
CAB: Mai discutăm…
Cu toate că magistrații Curții de Apel București nu au acceptat ca în dosarul de colaborator al Securității al Rodicăi Stănoiu să fie efectuată o expertiză grafologică pe toate înscrisurile cerute de CNSAS, Consiliul a decis să facă una pe proprie răspundere și… surpriză! Potrivit acestei expertize efectuate de un specialist autorizat, Rodica Stănoiu a dat cu subsemnatul la Securitate cu numele de cod Sanda. Astfel, potrivit reprezentantului instituției, Mihai Ionescu, au fost supuse expertizei documente scrise de Rodica Stănoiu din dosarul de la Direcția de Pașapoarte din perioada 1963-1987, un document scris de Stănoiu în 2004 pe cånd era ministru al Justiției, declarațiile de avere și de interese și declarația de necolaborare cu Securitatea, care au fost comparate cu notele informative.
100%
„Expertiza arată că este 100% aceeași scriitură în notele informative ca în înscrisurile din dosarul de pașapoarte, ca în documentele recente, ca în declarațiile de avere, de interese, declarația de necolaborare cu Securitatea“, a declarat Mihai Ionescu. De asemenea, expertiza cerută de CNSAS a avut ca obiect și compararea notelor informative cu trei documente scrise de Rodica Stănoiu la Institutul de Cercetări Juridice (ICJ) în perioada 1982-1984. Și în acest caz, expertiza arată că este același scris în notele informative și documentele de la ICJ, chiar dacă prezintă unele „elemente diferite între înscrisuri“. Potrivit expertizei, din comparația celor două tipuri de documente, pe de-o parte notele informative și pe de cealaltă parte înscrisurile de la ICJ, rezultă „capacitatea persoanei de a scrie în moduri diferite, litere sau grupuri de litere fiind însă executate similar datorită stereotipului dinamic unic fiecărei persoane“.
Pe alese
Rodica Stănoiu a cerut instanței să dispună expertiza numai în ceea ce privește înscrisurile de la ICJ în comparație cu notele informative, și nu celelalte documente propuse de CNSAS pentru expertizare. Stănoiu a cerut expertizarea documentelor din perioada în care ar fi scrise și notele informative, precizånd că a avut un accident de mașină și ulterior și-a schimbat scrisul. Chiar și cu expertiza grafologică făcută, magistrații CAB nu au dorit să o dezbată, mulțumindu-se doar cu dispunerea efectuării unei alte expertize, respectiv grafoscopice. În acest sens, magistrații i-au cerut Rodicăi Stănoiu să se prezinte pentru a scrie un document și reprezentanților CNSAS să le aducă notele informative în original.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















