Senatorul PSD Ion Solcanu a demisionat, ieri, din functia de presedinte al filialei judetene Iasi a partidului, fara ca motivele demisiei sa fie precizate. -Comitetul Executiv Judetean Iasi al PSD a luat act de hotararea domnului senator Ion Solcanu de a-si depune mandatul din functia de presedinte al organizatiei judetene a partidului-, se arata intr-un comunicat remis presei de PSD Iasi.
Consiliul Judetean Iasi al PSD se va intruni astazi, in conferinta extraordinara, pentru a decide asupra succesorului lui Ion Solcanu. -La propunera domnului senator Ion Solcanu, Comitetul Executiv Judetean a hotarat sa inainteze si sa sustina in fata conferintei extraordinare candidatura domnului primar Gheorghe Nichita pentru functia de presedinte al organizatiei judetene Iasi a PSD-, se mai mentioneaza in comunicat. In document nu sunt precizate motivele care l-au determinat pe Solcanu sa renunte la conducerea PSD Iasi.
Unii lideri ai filialei sustin ca demisia lui Solcanu a fost determinata de starea sa de sanatate. -Domnul senator a considerat, probabil, ca problemele de sanatate sunt mai importante, precum si faptul ca 16 ani la conducerea organizatiei judetene sunt suficiente pentru o cariera politica. El a gasit de cuviinta, probabil, ca in aceasta perioada partidul are nevoie de un <sange proaspat si un suflu nou>. Domnul Gheorghe Nichita, avand functia de prim-vicepresedinte al organizatiei, este succesorul natural al senatorului Solcanu. El se bucura si de sprijinul organizatiei municipale Iasi a PSD si nu cred ca va avea probleme in a-i succede senatorului Solcanu-, a declarat Doru Tompea, seful organizatiei municipale a PSD Iasi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















