Părinții agreează ideea ministrului Educației Ecaterina Andronescu potrivit căreia directorii de școli să fie aleși de către consiliile de administrație, însă atrag atenția că, odată instalați pe funcții, directorii trebuie sprijiniți cu resurse financiare și umane de către autoritățile locale și centrale. „Un consiliu de administrație trebuie format dintr-o treime profesori, o treime părinți și o treime reprezentanți ai autorităților locale. Alegerea directorului de școală ar trebui să aibă loc ținåndu-se cont de obiectivele pe care și le-a propus cel care «candidează» pentru acest post. Ar fi bine ca alegerea unui director în acest mod să aibă loc din patru în patru ani, iar evaluarea activității sale să fie făcută anual“, a afirmat Mihaela Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățămåntul Preuniversitar. Pe de altă parte, surse autorizate din cadrul Ministerului Educației au declarat că „acest sistem de alegere a directorilor de școală funcționează în țările UE, dar acolo sunt alte realități economice, sociale și politice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















