”Nadia Comăneci, e perfectă” scria revista Time în 1976. 40 de ani mai târziu, fenomenul gimnasticii mondiale, a povestit în cartea ei, „Scrisori către o tânără gimnastă”, prin ce cumpene a trecut când era mică şi cum mâna destinului a intervenit şi a ocrotit-o-uneori, în ultimul moment. Aceasta era să moară de trei ori
Născută la 12 noiembrie 1961, în Oneşti, pe vremea aceea, Gheorghe Gheorghiu Dej, după numele fostului lider comunist,Nadia Comăneci are o poveste a copilăriei de-a dreptul cutremurătoare, scrie libertatea.ro.
Destinul a încercat- o de trei ori, dar Dumnezeu a vrut ca ea să trăiască şi să-şi împlinească menirea pe Pământ. Cumpenele despre care vorbim sunt relatate chiar de „Zeiţă”, în cartea pe care a lansat- o în ţară, „Scrisori către o tânără gimnastă”.
Prima încercare a vieţii a venit la scurt timp după naştere „Mi-am făcut intrarea în lume cu o maladie gravă şi rară. Pe creştetul capului aveam o pungă enormă cu lichid. Medicii erau derutaţi, i-au zis mamei că nu exista siguranţa că voi trăi. Mi-au făcut nenumărate puncţii, dar problema n-a dispărut”, povesteşte Nadia. Văzând că doctorii sunt neputincioşi, dar refuzând să se dea bătută, mama Nadiei, Ştefania Comăneci, a apelat, în disperare de cauză, la credinţă.
„Bunica a învăţat-o pe mama să mă ducă duminica la biserică şi, înainte de venirea părintelui, să mă treacă de trei ori peste prag. A făcut-o, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit şi m-a luat din leagăn, eram vindecată. A fost, probabil, o coincidenţă, dar aceasta este varianta mamei şi prima întâmplare norocoasă din viaţa mea”, spune campioana.
„Al doilea eveniment norocos a avut loc la o săptămână după ce am ieşit din spital. Mama locuia la bunici, pentru ca aceştia să o ajute să mă îngrijească. În prima noapte, s-a iscat o furtună cumplită, iar acoperişul gemea sub adevărate lespezi de gheaţă. A doua zi, pe când dormeam într-un pătuţul din bucătărie , fiindcă acolo era mai cald, părinţii şi bunicii au reparat ferestrele şi crăpăturile. Trecând prin bucătărie, bunicul s-a hotărât să mă ia în braţe. O secundă mai târziu, acoperişul s-a prăbuşit peste pat. Dacă bunicul nu mă ridica la vreme, muream. A fost, probabil, o altă coincidenţă, dar eu am crescut în România, în credinţa ortodoxă, iar noi avem o întreagă tradiţie a poveştilor despre minunile cereşti”, a scris Nadia în cartea ei.
A treia şi ultima cumpănă majoră din copilăria Nadiei s-a petrecut când ea avea doar câţiva anişori.
„Fratele meu, Adrian, era în căruţ, iar noi tocmai treceam pe un pod. Eu mergeam alături de mama mea. Cumva, piciorul mi-a alunecat printre traversele din lemn, m-am împiedicat şi am zburat peste parapet direct în apă”, povesteşte Nadia.
Se putea termina rău, fiindcă a căzut de la înălţime, iar apa era mică, nu putea amortiza şocul… Însă doamna gimnasticii noastre a avut din nou noroc: „Mama a luat-o la fugă pe pod, dar când a ajuns la capăt, eu deja o aşteptam, tocmai ieşită din apă. N-aveam decât câteva zgârieturi. Şi n-am plâns. Nici azi nu o fac decât foarte rar”.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
