Turnători în casa Domnului: Popii reformați Vereș și Sereș s-au „spovedit” pe umărul Securității

Ne-am obișnuit să considerăm, nu de puține ori în mod justificat, că doar popii ortodocși au făcut ticăloșitul „pact cu diavolul” în urma căruia au devenit „turnători” la Securitate. Imagine întărită și de faptul că slujitorii cultelor creștine de altă orientare confesională au avut întotdeauna marea  abilitate de a se prezenta ca niște îngeri neprihăniți, a căror curățenie sufletească le-ar acorda dreptul moral să dea lecții tuturor celorlalți. Din păcate, la fel ca în cazul multor altor indivizi cu pretenții de model, și în acest caz este vorba doar  un joc de imagine. Un joc bazat pe speranța că, ferecate sub șapte lacăte, vechile arhive le vor ține păcatele ascunse pentru veșnicie.
Sau măcar până atunci când enoriașii vor fi dispuși se le acorde creștineasca iertare în ceea ce privește nemerniciile comise pe vremea regimului comunist. Iar dacă presupusa colaborare a episcopului reformat Laslo Tokes nu a fost confirmată, încă, în mod oficial, lucrurile sunt deja clarificate în ceea ce privește „spovedaniile” la Securitate la care s-au dedat, de bună voie, popa Vereș și popa Sereș, doi dintre preoții care îi păstoresc pe credincioșii reformați din Ardeal.
Pentru aceștia din urmă verdictul CNSAS, confirmat de justiție, a fost clar: au colaborat cu Securitatea în calitatea ei de poliție politică a regimului comunist. În ultimele două decenii s-a împământenit ideea că „turnătorii” au acceptat colaborarea cu Securitate doar în urma unor presiuni psihologice care ar fi atins, și adeseori ar fi depășit, limitele unei terori căruia nu i se putea rezista. Cu siguranță că așa s-au petrecut lucrurile în primii ani de după venirea la putere a regimului comunist, atunci când Securitatea și Miliția au aruncat un val de teroare care s-a întins asupra întregii țări. O teroare care, începând cu mijlocul anilor 60 a început, totuși, să scadă progresiv, în intensitate. Motiv pentru care, de la un moment dat încolo, motivul real care  i-a făcut pe foarte mulți să accepte statutul de „informator” a fost, cu rare excepții, oportunismul materia­lizat prin speranța unei ascensiuni sociale mai lejere. Ori, pur și simplu, lichelismul. De foarte multe ori a fost însă vorba despre o combinație a celor două tare de caracter. O combinație care a funcționat și în cazul lui celor doi popi reformați.

Colegi de eparhie

Cei doi popi reformați dovediți că s-au spovedit la Securitate se numesc Veres Kovacs Attila și Seres Gheza. Ambii sunt colegi, subordonați din punct de vedere confesional, dar și ierarhic, Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. Eparhie care a și cerut verificarea celor doi. În mod ciudat, mai rar întâlnit în astfel de cazuri, din documentele puse la dispoziția instanțelor de către CNSAS rezultă că, la un moment dat, amândoi popii au primit ordin să spioneze una și aceeași persoană: un coreligionar, coleg de „breaslă” cu ei: preotul C. B, care-i păstorea pe credincioșii reformați din Acâș.
Documentele de arhivă menționează că, în ceea ce-l privește pe Veres Kovacs Attila, colaborarea cu Securitatea a cunoscut două etape distincte. Prima este cea cuprinsă între anii 1979 și 1980 când a dat note informative către angajații Inspectoratului Județean de Securitate Satu Mare. Aceștia au fost și cei care l-au racolat, pe bază de angajament, semnat chiar de mâna lui. Ulterior, a oferit note informative sub numele conspirative Katona sau Catona. În această primă etapă a „carierei” sale de turnător, popa Veres a fost utilizat pentru „încadrarea informativă a preotului reformat C.B”. Cea de a doua perioadă a colaborării sale cu Securitatea, care a durat între 1980 și 1989, el a fost „păstorit” de securiștii  Inspectoratului Județean Bihor, în a cărui rază de competență a intrat după ce „s-a transferat cu serviciul în comuna Oșorhei, moment în care a fost reînregistrat în calitate de informator (…) urmând a fi folosit pentru încadrarea informativă a unor elemente lucrate în dosar de urmărire informativă și pentru culegerea de informații de interes de pe raza comunei.” Care ar fi fost „informațiile de interes”? În general fleacuri. Că preotul C.B din Acâș, cu care se pare că era chiar prieten, este preocupat să plece la studii în străinătate, motiv pentru care a dat examen pentru obținerea unei burse în Olanda sau RFG. Sau că, într-o discuție cu preotul din Acâș acesta „ a adus în discuție pe O.C,  fostul secretar al Episcopiei Oradea care, cu ocazia unei vizite în străinătate, a refuzat să revină în țară. Acesta a voit să se stabilească în Olanda dar nu i s-a aprobat de autoritățile olandeze care l-au considerat agent comunist, motiv pentru care a a fost nevoit să se stabilească în SUA”. „Sursa” Katona n-a ignorat nici fleacurile, precum faptul că o anumită persoană asculta „Europa Liberă”, delict pe care l-a raportat  „șefilor săi lumești” de la Securitate. Dar lichelismul său urcă la cote cu adevărat grețoase când „sursa” raportează niște lucruri știute de toată lumea. „Din discuții, sursa a reținut nemulțumirea cu care V. (o altă persoană turnată de popa Veres) a vorbit despre slaba aprovizionare cu carne și alte produse alimentare a orașului după sărbătoarea de 23 august.    V. spunea că, pentru 23 august,  piața a fost neaprovizionată dar și că la  demonstrație oamenii mergeau de parcă ar fi condus un cortegiu funerar. Singur milițienii erau cei care îndemnau să se strige lozinci, însă publicul ar fi răspuns că să strige lozincile cei care au primit carne”. Puse una peste alta, notele informative oferite de popa Veres, cel travestit în „sursa Katona” s-a turnat despre absolut orice: despre cei care ascultau Europa Liberă, sau cei care erau nemulțumiți de aprovizionarea cu alimente ori despre cei care povesteau că viața este mult mai liberă și mai bună în țările capitaliste. Ulterior, popa Veres avea să spună că, „în activitatea sa de colaborare periodică i s-a spus că aceasta este o îndatorire de cetățean al țării și că acum regretă profund faptul că nu a avut tăria și puterea de a refuza acest angajament, după cum nici alte persoane, clerici ai bisericii reformate, nu au reușit acest lucru”. Din păcate pentru el, nu a regretat nici o clipă faptul că Securitatea i-a și răsplătit ticăloșiile, pentru care i-a ferit  niște mărunțiș, bani de buzunar pentru un popă fără prea mari pretenții de la viață. Concret este vorba despre 300 de lei pe care i-a primit pe 15 aprilie 1980 plus încă 500 lei pentru care a semnat chitanțe pe 7 august 1986.

Sereș oportunistul

Sereș Gheza este cel de al doilea popă reformat căruia CNSAS și justiția i-au dovedit trecutul de turnător. ?ê?£i în cazul său, verificarea a fost cerută tot de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului. În cazul său motivul solicitării a fost legat de faptul că el este protopop reformat al Ardului. Din studierea documentelor de arhivă a rezultat că Seres Gheza, absolvent al Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, a fost racolat de către unul dintre angajații Inspectoratului Județean de Securitate Cluj care, la data de 5 octombrie 1975, i-a și luat un angajament de colaborator. Conform acestui angajament, popa Sereș a turnat sub numele conspirativ de „Cornel Ioan”. La început, a dovedit o mare disponibilitate pentru colaborare. Fapt menționat în Referatul privitor la modul în care a decurs recrutarea sa: „În procesul recrutării, candidatul a adoptat o poziție pozitivă, fiind pozitiv la temele abordate și scopul urmărit de organele noastre. Astfel încât, atunci când i s-a propus să colaboreze în mod secret și organizat, pentru a  informa organele securității statului despre activitatea negativă, ostilă și naționalistă a unor elemente din parohia în care va funcționa, a acceptat fără a ezita”. Motiv pentru care, ulterior, în 1976, când la sfârșitul studiilor, a fost încadrat preot la biserica reformată din Carei, a fost preluat de către  Inspectoratul Județean de Securitate Bihor, unde a și fost reînregistrat în catastiful „turnătorilor”. În mod ciudat, și el a fost pus să-l urmărească tot pe C.B, preotul din Acâș. Despre care a și raportat: „Sursa vă informează că-l cunoaște pe preotul din Acâș încă de la institut. Nu au fost într-o relație de prietenie datorită firii arogante și pline de sine a acestuia. Provine dintr-o familie cu tradiție în cult, bunicul lui fiind episcop în Oradea”. De ce s-o fi interesat atât de mult Securitatea de acest preot din Acâș? Sincer vorbind, nu prea contează. Mai important pare a fi că, după cum raporta popa Sereș, „În facultate a locuit o perioadă și extern, când se plângea că locuința lui ar fi fost cercetată, în lipsa lui de acasă, de către profesorul G.Z, pe care-l consideră securist. În plus, el s-a mai plâns că omul nu poate spune ce vrea și ce simte,  nicăieri, deoarece securitatea află imediat” . De fapt,  și „sursa Cornel Ioan” a turnat cam despre absolut orice. Despre faptul că, „la o ședință prezbiterii l-au hulit pe episcop, pe care l-au făcut mincinos și escroc, pentru că, din cei 60.000 de lei pe care i-a promis pentru renovarea bisericii a dat, până la urmă, doar 30.000 de lei”. Dar și că ”V.Z a spus că este regretabil că biserica nu mai e sigură pe picioarele sale și că partidul își spune cuvântul. Dar cu ce drept se amestecă partidul?”. Deosebit de important i s-a părut turnătorului Seres și faptul că „preotul N.?ê?£ din Cerveni, în vârstă de 62 de ani și-a exprimat nemulțumirea deoarece fiică-sa, deși de mai bine de un an de zile umblă să aranjeze plecarea ei în Elveția, la logodnicul ei cu care vrea să se căsătoarească, nu obține nici un rezultat. Motiv pentru care N.?ê?£ spune: nu e asta o tâlhărie la Tratatul de la Helsinki, că asta am semnat prima dată. În țara asta totul rămâne pe hârtie, în practică nu se aplică nimic.”

Un popă oportunist

În total, popa Seres a colaborat cu securitatea vreme de cinci ani, între 1975 și 1980, timp în care a dat optsprezece note informative. În momentul recrutării sale, „organul de securitate” a fost convins că „În contextul celor mai de sus, candidatul s-a arătat a fi foarte hotărât să acționeze pentru descifrarea și contracararea activității elementelor care acționează contrar intereselor se stat”. Ei, asta a fost la început. La ultima sa contactare, care a avut loc în anul 1980 când, a anunțat că refuză colaborarea pe viitor  cu Securitatea, refuz menținut chiar și în ciuda unor amenințări la care a fost supus. Motiv pentru care el nu a mai fost contactat niciodată. În arhive s-a păstrat raportul privitor la scoaterea sa din rețeaua informativă. Acolo se menționează că „Din măsurile de verificare întreprinse asupra informatorului, rezultă că nu este un om serios, fiind desconsiderat atât de colegii săi cât și de locuitorii din Eriu Sâncrai”. Iar oportunismul său a fost descoperit tot cam atunci, când securiștii au înțeles că „Față de organul nostru a manifestat interes doar pentru a-și realiza propriile sale interese, după cum el a și afirmat față de un alt preot reformat care și el era „sursă” a Securității. Oricât ar fi ei de „reformați” și acești preoți s-au alăturat „turmei” nevolnice de popi turnători. De ce au făcut-o tocmai ei care ar fi trebuit să cunoască, mult mai adânc decât oricare altul dintre noi, înțelesul adânc al vorbelor spuse cândva de Ecleziast: „O, deșertăciune a deșertăciunilor ! Totul este deșertăciune!”   

Vasile Surcel