din cele mai frecvente maladii infectioase. Boala se raspandeste, ca si alte infectii intestinale, prin contacte intre oameni sau prin intermediul apei.
Lucian Siminiuc
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















