Primii militari romani plecati in Irak s-au intors acasa

Contingentul roman apartinand Companiei 383 Aparare NBC din Brigada 81 Mecanizata Bistrita s-a intors din misiune. Militarii romani au aterizat vineri noaptea pe Aeroportul International Cluj-Napoca. 65 dintre ei au venit pe calea aerului, cu o aeronava Hercules C 130 apartinand Fortelor Aeriene Romane. Alti cinci militari se vor intoarce cu vaporul, pentru a insoti echipamentul si tehnica militara. Misiunea militarilor romani a durat sase luni.

Cu o ora inainte de aterizarea avionului, holul aeroportului era deja plin cu rudele si prietenii militarilor. La auzul avionului care ii aduce acasa dupa sase luni, emotia si bucuria revederii ating pragul maxim. Toti au ochii in lacrimi. Aeronava aterizeaza, motoarele se opresc. Fanfara incepe sa cante. Se aude imnul national. Fara sa-si dea seama, un baietel ia pozitia de drepti. Lacrimile se preling pe obraz. Neavand voie sa iasa pe pista, cu totii se inghesuie in fata portii prin care li s-a spus ca vor intra. -Uite-i! Uite, acuma vin!-, se aude un glas din multime. Primul intra comandantul detasamentului, cpt. Tiberiu Negura. Cu o voce stearsa, aproape sfarsita, discuta cu reprezentantii presei. -A fost o misiune foarte grea, in general datorita conditiilor de temperatura pe care a trebuit sa le suportam, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu acomodarea pe care am facut-o la inceput, am reusit sa facem fata. Probleme mari de sanatate nu am avut, doar la inceput, din cauza cresterii bruste de temperatura de la minus 5 grade la plus 45-50, o parte dintre militari au avut mici stari de deshidratare, dar peste care au trecut. Echipamentul s-a comportat destul de bine, dar au fost probleme cu carburantul. Conditiile din tabara au fost excelente, nu ne asteptam sa gasim asa ceva in mijlocul desertului-, afirma comandantul.

Militarii vor sta cateva zile in carantina, apoi vor face vizita medicala obligatorie. Dupa aceea vor avea un binemeritat concediu de recuperare de doua saptamani. -Am fost foarte multumiti de felul cum au raspuns echipamentul si materialele si pot sa spun ca sunt compatibile cu echipamentele armatelor tarilor NATO-, declara cpt. Constantin Ologu, loctiitorul comandantului companiei.

Departe de casa

Pentru majoritatea militarilor intorsi din Kuweit, a fost prima misiune de acest gen. Cea mai mare problema a lor a reprezentat-o dorul de casa. Cu toate ca au tinut in permanenta legatura cu cei din tara, le-au lipsit sotiile, copiii, prietenii. Sunt cu totii de acord: -Am avut doua probleme mari aici: dorul de casa – de familie, de copii – si temperaturile ridicate de acolo. Aveam acces la Internet cate 30 de minute pe zi. De asemenea, puteam comunica si telefonic. Familiile au contribuit mult la misiunea noastra, ne-au ridicat moralul-, spun ei. -Conflicte cu populatia nu au fost: am discutat cu ei, ne-am facut prieteni. Am un carnetel aici plin cu adrese de e-mail de la militari americani, cehoslovaci, de la localnici-, afirma maistrul militar Teofil Cernat.

Copiii au suportat cel mai greu departarea

Nici celor ramasi acasa nu le-a fost usor. Sotiile au incercat sa suplineasca lipsa barbatilor. Cu toate acestea, toti le-au simtit lipsa. Daca femeile au strans din dinti, copiii nu si-au putut stapani dorul de tati. -E a doua misiune si la fel de lunga. Fetitei i-a fost foarte dor de el, a plans mult, dar m-am descurcat. Eu i-am simtit lipsa total-, spune Mihaela Bal. Chiar daca abia vorbeste, Carla, fetita ei de doar doi ani si jumatate, ne spune: -Mi-e taie, taie dol de tati. Cand vine, fug la el si-i dau pusi-, spune cu nerabdare copilul. Caporalul Adrian Negrea a devenit tata la nici doua luni dupa plecare. Vineri seara, el si-a tinut pentru prima data copilul in brate. Fericirea lui nu poate fi descrisa in cuvinte. -Mi-au trimis poze prin Internet. De cum am vazut-o, am spus ca este cel mai frumos copil de pe lume. Acuma nu am cuvinte sa va spun ce simt-, zice, plin de emotie, caporalul. Isi strange copilul in brate cu atata putere, de crezi ca vrea sa se contopeasca cu el, sa-l -inghita- si sa-l mai nasca o data. Chiar daca nu l-a vazut pana acum in cele cinci luni de viata, Dalia stie ca e -tata-. Sta lipita de el si nu scoate nici un sunet. Parca ar avea impresia ca orice zgomot, cat de mic, ar strica solemnitatea momentului.

(Adriana Suciu)