Deputata UDMR Csilla Peto se află în conflict de interese, potrivit deciziei de ieri a Curții de Apel Oradea, prin care s-a respins acțiunea parlamentarei deschisă împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI).
În noiembrie 2011, ANI a cerut Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție să cerceteze pentru conflict de interese șase deputați, între care și reprezentanta UDMR Csilla-Maria Peto.
În urma evaluărilor demarate în noiembrie 2010, ANI a constatat că Csilla-Maria Peto a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, Dalma Csilla Peto, din 1 februarie 2009 până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală 5 Bihor. Beneficiul patrimonial obținut Dalma Csilla Peto a fost de 34.333 lei (aproximativ 8.175 de euro)
În paralel cu procedura penală, la Secția contencios administrativ a Curții de Apel Oradea, deputat Peto a contestat actul administrativ emis de ANI privind conflictul de interese.
Curtea Oradea a respins acțiunea deputatei, care ridicase și o excepție de neconstituționalitate similară cu cea invocată de Andras Levente Mate (deputat UDMR) la Curtea de Apel Cluj (instanță care a admis excepția în 13 decembrie 2011, iar procesul stagnează-n.r.).
În 26 martie 2012, Curtea de Apel Oradea a respins excepția de neconstituționalitate ridicată în procesul deputatei Peto, precum și acțiunea de anulare a actului administrativ emis de ANI.
Tot Curtea de Apel Oradea, în 8 februarie 2012, a respins o acțiune similară dată în cazul deputatei PSD Sonia Maria Drăghici.
În septembrie 2011, ANI a constatat că deputata Sonia Maria Drăghici a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Doru Vladimir Drăghici, în perioada 2 martie – 1 iulie 2009, respectiv din 21 septembrie 2009 și până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală 5 Bihor.
Pe de altă parte, în 21 martie, Curtea de Apel Alba a admis acțiunea deputatului PSD Ioan Cindrea (deputat PSD) împotriva ANI.
În urma verificărilor declanșate în luna noiembrie 2010, Agenția de Integritate a constatat că Ioan Cindrea, deputat PSD, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soției sale, Amalia Cindrea, în perioada 5 octombrie 2009 – 1 februarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar deținut în Circumscripția electorală 34 Sibiu. Beneficiul obținut în perioada 5 octombrie
2009 – 1 februarie 2011 de către aceasta a fost de 35.061 lei (aproximativ 8.138 euro), potrivit ANI.
Actul administrativ al ANI a fost contestat la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, care a admis plângerea lui Cindrea.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis nouă din cele zece acțiuni de „anulare act administrativ“ emis de ANI, cu care această instanță a fost sesizată.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















