Cele mai substantiale masuri in justitie au fost luate in timpul mandatului fostului ministru al justitiei, Cristian Diaconescu, a declarat ieri seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele. Acesta a mai precizat ca in 2005 s-au facut doar imbunatatiri.
Jonathan Scheele a sustinut, ieri, ca reforma justitiei s-a facut in -trei valuri-, fiind inceputa de Valeriu Stoica, ministru al justitiei. -Ideea e de a face din sistemul de justitie unul independent, profesionist (judecatorii si procurorii sa fie bine pregatiti), consistent. Daca te duci la o Curte din Cluj, pe baza aceleiasi legislatii sa ai aceeasi sentinta ca la Bucuresti sau Iasi, iar procesele sa nu treneze prea mult pentru ca, daca dureaza prea mult, fiecare are de suferit-, a declarat Scheele.
El a sustinut ca acestea sunt principalele caracteristici pe care Comisia Europeana le doreste introduse in reforma judiciara, recunoscand insa ca e nevoie de timp.
-Aceste probleme sunt discutate inca din anul 2001, tinand cont si de schimbarile din sistem de la sfarsitul anilor *90 – care au fost raspunsuri partiale la unele dintre problemele de procedura-, a spus oficialul european.
Scheele a afirmat ca a vazut -primele incercari in 2002-, apoi -a existat un pachet important in 2004 – mai exact elemente care fusesera initiate cu un an inainte – si a fost finalizat sub conducerea lui Cristian Diaconescu, ministrul justitiei de atunci-.
-Acest pachet a reprezentat un important progres, un pas inainte al administratiei judiciare pentru a scoate justitia de sub influenta executivului, pentru a fi mai independenta. Pachetul din 2005 a avut menirea sa rezolve problemele cu care sistemul s-a confruntat in trecut-, a mai spus Scheele.
Cristina Stoica
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















