Ceaușeștii au murit săraci: „Averea Diavolilor”- mărunțișul din palma mortului

Mircea Opran, ginerele soților Ceaușescu a anunțat, de curând, că va cere, oficial, rejudecarea procesului în urma căruia „Odiosul și Sinistra” au fost condamnați la moarte și executați, pe 25 decembrie 1989. Aparent spectaculos,

acest demers juridic nu este chiar o premieră: de foarte mult timp, fostul soț al Zoei a deschis o serie de procese prin care a cerut să i se restituie absolut toate bunurile personale care le-au fost confiscate la Revoluție, atât ale lui însuși cât și ale răposatei sale neveste. O parte dintre aceste procese le-a și câștigat deja. Iar acum, la peste 22 de ani de la moartea socrilor, Oprean va încerca să obțină, pe cale juridică, rejudecarea „procesului de la Târgoviște”. Concret, el a declarat public: “Intenționăm să cerem rejudecarea procesului soților Ceaușescu și, în acest context, să solicităm toate lucrurile. Până la urmă, trebuie să răspundă și criminalii care i-au omorât pe socrii mei și pe alți tineri nevinovați, dar și Parchetul pentru faptele procurorilor respectivi”. Cu toate că, cel puțin până acum, nu a precizat încă ce înțelege prin „toate lucrurile”, sunt șanse foarte mari ca el să se refere la obiectele personale pe care soții Ceaușescu le-au avut asupra lor în momentul execuției. Obiecte care, deși au fost văzute extrem de rar, au iscat în jurul lor o mulțime de discuții care aproape că le-au preschimbat într-un soi mai aparte de legende.

Săraci în fața morții

Chiar și pe vremea regimului communist, cei mai mulți dintre noi eram convinși că „Mărețul Cârmaci” și „Savanta” sunt deosebit de bogați. O părere care s-a regăsit chiar și în rechizitoriul procesului de la Târgoviște, actul de acuzare în care se vorbea despre patru miliarde de dolari, pe care cei doi le-ar fi depus prin bănci din străinătate. Bani grei, care n-au fost găsiți nici până în ziua de azi. O serie de anchete internaționale, declanșate la începutul anilor 90 au arătat însă că tot ceea ce noi numeam „Averea diavolilor” au fost, în realitate, banii pe care statul comunist îi obținuse, decenii la rând, în urma unor tranzacții comerciale mai mult sau mai puțin legale. Averi cu adevărat colosale care, ulterior și într-un timp relativ scurt, au fost „sifonate” în afacerile și mai apoi în conturile “miliardarilor de carton” ai tranziției. Adică ale unor indivizi dubioși care, răsăriți brusc, precum ciupercile după ploaie, se laudă că au pus bazele noului nostru capitalism. În plus, cu timpul s-a aflat că nici măcar obiectele de lux de care care erau înconjurați Ceaușeștii, nu le-au aparținut niciodată în mod real. La fel ca restul demnitarilor comuniști de rang înalt, și ei primeau absolut tot ce le trebuia și ce-și doreau de la Gospodăria de Partid. De fapt, singura lor avere, cu adevărat personală, a fost compusă din cele câteva lucrușoare pe care le-au avut la  ei în ziua morții. De fapt sunt doar niște fleacuri, mărunțișuri care, în ciuda aspectului lor modest, au alimentat o droaie de “legende” postdecembriste. Obiecte care azi n-ar impresiona nici măcar pe cele mai năroade pipițe de provincie. Totuși, au o semnificație aparte. Ele sunt micul "tezaur" pe care l-au avut asupra lor ultimii doi condamnați la pedeapsa capitală din  România: soții Elena și Nicolae Ceaușescu, atotputernicii conducători ai “Epocii de Aur”, care au plecat în moarte doar cu ceea ce au avut pe ei.
 

Buzunăriți post-mortem

Probabil că nu există român care să nu fi văzut, fie măcar și o singură dată, filmul procesului de la Târgoviște. ?ê?£i, cu siguranță, foarte mulți dintre noi ne amintim scena execuției precum și dramatica imagine care  ne-a arătat trupurile contorsionate ale Ceaușeștilor. Ceea ce n-am văzut însă niciodată sunt câteva dintre scenele care au urmat după execuție. Concret, este vorba despre momentul în care cadavrele au fost buzunărite iar obiectele pe care le aveau asupra lor au fost confiscate. Dar asta nu înseamnă că momentul nu a fost consemnat în scris: în definitiv, chiar și pe 25 decembrie 1989, birocrația specifică regimului comunist funcționa încă din plin, la fel de meticuloasă ca întotdeauna. Motiv pentru care toate mărunțișurile găsite asupra Ceaușeștilor au fost enumerate contabilicește și descrise amănunțit într-un proces verbal care a rămas ascuns prin arhive, timp de peste un deceniu și jumătate. De fapt este vorba despre două procese verbale: unul olograf, întocmit la fața locului chiar pe 25 decembrie 1989 și încă unul, dactilografiat. Acesta din urmă, datat tot pe  25 decembrie, este scris la o mașină „car mare” folosită, pe atunci doar la sediul CC al PCR. Un detaliu care pare a demonstra că acesta din urmă a fost dactilografiat mai târziu, după revenirea în Capitală a „delegației” care participase la procesul și execuția cuplului Ceaușescu. Întocmite și semnate de maiorul magistrat Mugurel Florescu și de cameramanul militar colonel Ion Baiu, ambele documente se referă la: "Obiectele pe care le-am primit de la cadrele militare care au pus în executare sentința de condamnare la moarte a lui Nicolae și Elena Ceaușescu".

Birocrația și „ceasul cu teroriști”

Românii care au făcut Revoluția acasă, așezați comod în fața televizoarelor au remarcat că, în cursul procesului de la Târgoviște, Nicolae Ceaușescu se uita insistent la ceasul său de mână. Atunci, pe fondul isteriei colective legate de „teroriști”, a circulat zvonul că, de fapt, în acel ceas ar fi fost ascuns un aparat de emisie-recepție ultraminiaturizat prin care „Nea Nicu” ar fi ținut legătura cu niște presupuși acoliți care așteptau doar semnalul lui pentru a interveni în forță. Tot pe atunci, la scurt timp după înmormântarea soților Ceaușescu s-a tot vorbit despre spectaculoasele bijuterii pe care Elena le-ar fi purtat în ultimele ei clipe de viață. Ceva mai târziu, în primele luni ale anului 1990, s-a spus că toate acele obiecte de preț ar fi dispărut fără urmă. Iar o serie de ziariști, care se lăudau că sunt foarte bine  informati, au afirmat că, smulse de pe cadavrul proprietarei, bijuteriile  Elenei ar fi fost furate chiar de către cei care au luat parte la procesul și  execuția Ceaușeștilor. Adevărul este că toate acele obiecte nu au mai fost văzute niciodată de public. Dar asta nu înseamnă că ele chiar ar fi dispărut fără urmă. Atunci, la scurt timp după execuția soților Ceaușescu, obiectele lor de preț s-au confiscat, în conformitate cu prevederile sentinței. ?ê?£i în nici un caz nu au fost furate vreunul dintre membrii plutonului de execuție. Iar "ridicarea" lor s-a făcut oficial, aproape în mod birocratic. Chiar și în acele împrejurări dramatice  s-a întocmit un proces-verbal, în care fiecare "piesă" a fost descrisă în mod sumar. De acolo aflăm că, atunci când a fost executat, Nicolae Ceaușescu purta "un ceas de mână bărbătesc, marca Rolex-Oister-perpetual day-date, confecționat din metal alb, cu brățară din același material și de aceeași culoare". Acesta este ceasul pe care Ceaușescu l-a privit insistent în timpul  procesului. Un obiect relativ scump pentru acele vremuri, care nu atingea totuși, nici pe departe, valoarea Rolex-urilor care, în zilele noastre, par a fi „anexele” obligatorii ale "uniformei" de politician. Examinat atent de către   specialiștii militari, obiectul s-a dovedit a fi exact ceea ce părea: un ceas de mână prin care, evident că nu se putea intra în contact cu  niște  "teroriști" aflați dracu știe pe unde.

Brățara împușcată

22-23 decembrie 1989: abia intrați în fosta reședință prezidențiala din Primăverii, istericii reporteri  ai "Televiziunii Române", care se lăuda că devenise brusc și „Liberă”, le-au prezentat  românilor înțepeniți hipnotic în fața micilor ecrane, marea gugumănie privitoare la robineții de aur pe care Ceaușeștii le-ar fi avut chiar și la budă. Ceva mai târziu am aflat că a fost doar o poveste diversiunistă, fără vreo legătură cu realitatea. Cam la fel de reală a fost și povestea cu bijuteriile Elenei, o altă minciună revoluționară, la fel de gogonată. Iată ce enumera procesul-verbal amintit mai sus: "Un colier de culoare galbenă, probabil din aur, compus dintr-un lanț și șapte cilindri. O brățara din metal galben, confecționată din zale, prezentând la unul dintre capete, pe partea interioară, monograma „EC 7.01.1989”; al doilea capăt de prindere și două zale alăturate prezintă deformări. 27 de agrafe de păr, din metal de culoare galbenă". Atât și nimic mai mult. Toate bijuteriile găsite pe cadavrul Elenei Ceaușescu au fost o brățară, un colier și 27 de agrafe, „confecționate din metal de culoare galbenă". Una dintre aceste bijuterii poarta pe ea o amprentă sinistră. Este vorba despre brațară. Monograma "EC" urmată de data "7.01.1989"-adică ziua de naștere a Elenei, arată că este vorba despre un cadou primit de la nu se știe cine, în ziua în care ea a împlinit 70 de ani. Iar „deformația de pe al doilea capăt de prindere" este, de fapt urma unuia dintre gloanțele trase asupra Elenei.  Inventarul obiectelor luate de pe cadavrele soților Ceaușescu cuprinde și câteva mărunțișuri: "două chei safe, de format și dimensiuni diferite, cea mai scurtă fiind inscripționată „843” și "două chei yalle tip „Elzet”. Cele patru chei sunt prinse într-un inel metalic, prevăzut cu un breloc rotund din plastic, gravat „P-25”. De la seifuri or fi fost oare acele chei? Nu vom afla  niciodată. ?ê?£i nici nu mai contează: toate dulapurile, fișetele și seifurile au fost sparte și jefuite de revoluționarii care au pătruns atât în sediul CC al PCR, cât și în Palatul din Primaverii. Cam asta este tot ceea ce se știe despre averea strict personală a soților Ceaușaescu. Restul sunt legende, niciodată confirmate. Dar nici infirmate oficial. Vasile Maluțan, pilotul celebrului elicopter "evadat" de pe terasa CC al PCR, a spus, la un moment dat că, la plecarea sa precipitată din sediu, Ceaușescu a luat cu el o valiză plină cu documente. Ce s-a ales de ele? Nu se știe. Or fi avut legatură cu niște conturi pe care Ceaușescu le cunoștea? Nu s-a mai aflat niciodată. Pilotul Maluțan a murit în mai 1995, a doua zi după ce, audiat fiind de o comisie parlamentară, a vorbit atât despre o agendă a Elenei, cât și despre o valiză cu documente pe care Nicolae o avea la el. 

   Unde sunt acum lucrurile personale ale Ceaușeștilor? Teoretic, nimeni nu pare interesat de ele. Practic, situația este foarte clară. La un moment dat, obiectele au ajuns la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General. Iar pe 4 aprilie 1992, au fost predate la Banca Națională. Cei care le-au preluat, pe bază de documente oficiale au fost Cornel Croitoru, vice-guvernator al Băncii Naționale, si Ozorchevici Petru-Horia, director adjunct al Directiei Trezorerie si Casierie din aceeași instituție. Obiectele au fost înscrise în Registrul de valori al Băncii Naționale sub numărul 29273/04.02.1992. Aceasta este și "adresa" la care se găsesc, și acum, obiectele soților Ceaușescu.

Vasile Surcel