Home Politic O noua ofensiva politica

O noua ofensiva politica

DISTRIBUIŢI

La Palatul Parlamentului a avut loc, joi, 6 noiembrie, sedinta Consiliului National al Partidului Social Democrat. Cu aceasta ocazie, presedintele PSD, Adrian Nastase, a declarat ca intrarea PSD in Internationala Socialista reprezinta o sarbatoare. Adrian Nastase a spus ca votul dat pentru intrarea PSD in IS a fost un vot de incredere fenomenal, dar si un vot de blam pentru PD. Presedintele PSD a folosit acest prilej pentru a critica populismul fortele de dreapta din Romania. Consiliul National al PSD a adoptat o serie de declaratii privind primirea partidului in IS, privind Raportul de tara si semnificatia referendumului pentru aprobarea Constitutiei. Va prezentam in continuare fragmente din discursul domnului Adrian Nastase, sustinut in fata membrilor Consiliului National.

-Salut cu bucurie participarea la reuniunea noastra a membrilor Consiliului National, a membrilor Colegiului Central de Arbitraj si ai Comisiei Nationale de Control Financiar. Adresez un salut prietenesc reprezentantilor partidelor politice, sindicatelor si patronatelor care au raspuns invitatiei de a fi prezenti la lucrarile Consiliului National.

Am hotarat convocarea Consiliului National al PSD in aceasta reuniune extraordinara pentru a dezbate probleme de actualitate, ale vietii politice, economice, sociale din Romania. De fapt, ordinea de zi aprobata cu putine minute in urma de Biroul Executiv Central cuprinde teme referitoare la primirea PSD in Internationala Socialista, Raportul de tara al Comisiei Europene, evolutia economica si sociala din Romania, proiectul Pactului de stabilitate sociala pe anul 2004, organizarea si desfasurarea referendumului national.

Dorim sa prezentam o informare privind evolutia principalilor indicatori economico-sociali in perioada 2001-2004. La fel, proiectul Pactului de stabilitate sociala in anul 2004, dar si Acordul de colaborare si parteneriat intre partidul nostru si Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania – Fratia. De asemenea, o informare referitoare la Raportul Bancii Mondiale privind saracia in Romania si finalizarea acordului cu Fondul Monetar International.

Al patrulea punct vizeaza raportul referitor la organizarea si desfasurarea referendumului national de aprobare a legii referitoare la revizuirea Constitutiei Romaniei, care a avut loc in perioada 18-19 octombrie 2003. Vom prezenta un proiect de Declaratie a Consiliului National privind importanta si semnificatia referendumului.

Este o zi de mare bucurie pentru noi si pe care trebuie sa o sarbatorim asa cum se cuvine. Dupa multi ani de eforturi, dupa multe incercari, dupa multe obstacole, partidul nostru, format in etape, adaugand oameni de calitate din intreaga zona a stangii democratice, este astazi un membru respectat al Internationalei Socialiste. Este zi de sarbatoare, pentru ca multi dintre cei care suntem aici, in aceasta sala, ne aducem aminte cat de greu a fost, in anumite situatii, sa depasim perceptii gresite, atitudini uneori neprietenoase, obstacole false ridicate de falsi prieteni, prietenii care ne-au dus uneori pe drumuri laturalnice. Iata insa ca am reusit sa invingem.

Nu este o victorie in sine, este o victorie care inseamna asumarea unei responsabilitati si mai mari. Poate ca inca nici nu realizam cat de important a fost acest moment. Poate ca inca nu intelegem si nu stim cat de importanta pentru modernizarea partidului nostru in continuare a fost decizia de la Sao Paolo. In mod categoric, drumul nostru de-acum inainte in planul vietii de partid va fi mai usor, pentru ca nu vom mai merge in afara structurilor Internationalei Socialiste, vom merge impreuna cu ei, cu membrii extrem de numerosi ai acestei familii, cea mai importanta familie politica din lume.

Guvernul PSD a obtinut cele mai multe succese

Probabil ca niciodata in istoria postrevolutionara a Romaniei, intr-un interval de timp foarte scurt – si ma refer la ultima luna – nu s-au strans atatea rezultate pozitive: succesul referendumului national pentru modificarea Constitutiei, eliberarea ultimei transe a acordului stand-by cu Fondul Monetar International, ratificarea in aproape toate statele membre ale NATO a protocolului de aderare, alegerea Romaniei ca membru nepermanent in Consiliul de Securitate pentru urmatorii doi ani, sansa pe care trebuie sa o valorificam la maximum in anul 2004.

Doresc sa evidentiez, in mod deosebit, si continutul Raportului de tara pe anul 2003, facut public ieri de catre Comisie in fata Parlamentului European. Este important faptul ca acest raport atesta cel mai semnificativ progres inregistrat in perioada de cand Comisia Europeana monitorizeaza anual Romania.

Economia functionala de piata reprezinta, in mod categoric, un concept economic si politic care defineste o perceptie pozitiva despre un ansamblu de masuri in domeniul economic, pe linia reformelor economice. Nu exista un instrument economic cu ajutorul caruia sa se masoare economia de piata functionala, sa vina cineva cu un metru special sa masoare economia romaneasca si sa spuna este sau nu este functionala. Este vorba de un numar de masuri care se iau la un moment dat si care trebuie sa convinga partenerii nostri, intr-un proces care nu se incheie anul asta. Sunt unii poate care nu au inteles. Noi nu punem capat relatiilor noastre cu Uniunea Europeana anul acesta. Va fi un traseu pe care il vom parcurge in continuare impreuna, in care va trebui sa facem si noi eforturi si, sper, si Uniunea Europeana concesii.

Raportul de tara: veritabila prezentare a starii natiunii

Este trist ca, din pacate, spiritul acestui raport trebuie explicat la Bruxelles si ca unii dintre analistii nostri sau unii dintre ziaristii nostri, unii dintre oamenii politici de la noi nu au reusit sau nu au dorit sa perceapa aceste nuante extrem de importante, de altfel, pentru viitorul Romaniei. Raportul ca atare – spuneam si ieri cu o alta ocazie – este o veritabila prezentare a starii natiunii. El surprinde evolutiile din economia noastra, dinamica pregatirilor pentru aderare, capacitatea autoritatilor romane de a actiona eficient in vederea aderarii la Uniunea Europeana. Raportul de tara apreciaza ca obiectivul aderarii in 2007 este realist. In plus, ieri, la Bruxelles, s-au spulberat si acele jocuri de culise care incercau sa separe Romania de Bulgaria in eventualitatea semnarii separate a tratatelor de aderare. Nu trebuie sa intram in aceste jocuri. Problema noastra nu este de a ne compara cu Bulgaria.

Stiu ca sunt inca multe nemultumiri, stiu si stim ca sunt foarte multe probleme de rezolvat, stim ca oamenii asteapta de la noi solutii si le cautam stand ore intregi sa discutam despre alternative, despre solutii. Dar iata, raportul Bancii Mondiale, care a fost difuzat in urma cu doua zile, ne ofera un temei de satisfactie. Avem nu doar o crestere economica foarte ridicata, comparativ cu alte tari, in ultimii trei ani, de aproximativ 5%, dar aceste eforturi in domeniul economic nu au insemnat doar sacrificii pentru romani, pentru ca raportul Bancii Mondiale ne arata ca, intr-un interval de doi ani, 2001 si 2002, nivelul de saracie in Romania a scazut de la 35% la 29%. In doar doi ani, iata, nivelul saraciei a scazut in mod considerabil. Sigur, vor spune multi ca mai sunt 29% de oameni saraci in Romania.

PNL si PD au o atitudine duplicitara

Este important si faptul ca Raportul de tara al Uniunii Europene inregistreaza pozitiv referendumul pentru modificarea Constitutiei, ca un pas decisiv pe calea integrarii. Referendumul a fost si un test revelator privind interesul si vointa romanilor de a se apropia de Uniunea Europeana. In mare masura, miza votului pentru referendum a fost chiar integrarea europeana si, intr-un fel, prin incurajarea, sau nu, de a se vota acest important document al natiunii romane, s-a exprimat si un vot in favoarea integrarii europene. S-a demonstrat faptul ca exista partide care sustin cu adevarat, se mobilizeaza, isi asuma riscul pentru procesul de integrare europeana si sunt partide care s-au pronuntat in mod deschis, pe de alta parte, unele impotriva integrarii, si am in vedere Partidul Romania Mare.

A aparut totusi in acest context si un alt tip de atitudine, abordat de noua Alianta PNL-PD. Ei au declarat ca sustin modificarea Constitutiei, insa in fapt si-au dorit foarte mult un esec al referendumului, crezand ca vor putea folosi politic impotriva partidului nostru acest esec. Aceasta mereu noua veche Alianta PNL-PD mizeaza pe un fenomen de amnezie publica si, tocmai din acest motiv, trebuie sa aducem aminte de fiecare data care a fost si care este -aportul- acestor forte politice la istoria recenta a Romaniei.

Am vazut de curand niste fluturasi ai PNL care sunt distribuiti prin diferite locuri prin tara, subliniind ca PNL a adoptat Constitutia din 1923, dar trebuie sa spunem totusi ca PNL nu a votat, nu a aprobat Constitutia din 1991. Este un moment mai apropiat, de ce sa ne referim tocmai la Constitutia din 1923? Va propun sa facem astazi, cand noi ne aflam aproape de incheierea celui de-al treilea an de guvernare, o comparatie relevanta cu situatia Romaniei in anul trei al guvernarii CDR-PD, deci implicit al actualei Aliante PNL-PD.

Noi suntem pe cale sa finalizam cel de-al treilea an consecutiv de crestere economica si de diminuare a ratei inflatiei. Am parcurs etapele cele mai dificile ale unei reforme reale a economiei, ceea ce a facut posibil ca astazi Romania sa poata fi considerata o tara cu economie de piata functionala. In 1999, deci al treilea an al guvernarii CDR, cand PNL si PD se aflau la guvernare, Romania trecea prin al treilea an consecutiv de cadere economica. Inflatia era galopanta, somajul se amplifica, iar in Valea Jiului avusese loc o explozie sociala de o violenta vecina razboiului civil.

Presa vorbea de privatizari frauduloase la RomTelecom, de afacerea -Tigareta-, de scandalul SUN OIL si altele. Credibilitatea externa a Romaniei atinsese nivelul cel mai scazut de dupa 1989, romanii dormeau disperati pe la portile ambasadelor, in speranta ca umilindu-se si mituind in stanga si in dreapta vor obtine vizele ataat de ravnite. Romania tocmai ratase integrarea in primul val de extindere a NATO, acordul cu FMI era blocat, iar negocierile de aderare la Uniunea Europeana nu puteau fi inca incepute.

Ar putea fi aduse multe alte amanunte, dar cele cateva enumerate spun mult despre ce putem astepta de la o eventuala guvernare minoritara PNL-PD care, asa cum se spune prin teritoriu de catre membrii acestor partide, s-ar sprijini in parlament pe suportul parlamentar al PRM. Atunci cand romanii vor merge anul viitor la vot, ar fi bine sa faca o comparatie similara. Ar putea evita astfel capcana politicianismului, precum si manipularea pe care o incearca liderii PD si PNL.

Nu se poate prezenta ca alternativa viabila la guvernarea noastra o forta hibrida, care nu are la activ decat responsabilitatea dezastrului Romaniei din perioada 1996-2000.

Sigla PNL-PD ar trebui sa fie DN – Dezastru National

Nu trebuie sa orientam aceasta analiza doar spre trecut, este normal sa monitorizam ceea ce fac astazi cele doua partide ale dezastrului national. Sugerez, cu aceasta ocazie, ca Alianta PD-PNL sa-si schimbe, de altfel, sigla din DA in DN, adica Dezastru National. Repet, nu poate fi nimic mai edificator pentru responsabilitatea politica a liberalilor democrati decat atitudinea duplicitara pe care au manifestat-o impotriva referendumului pe marginea noii Constitutii.

Pentru liderii dadaisti ai aliantei (curent literar de la care alianta a imprumutat probabil inclinatia doctrinara spre aleatoriu) esecul revizuirii Constitutiei ar fi satisfacut mult mai bine necesitatile viziunii lor politice meschine. Ilustrativa este si atitudinea de voyeurism politic pe care domnul Stolojan a adoptat-o, alegand sa asiste la prezentarea Raportului de tara in Parlamentul European, in speranta ca va fi martorul fericit al unui esec al Romaniei la Bruxelles.

Toate aceste atitudini sunt dovada optiunii pentru o lupta politica lipsita de principii si a unei derapari imorale de la regula suprematiei interesului national. Aceasta este alternativa pentru care romanii sunt indemnati tot mai insistent astazi sa voteze la viitoarele alegeri.-

POLITICA PE SCURT

Basescu pozeaza in campion al luptei impotriva coruptiei dintr-o vila de 280.000 de dolari

Partidul Social Democrat atrage atentia asupra nerespectarii Legii privind publicarea declaratiei de avere de catre primarul general al Capitalei, domnul Traian Basescu. Desi pozeaza in campion al luptei impotriva coruptiei, domnul Basescu si-a completat incorect ori nu si-a actualizat cu rea-credinta declaratia de avere care se afla pe pagina de Internet a Primariei Generale. Cu toate ca vila domniei sale este subiect de reportaje in ziare, avand, conform acestora, o suprafata de peste 200 metri patrati si o valoare de 280.000 de dolari (9,5 miliarde de lei), presedintele PD nu a trecut-o in declaratia de avere (vezi anexa), asa cum prevede legea. Avand in vedere aceste lucruri, Partidul Social Democrat se intreaba daca domnia sa si-a platit taxele si impozitele locale.

Oare proprietatile imobiliare ale domniei sale le-a cumparat din salariul de primar general si din profitul fabricii de inghetata pe care o detine? Sau sunt atat de generoase fondurile pe care le obtine Traian Basescu din dreapta si din stanga, ca urmare a -fructuoasei- activitati de consultanta si expertiza la care face referire in declaratia de avere?

In aceste conditii, Partidul Social Democrat ii solicita domnului Traian Basescu, in cazul in care domnia sa nu se considera mai presus de lege si este un om de onoare, sa isi dea demisia din functia de primar general.

PSD cere PNL si AP sa inceteze tiparirea de fluturasi electorali

Partidul Social Democrat solicita autosesizarea organelor abilitate fata de incalcarea grosolana a legislatiei de catre Partidul National Liberal si Actiunea Populara, prin demararea unei campanii sustinute de tiparire si distribuire a unor pliante electorale. PSD cere interventia de urgenta a Ministerului de Interne care trebuie sa sanctioneze cu fermitate si sa stopeze aceste incercari de influentare a opiniei publice, prin actiuni situate in afara legii.

In aceste conditii, Partidul Social Democrat isi exprima totala surprindere fata de solicitarile insistente ale opozitiei care nu este de acord cu propunerile PSD privind limitarea campaniei electorale la 30 de zile. Argumentele noastre aratau faptul ca extinderea duratei campaniei electorale la mai mult de doua luni in 2004 ar implica cheltuieli exagerate si ar duce, inevitabil, la o suprasaturare a populatiei cu informatii si dezbateri politice.

Se pare ca estimarile noastre privind bugetele partidelor politice sunt eronate, iar campania electorala a inceput in afara legii! In aceste zile, de exemplu, in Capitala au fost distribuiti in cutiile postale si campusurile universitare zeci de mii de fluturasi semnati PNL sector 2, prin care le sunt prezentati bucurestenilor candidatii acestui partid la primarie, Senat si Camera Deputatilor. Mai mult decat atat, bucurestenii sunt indemnati sa participe in luna noiembrie la o serie de intruniri publice pentru care nu au fost solicitate avizele necesare.

In perioada referendumului pentru Constitutie, PNL a distribuit pliante electorale semnate la acea data de Theodor Stolojan. Am considerat atunci inoportuna sesizarea opiniei publice si a organelor abilitate fata de aceasta ilegalitate, considerand ca am putea diminua astfel interesul populatiei fata de adoptarea noii legi fundamentale. Acum insa nu putem lasa nesanctionate manifestarile dispretului fata de lege ale Partidului National Liberal.

In consecinta, Partidul Social Democrat solicita incetarea imediata a acestor actiuni tipice unei campanii ilegale si nedemne.

Pagina realizata de PSD

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.