Asa cum au declarat analistii si specialistii in institutii europene, principiul bunei guvernari, pe care s-au certat saptamani intregi liderii politici de la Bucuresti, nu are nicio legatura cu guvernul, cu locatarii de la Palatul Victoria, ci se refera in ansamblu, la conducere, sub toate formele sale. Conform normelor invocate chiar de presedintele Traian Basescu, buna guvernare, sinonima cu transparenta si cu deschiderea institutiilor statului catre cetateni, ar trebui sa calauzeasca si actiunile Palatului Cotroceni. Articolul I-50, paragraful I, invocat de seful statului pentru a-i plati politele premierului Tariceanu, stipuleaza: -In scopul promovarii unei bune guvernari si pentru a asigura participarea societatii civile, institutiile, organismele si organismele Uniunii lucreaza respectand in cel mai inalt grad principiul deschiderii-. Asa cum se vede, este vorba de toate institutiile si de toate organismele, indiferent de cine sunt conduse ele.
La o simpla analiza a activitatii presedintelui, in ultimele luni, constatam ca cel care incalca principiul bunei guvernari este chiar Traian Basescu, care, sub influenta serviciilor de informatii, a cerut in sedintele CSAT clasificarea pachetului de legi privind siguranta nationala. Unde-i transparenta din buna guvernare clamata de seful statului? Pe hartie, pare sa fie raspunsul oferit de Palatul Cotroceni. Dupa dezbateri intense in presa si in urma semnalelor trase de societatea civila, presedintele a acceptat desecretizarea acestor legi si supunerea lor dezbaterii publice in vederea eliminarii elementelor de abuz din atributiile serviciilor de informatii, evidentiate in ultimele luni de catre presa.
Presedintele beneficiaza insa si de circumstante atenuante, avand in vedere ca unul dintre principalii sai consilieri pe probleme de aparare si securitate, Constantin Degeratu, declara, in cadrul unei dezbateri publice, ca principiul bunei guvernari se refera la administratie corecta, la lupta anticoruptie etc. Prin urmare, Basescu nu are nevoie de mai multi consilieri, cum sugereaza unii ziaristi, ci de unii competenti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















