Dezastrul oamenilor din localitatile dunarene pare sa nu se mai sfarseasca. Dupa o saptamana a patimilor in adevaratul sens al cuvantului, a urmat saptamana luminata, care se incapataneaza sa nu aduca nicio raza de speranta in sufletul a mii de oameni napastuiti de soarta. Autoritatile, bulversate dupa mai bine de doua saptamani de haos si ingenuncheate in fata naturii dezlantuite, nu mai au nicio strategie -de rezerva- pentru sinistrati. Dar cauta tapi ispasitori. -Situatia de pe Dunare putea fi evitata daca nu traia Ceausescu-, a fost explicatia geniala oferita ieri de premierul Calin Popescu Tariceanu in timpul unei conferinte de presa. Acesta se referea la faptul ca in anii *60-*70 au fost facute prea multe diguri, pentru obtinerea unor suprafete agricole. Interesant este ca, desi catastrofele produse in prezent de inundatii tind sa depaseasca pe cele de anul trecut, proportiile raman inca la amploarea de atunci. Astfel, daca in 2005, daunele au fost generate de lipsa lucrarilor de aparare, de data aceasta s-au produs datorita amplasarii -nepotrivite- a acestora. Ultimul bilant al autoritatilor arata ca Dunarea a produs pagube in aproximativ 150 de localitati. Peste 800 de case sunt inundate, din care, mai bine de 200 sunt complet distruse. In cadrul ultimului Comitet de Urgenta reunit, ieri, la Palatul Victoria, seful executivului a cerut specialistilor o evaluare rapida a posibilitatii de realizare a unei noi deversari controlate, de data aceasta in Incinta 3 a Baltii Ialomita. In aceasta zona nu sunt asezari omenesti, si numai astfel ar putea fi evitata inundarea incintelor 1 si 2, pe unde trece calea ferata Fetesti – Cernavoda si Autostrada Soarelui. Bilantul realizat de Ministerul Agriculturii arata ca ultimele inundatii au afectat peste 77.411 ha de teren, jumatate situate in judetul Dolj. De asemenea, revarsarea dirijata a Dunarii a avariat mai bine de 10.000 ha teren agricol in Calarasi. Romsilva a inregistrat pagube de 5,4 milioane de lei noi, cele mai mari pierderi fiind produse drumurilor forestiere. La acestea se adauga pagubele de 4,1 milioane lei noi consemnate la infrastructura detinuta de inspectoratele teritoriale de regim silvic si vanatoare.
Apele Dunarii au izolat luni noapte localitatile Bistret si Plosca. Drumul care leaga cele doua asezari a fost acoperit de apa pe doua portiuni de cate 500 de metri fiecare. Pe aici se mai poate trece doar cu camioanele armatei si jandarmeriei. Autoritatile locale evacueaza oamenii din Bistret, Plosca, Carna si Macesu, intrucat apele continua sa creasca.
Peste 3.500 de localnici din comunele doljene Bistret si Carna au inceput sa isi paraseasca locuintele dupa ce digul a cedat luni noapte, iar apele ameninta sa inunde gospodariile. Sinistratii sunt transportati cu camioanele armatei in taberele de la Barca, Segarcea si Cerat. Sute de jandarmi ajuta la evacuarea populatiei. La cel de-al doilea dig care a cedat luni dimineata, oamenii din localitatea doljeana Sarata incearca sa consolideze un dig de aparare din apropierea satului, care le protejeaza locuintele. Asta dupa ce luni noapte, apele Dunarii au patruns printr-un canal de irigatie pana in apropierea caselor. In ultimele 24 de ore, mai mult de jumatate din localnici au parasit satul. Mai mult, in canalul de irigatie care protejeaza satul Sarata de apele Dunarii s-au produs infiltratii, iar apa a ajuns deja pe terenurile din apropierea gospodariilor oamenilor. Localnicii, ajutati de militari, s-au mobilizat si fac eforturi disperate sa opreasca Dunarea inainte ca apa sa le inunde casele. Oamenii din satul Sarata, peste 2.400 de locuitori, au fost deja evacuati. Multi dintre ei se intorc insa sa mai ia din lucrurile ramase in case. Apa inainteaza cu doi-trei metri pe ora, iar oamenii sunt convinsi ca, in ciuda eforturilor lor, satul va fi inundat. Localnicii sunt suparati ca autoritatile nu sparg un alt dig din zona. Ei sunt convinsi ca astfel apele s-ar revarsa pe terenurile din judetul Olt si casele nu le-ar mai fi amenintate.
Politistii de frontiera supravegheaza in permanenta digul rupt luni in dreptul localitatii Sarata, unde bresa a ajuns la 250 de metri latime.
Stare de carantina in Rast
Situatia pare insa sa se agraveze in prima localitate afectata de inundatiile provocate ca urmare a cresterii nivelului Dunarii, in comuna Rast, unde se pare ca in prezent exista un adevarat focar de infectie, dupa ce mai multe animale au murit inecate, iar o parte din cadavrele din cimitirul din localitate au iesit la suprafata. -Nimeni nu are voie sa intre in Rast pentru ca acolo am inceput o supraveghere epidemiologica si exista riscul unei epidemii-, a declarat directorul DSP Dolj, dr. Dan Gabriel Mogos. Cadrele medicale de la Departamentul de Medicina Preventiva Dolj au decretat stare de carantina si nimeni nu va putea sa mai intre sau sa iasa din aceasta localitate. Dupa ce apele s-au mai retras din Rast, jandarmii doljeni au descoperit cadavrul unui batran in varsta de 66 de ani intr-o fantana. In prezent nu se cunosc circumstantele in care acesta a decedat. Prefectul judetului Dolj, Nicolae Giugea, a declarat ieri ca asteapta ca apele sa se retraga pentru a putea face o prima evaluare a pagubelor, situatia urmand sa fie trimisa la guvern. Elena Alexandru
Digurile brailene nu mai pot rezista furiei apelor
Dupa ce in weekendul trecut Dunarea atinsese la mira Braila cota-record de 690 centimetri, ieri, apele infuriate ale fluviului inregistrasera un nou record: 697 centimetri, in crestere cu 2 centimetri fata de ziua precedenta. Incet dar sigur, Dunarea creste pe zi ce trece, specialistii fiind de parere ca digurile brailene vor rezista cu greu valorii de 700 de centimetri. Sute de angajati ai ANIF si SGA, militari, pompieri, jandarmi si locuitori ai satelor amenintate de ape si-au petrecut Sfintele Sarbatori de Pasti supraveghind digurile din zona Varsatura – Chiscani, precum si pe cele care inconjoara Insula Mare a Brailei. La Varsatura, au fost pusi peste douazeci de mii de saci cu nisip, insa apa a ajuns deja la acestia, amenintand sa se reverse. In unele zone, au aparut grifoane in digul de aparare. Pana in prezent, atat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU), cat si Prefectura Brailei au reusit sa tina situatia sub control, digurile fiind consolidate si suprainaltate cu ajutorul armatei, jandarmeriei si Detasamentului de Pompieri. Satenii din Varsatura si din Chiscani, precum si cei din satele din sudul IMB, amenintate de furia apelor, au pus umarul la asezarea sacilor cu nisip si la consolidarea digurilor. Insusi primarul din comuna Chiscani, Ion Craciun, s-a aflat in fruntea voluntarilor. In ajunul Sfintelor Sarbatori, atat ministrul mediului, Sulfina Barbu, cat si cel al agriculturii, Gheorghe Flutur, au vizitat zonele amenintate de inundatii, fiind multumiti de eforturile brailenilor. Pana in prezent, au fost evacuate circa 80 de persoane din zona portului Braila si alte cateva din zona comunei Bertesti. Marin Gheorghe
Calarasi
1.200 de persoane din localitatea Spantov, evacuate de urgenta
Aproximativ 1.200 de persoane din localitatea Spantov, judetul Calarasi au fost evacuate ieri dimineata, dupa ce apele Dunarii au spart un alt dig de aparare. Copiii, batranii si femeile au fost dusi pe dealurile din apropiere, barbatii participand la actiunile de salvare.
Ministerul Mediului a anuntat ca in Calarasi urmeaza sa fie incheiata a doua linie de aparare din incinta Oltenita-Sulari-Dorobantu pentru protejarea localitatilor Spantov si Stancea. Inaltimea digului a fost stabilita pe baza masuratorilor si ridicarilor topografice, in zonele joase atingand 1,6 metri inaltime si o lungime totala de trei kilometri. De asemenea, se fac consolidari la cele doua diguri de compartimentare din incinta Oltenita-Sulari-Dorobantu.
Constanta
Sute de oameni, obligati sa-si paraseasca gospodariile
Autoritatile locale din comuna constanteana Oltina au dispus, luni noapte, evacuarea a peste 450 de persoane. Acesta a fost insa inceputul unei alte serii de dificultati, intrucat oamenii nu vor sa isi paraseasca casele, iar doar o parte din ei au inceput sa isi scoata bunurile din locuinte. Dupa ce digul din Oltina a cedat, locuintele au inceput sa fie inundate, iar oamenii deja sunt fortati sa plece din calea apelor. Conform reprezentantilor Comandamentului local pentru situatii de urgenta, fortele de interventie au lucrat incontinuu la ridicarea si consolidarea celui de-al doilea dig pe soseaua principala din comuna, pentru a proteja fiecare locuinta in parte. Specialistii de la Apele Romane, care spun ca nivelul apei din lac creste in continuare, au masurat nivelul dintre Dunare si lacul Oltina si au facut semne pe stalpi si pe case, locuitorii putand afla astfel pana unde va ajunge apa. Seful Postului de Politie din Baneasa, subcomisar Vasile Marcuta, a declarat ca politistii au verificat ieri dimineata fiecare casa care este in pericol de a fi inundata. Potrivit acestuia, pe langa cele doua case unde apa a ajuns deja la temelie, au fost inundate si 50 de curti si gradini. Drumul comunal care duce spre localitatea Satu Nou este inundat pe o portiune de doi kilometri, insa localnicii pot folosi alte drumuri de acces. De asemenea, apa din lacul Oltina a deversat peste digurile construite anterior, inundand 300 de hectare de teren necultivat.
Galati
Nivelul Dunarii continua sa creasca
Pentru a doua zi consecutiv, Dunarea a depasit ieri nivelul istoric consemnat in urma cu mai bine de 100 de ani. Ieri dimineata, Dunarea a atins, la Galati, cota de 659 de centimetri (cu 59 cm peste cota de inundatie), masurand cu 2 centimetri mai mult fata de ziua precedenta. Astfel, fluviul a depasit cea mai mare cota, de 656 de centimetri, inregistrata prima data in 1897 si a doua oara in 1921. Debitul fluviului era de 14.180 metri cubi pe secunda, in crestere fata de ziua precedenta. Previziunile specialistilor de la Apele Romane arata ca, in urmatoarele zile, nivelul si debitul Dunarii vor fi oscilante. Hidrologii apreciaza ca fluviul va mai inregistra cresteri usoare de nivel si debit, urmate de descresteri lente in urmatoarea perioada de timp. -Prefectul de Galati, Mihai Capra, a analizat astazi (n.r – marti), in cadrul celulei de criza, situatia digurilor de pe Dunare si Prut. O atentie deosebita a fost acordata Digului Bratesul de Jos, constructie hidrotehnica aflata sub presiune permanenta din cauza cresterii accentuate a nivelului Dunarii-, a declarat, marti, Emanuela Turcu, purtatorul de cuvant al Prefecturii Galati.
WWF: -Inundatiile pe Dunare reprezinta rezultatul greselilor facute de om-
Inundatiile produse pe Dunarea inferioara sunt rezultatul proastei utilizari a terenurilor aflate de-a lungul fluviului si al mangementului lor defectuos, sustin specialistii Fondului Mondial pentru Natura (WWF). Potrivit WWF, fluviul a pierdut, in 200 de ani, 80 la suta din zonele ce puteau prelua revarsarea. De asemenea, specialistii WWF precizeaza ca, atunci cand zonele de retentie naturala din amonte nu mai exista, problemele sunt transferate in aval, ceea ce amplifica impactul inundatiilor si pagubele produse de acestea, asa cum se intampla acum in Romania, Serbia si Muntenegru si Bulgaria. Desecarea in scopuri agricole a zonelor inundabile nu justifica investitia, iar distrugerea lor are efecte dezastruoase. Introducerea unor specii noi de pomi in padurile din zonele inundabile sau taierea exagerata -in numele industriei- altereaza functionarea ecosistemului. Mai mult, -a construi orase si sate in zonele inundabile inseamna a sacrifica aceste asezari in caz de inundatii-, mai adauga WWF. -Recentele spargeri de diguri din Romania, care duc la evacuarea a mii de oameni in sudul Romaniei, subliniaza limitele abordarii traditionale a managementului inundatiilor, cum ar fi digurile. O abordare integrata si coordonata international privind managementul inundatiilor, care sa lucreze impreuna cu natura, nu impotriva ei este necesara pentru a preveni inundatiile pe tot cursul fluviului-, afirma Christine Bratrich, presedintele Programului Carpato-Dunarean
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















