Publicația ucraineană „Segodnia“ a afirmat, citånd surse apropiate Consiliului de Securitate și Apărare Națională, că diplomații ucraineni expulzați de la București ar fi spionat de fapt pentru Rusia și nu pentru Ucraina. Această ipoteză pare din ce în ce mai credibilă, avånd în vedere faptul că și cotidianul bulgar „Standart“ a publicat ieri o informație potrivit căreia Zikulov a spionat bazele americane de la Novo Selo și Bezmer, transmițånd datele rușilor. De asemenea, aceeași publicație a precizat că bulgarul se afla în vizorul serviciilor de contraiformații militare de la Sofia încă de acum un an.
Zikulov i-a spionat și pe americani, tot pentru ruși
Diplomații ucraineni expulzați de la București ar fi putut să spioneze pentru Rusia, care este mult mai interesată decât Ucraina de informațiile la care are acces România, potrivit publicației ucrainene „Segodnia“. Această informație a fost preluată de jurnaliștii străini din cercurile apropiate de Consiliul de Securitate și Apărare națională al Ucrainei. Sursele cu pricina au declarat că nu există secrete deosebite față de România, în schimb rușii sunt interesați de multe, în special de tematica NATO. „Dar, întrucât diplomații ruși sunt foarte protejați, la București nu au putut acționa decât prin ucraineni, adevărat, și aici s-a dat greș“, a declarat o sursă citată de „Segodnia“. De altfel, în concepția jurnaliștilor ucraineni, această versiune ar putea avea și o proveniență românească, având în vedere că Bucureștiul, în prezent, încearcă activ să discrediteze Ucraina în ochii Europei, urmărind în special interdicția canalului Båstroe. De asemenea, presa ucraineană se teme de faptul că, în cazul în care românii ar convinge europenii și NATO că diplomații ucraineni au lucrat în favoarea Rusiei, în scurt timp ar putea urma pași asemănători împotriva atașaților militari ucraineni de la Bruxelles, Paris și Berlin. Însă, despre aceste ipoteze Ministerul ucrainian al Apărării, principala instituție de la Kiev afectată de scandal, nu a dorit să facă nici un fel de comentariu.
Pe de altă parte, în Bulgaria apar date noi despre spionul bulgar care ar fi transmis informațiile preluate de la subofițerul român, ucrainenilor. Astfel, potrivit cotidianului bulgar „Standart“, Petăr Zikolov a spionat bazele americane de la Novo Selo și Bezmer, transmițând datele rușilor. Declarația a fost făcută pentru „Standart“ de către deputați bulgari din cadrul Comisiei pentru Ordine Internă și Siguranță, care au mai susținut că Zikolov a fost urmărit în ultimul an de Serviciul bulgar de contrainformații militare. Parlamentul de la Sofia îi va audia joi pe șeful Serviciului bulgar de informații, Kircio Kirov, precum și pe șeful Serviciului de informații militare, generalul Plamen Studenkov.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















