
Tensiuni în USL
Euforizat de întâlnirea cu fostul premierul britanic, laburistul Tony Blair, Ponta a prins mai mult curaj și a îndrăznit să-i dea peste bot motanului Felix care speră ca pupilul său Daniel Constantin să devină într-o zi un membru important al virtual cabinet Ponta. Chiar după ședința comună a USL, de ieri dimineață, liderul PSD a anunțat că Daniel Constantin (PC) va face parte, dacă acceptă, din Guvernul USL, dar nu pe funcția de ministru al Economiei. Mesajul lui Ponta este clar în condițiile în care fostul ministrul al Economiei, Codruț Sereș, era omul de casă al lui Felix Voiculescu. Reamintim că Sereș este în prezent judecat pentru neglijență în serviciu și subminare a economiei naționale, în dosarul Hidroelectrica, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României. Șereș, fost ministru al Economiei în perioada 2004 – 2006, a fost trimis în judecată, în 2009, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Ponta a făcut aceste precizări legate de Daniel Consntatin într-o conferință de presă, întrebat despre afirmațiile șefului statului, care a susținut că președintele PC se pregătește să devină ministru al Economiei. „Faptul că Traian Băsescu a început să îmi facă guvernul este o veste destul de proastă pentru mine. Înseamnă că mă confundă cu Boc sau cu Ungureanu, ceea ce nu mă onorează deloc“, a precizat Ponta.
Constantin se jură că nu fură pentru Voiculescu
De asemenea, liderul PC a negat că ar fi interesat să ocupe o astfel de funcție, arătând că îi este greu să creadă că Traian Băsescu nu e bine informat. Constantin a calificat afirmațiile șefului statului ca fiind făcute cu rea intenție. „Nu am spus niciodată că mă interesează Ministerul Economiei. (…) Nu am niciun fel de intenție și nu mă interesează Ministerul Economiei“, a răspuns acesta, arătând că nu s-a discutat despre o eventuală împărțire a funcțiilor la nivel guvernamental în cadrul USL. Grivco SA, firma lui Felix Voiculescu, a cunoscut o perioadă propice atunci cand Codruț Sereș a fost ministru al Economiei, cunoscută fiind relația apropiată dintre cei doi. SC „Grupul Industrial Voiculescu și Compania“ (Grivco) a obținut, în 2006, cât era Sereș ministru, profituri nete de 50.000 de euro pe zi, a scris recent presa centrală. Imediat după numirea lui Sereș la Ministerul Economiei, Grivco s-a reprofilat pe afaceri cu energie electrică chiar din a doua zi de după alegerile parlamentare din 2004. La o lună distanță, Sereș avea să devină din poziția de senator al PUR, fosta denumire a PC, membru al cabinetului Tăriceanu. Vârful prosperității Grivco a fost atins în 2006, cel de-al doilea an de mandat al lui Sereș. În acel an firma lui Felix-Mircea a obținut un profit net de 65 milioane de lei, mai mare decât cifra de afaceri din 2009.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















