Miracolul Epocii de Aur: ?ê?£tefănescu – mafiotul care preschimba apa în vin

Cinematografele anului 1984 erau luate cu asalt de spectatorii care se înghesuiau să vadă… culmea, un film românesc. Era pe vremea când ni se acrise de Ceaușescu și de pălăvrăgeala lui nesfârșită despre „socieatea socialistă multilateral dezvoltată“. Atunci, într-o vreme în care micile și marile ecrane erau sufocate de fantomele unor vechi voievozi care vorbeau în replici incredibile, de parcă ar fi citat din documentele de partid, sau de activiști super-idealizați, spectatorii veneau să-l vadă pe genialul, dar din păcate uitatul acum, Ștefan Mihăilescu Brăila, care-l interpreta pe „nea Puiu Bumbescu“. Jucat magistral, rolul aducea la viață un individ abil, uns cu toate alifiile un adevărat „boss“ care, sub înfățișarea alunecos bonomă a unui gestionar mărunt ascundea un adevărat mafiot. Filmul se numea „Secretul lui Bachus“. Dar spectatorii știau că adevăratul nume al eroului adus la viață de Brăila era Ștefănescu. Care Ștefănescu? „Ei, cum de nu știi? Clar că nu ești din București! Ștefănescu, ăla cu vinurile, care avea prăvălie pe Calea Griviței, aproape de Basarab“.
Filmul s-a bucurat de un succes imens și, ani la rând, lui Mihăilescu Brăila nu i s-a mai spus decât Bachus. Dar, atunci, în vremea când „Secretul“ umplea sălile de cinema, adevăratul „Bachus“ era de mult oale și ulcele. Condamnat la pedeapsa capitală, fusese executat în sinistrul Penitenciar Jilava.
De fapt, nimeni nu-i spusese vreodată „Bachus“. Adevăratul său nume era Gheorghe Ștefănescu. Sau „nea Gicu“, pentru nenumărații lui prieteni, unii cu funcții înalte în ierarhia de partid și de stat. Acum, după atîta amar de timp, doar bucureștenii mai vârstnici își anintesc, poate, că la piciorul dinspre Calea Griviței a vechiului Pod Basarab, a funcționat, cândva, un mic magazin numit pompos: „Depozitul de vinuri și rachiuri, cu desfacere către populație“, din subordinea ICL Alimentara, Sector 1. Pe firma prăvăliei trona un bătrân bărbos, un soi de Moș Crăciun roșu în obraji dar fără tradiționalul sac de cadouri. O arătare bonomă care făcea ghiduș cu ochiul în timp ce se pregătea să dea un pahar pe dușcă. Vitrina prăvăliei era împodobită cu macheta măricică a unui car tras de boi, care se opinteau să urnească din loc un butoi adevărat care părea a fi plin cu bucuria chefliilor. Foarte mulți bucureșteni îi trecuseră pragul iar vinul cumpărat de acolo, nu foarte scump, părea că mulțumește pe toată lumea. În magazin, clienții erau întâmpinați, din spatele tejghelei, de un individ între două vârste care, fie vară fie iarnă, purta o băscălie șleampătă, de sub care se ițea un ciot de creion chimic, așa cum purtau funcționarii mărunți de altădată. Un om vesel care avea, tot timpul pe buze un banc ori o glumă deocheată. Un motiv în plus care făcea ca aproape nimeni să nu plece de la el fără să cumpere măcar un litru de vin, ori o „juma“ de țuică.
 Scandalul „Ștefănescu“ a izbucnit spre sfârșitul anului 1978. Inițial, s-a crezut că ar fi fost vorba de o găinărie simplă, pusă la cale de gestionar care vindea băuturi „botezate“. Dar asta a fost doar prima impresie. În lunile care au urmat, ancheta a scos la iveală o rețea imensă, din care făceau parte zeci de șefi cu funcții înalte în comerțul socialist de stat și conducători ai unor mari intreprinderi vinicole plus câteva sute de negustori mărunți care, timp de aproape opt ani, au comercializat sute de tone de băutură „măsluită“. Ulterior, pe parcursul anchetei s-a aflat că, pe verticală, „afacerea“ fusese protejată, din umbră, chiar și de niște milițieni, procurori și judecători, ba chiar și de un activist local de partid. Legenda spune că prăbușirea „imperiului“ ?ê?£tefănescu a început din ziua în care ar fi vândut, el însuși, câteva zeci de litri de vin „masluit“ unui ofițer de la Miliția Economică, care îl cumpărase pentru nunta fiicei sale. În alte variante se spune că ar fi fost vorba despre un ofițer de Securitate. Spre ghinionul lui „nea Gică“, nunta a fost, însă, amânată pentru săptămâna următoare. Un interval scurt în cursul căruia, socrul mic ar fi avut surpriza de a constata că, în loc de vin, damigenele erau pline ochi cu apă chioară, care nu mai avea absolut nimic în comun cu licoarea pe care o cumpărase de la ?ê?£tefănescu. La început, ancheta s-ar fi concentrat doar asupra falsificării vinului. Iar în acea primă fază a cercetărilor s-a descoperit că vinul care se preschimba în apă n-avea nimic în comun cu strugurii: era doar un amestec de apă, alcool, coloranți și arome sintetice.

„Fermitatea '78“

Într-un interviu acordat cu mai mult timp în urmă, chestorul  Costică Voicu care a fost implicat, cândva, în ancheta lui ?ê?£tefănescu, a relatat că povestea cu milițianul, ori securistul păgubit a fost doar o poveste. „Hai să fin serioși. Pe vremea aia orice securist s-ar fi descurcat el cumva să facă rost de vin pentru nunta fiică-si. Realitatea este că totul a plecat de la o  tranzacție cu aur. Noi aveam deja schema. Era totul desenat. Aurul a fost elementul declanșator care ne-a ajutat să ajungem la el“. Concret, în ceea ce privește prinderea  lui Ștefănescu, actualul chestor Costică Voicu susține că arestarea lui s-a produs în cursul unui flagrant organizat în momentul în care Ștefănescu urma să cumpăra niște aur de la un bișnițar. „Una dintre informațiile care duceau către Ștefănescu era legată de faptul că el avea o adevărată  pasione pentru aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă. Una dintre informațiile primite la vremea respectivă se referea la faptul că Ștefănescu trebuia să cumpere de la un bișnițar niăte lănțișoare, oricum o cantitate mare de aur. Flagrantul a fost realizat undeva în apropierea depozitului lui de vinuri. După flagrant au urmat o serie de percheziții, atât acasă cât și la prăvălia lui. De acolo a venit bomba. Meritul a fost al colegului meu Constantin Salitră. El a venit cu informație: «Domnul Ștefănescu va cumpăra aur. Ce facem? Îi facem flagrantul sau nu?». Și l-au făcut, că era o ocazie să pună mâna pe el. La percheziție i s-a găsit acasă, pe lângă aur, și peste un milion de lei. La vremea aia, un milion de lei era o sumă imensă. Interesant unde au fost găsiți. El locuia la bloc și i-a găsit banii pe balcon, într-un zid făcut special“. În plus chestorul Voicu își amintește că operațiunea de prindere a lui ?ê?£tefănescu a avut numele de cod „Fermitatea '78“.

Cu actele curate

?ê?£tefănescu a fost singurul mafiot despre care noi am aflat, chiar din presa  vremii, cea strict dirijată de către partid, singurul pe care „Epoca de Aur“ și l-a asumat oficial. De-a lungul cercetării penale, anchetatorii au aflat că, din punct de vedere strict cornologic, afacerile lui ?ê?£tefănescu au trecut prin două etape distincte. Prima a durat între martie 1971 și martie 1974, timp în care „nea Gică“ și-a pregătit „terenul“ și a făcut rost de banii necesari pentru „loviturile“ mari cu adevărat. Pe acestea le-a dat din 1974 și până atunci când a fost descoperit și apoi arestat, în anul1978. Deosebit de meticulos el a reușit performanța ca, în toți cei aproape opt ani, să nu comită nici o greșală de natură birocratică și să aibă toate actele în regulă. Motiv pentru pentru care, mai tot timpul era premiat de șefii din comerțul socialist de stat, iar unitatea lui primea diplome de „fruntaș pe ramură“.
 În prima „etapă“ de activitate ?ê?£tefanescu a făcut cam ceea ce făceau toți gestionarii din magazinele de produse alcoolice, adică ceea ce în termenii de specialitate a „branșei“ se numea „cupajarea“ băuturilor. Asta însemna amestecarea unor băuturi ieftine, de calitate inferioara, cu mici cantități de băutură mai scumpe, de buna calitate, urmând ca, la finalul operațiunii, amestecul rezultat să fie vândut la prețul băuturii celei mai scumpe. Spre exemplu, amesteca o cantitate mare de vin de 7 lei/litru cu o cantitate mică de vin de 9 lei, iar amestecul rezultat îl vindea la prețul celui din urmă. La fel făcea și cu vinurile de 9 si 12 lei/litrul. Iar atunci când era vorba despre „tărie“: amesteca țica de prună, mai slabă ca tărie, dar mai scumpă cu rachiu de drojdie. Iar ca să se ajungă la gradele specifice țuicii   amestecul era diluat cu apă chioară, de la robinet. În cei patru ani ai carierei sale de afacerist, Ștefănescu s-a aprovizionat mai ales cu vin inferior: 138 de vagoane de vin la prețul de 7 lei/litru și 24 de vagoane de vin cu 9 lei/litru, pe când vin de 12 lei a cumpărat doar opt vagoane. În cea de a doua „etapă“ a afacerii, el nici nu s-a mai obosit să aducă vin, nici scump, nici ieftin. Iar ceea ce vindea era o combinație, atent calculată, de alcool, arome și coloranți și restul apă chioară.

„Caracatița“ ?ê?£tefănescu

În cursul celor opt ani cât au durat, afacerile lui ?ê?£tefănescu s-au derulat la o scară impresionantă, aproape la nivel național am putea spune. Ca orice comerciant abil, el știa că orice om are „prețul lui“. Astfel se face că, în foarte scurt timp, a reușit să-i racoleze și să-i pună în slujba sa pe directorii celor mai renumite intreprinderi vinicole, de cele din Vrancea și Dobrogea până la cele din Ardeal și Banat. Deosebit de complex „circuitul“ afacerii includea mituirea oricui se dovedea cât de cât util dar și falsificarea actelor de gestiune, atât a celor întocmite de „furnizori“, cât și a celora din propria lui prăvălie. Ulterior, alcoolul etilic pe care l-a folosit după 1974 provenea de la Biofarm și Policolor, de unde era furat, „cu acte in regula“, de cațiva complicii lui, inși cu funcții de conducere în cadrul ambelor intreprinderi.

Un mafiot în stil clasic

Chiar și acum, la câteva decenii de la vremurile în care l-a „vânat“ pe“nea Gică“ ?ê?£tefănescu, chestorul Costică Voicu îi face portretul așa cum rezulta din spusele martorilor dar și din datele anchetei: „Ștefănescu era tipul mafiotului tradițional. Cu o anumită cultură a banului. O avariție din asta totală, dar și preocuparea pentru a-și realiza copiii, pe Gabi și Mircea. El le-a dat unități pe care să le conducă după ce au făcut ucenicia direct cu el. În 1978 avea vreo 50 de ani. Locuia într-un apartament dar avea și o vilă la Breaza, iar în familia lui fiecare avea mașină. Ștefănescu era blindat. Îl avea pe primul secretar la mână. Nu mai vorbesc de directori și directorași. Ăia veneau să-și ia tainul, practic îi ciuguleau din palmă. Către final, mulți dintre aceștia refuzau să mai primească ceva de la el. Începuseră să le fie frică, pentru că sumele pe care el le punea la bătaie erau de-a dreptul imense. El dicta! La comandantul miliției locale nu avea el treabă. Fiecare trecea și își lua darul. Iar darul era bidonul de vin, nici nu se punea problema de bani la nivelul ăsta. Bani știa el cui să-i dea. Era un tip foarte calculat. Știa care-i prețul fiecăruia. Avea asta în sânge.“ În prăvălia lui el ținea personal evidența , repartiza vânzătorii prin rotație, ca să nu apuce să afle valoarea zilnică a încasărilor. În plus, le cumpăra tăcerea cu „prime“ consistente pe care le oferea periodic. Dar de la un anumit punct încolo, anchetatorii au intrat însă într-o mare încurcătură politică: unul dintre cei pe care ?ê?£tefănescu i-a avut la mână a fost chiar Tudor Bălatică, prim-secretarul organizației de partid a Sectorului 1. Privitor la organizatea „filierei“ ?ê?£tgefănescu, Costică Voicu își amintește că: „Gruparea lui era ermetică, de tip familial, constituită mafiot. Cu puternice încrengături și în sus și în lateral. În sus ca să se acopere prin corupție și în lateral pentru ași „fideliza“ furnizorii și pe cei care îi transportau marfa. Banii obținuți îi investea în aur, valută și obligațiuni CEC. Acționa direct. Îmi aduc aminte că la Odobești era directoare o doamnă care a fost și ea prinsă în vârtejul ăsta. La anchetă ne-a spus «m-am pomenit cu sacoșa de bani. Ce să fac?». Așa lucra grupul lui Ștefănescu. Directoarea n-a rezistat tentației și a fost și ea luată, dar a avut o pedeapsă mai mică“.
Ancheta „afacerii“ a durat aproape doi ani în cursul cărora s-au întocmit câteva sute de dosare penale cu peste o mie de inculpați. ?ê?£tefănescu a fost inculpat, în mod direct, ca „personaj principal“ în zece dintre acestea. La finalizarea cercetarii penale, anchetatorii au stabilit că, prin activitatea sa infracțională, Stefanescu a adus statului o pagubă totală de peste 10 milioane de lei. Iar în urma perchezițiilor, i-au fost confiscate peste 19 kilograme de bijuterii din aur și pietre prețioase. Procesul lui s-a judecat la Tribunalul București, instanța în care, pe 28 aprilie 1980, s-a pronunțat împotriva lui sentinșa capitală. El a făcut recurs, care s-a judecat la Secția Penală a Tribunalului Suprem. Un an mai târziu, în iulie 1981, instanța supremă i-a menținut condamnarea la moarte decisă în prima instanță. Sentința a fost pusă în executare la sfârșitul aceluiași an. A fost o sentință dură chiar și pentru acele vremuri, când pedeapsa capitală era comutată, de obicei, în ani grei de pușcărie. Acum, după două decenii de democarție șchioapă, în care toată lumea știe că există corupție, dar  foarte rar vedem vreun corupt după gratii foarte mulți oameni au ajuns să se întrebe de ce ?ê?£tefănescu a fost executat, iar „țeparii de azi“ sunt considerati niște afaceriști onorabili? Într-o perioadă în care cursul oficial al dolarului era de 18 lei, iar cel „la negru“ se învârtea în jurul a 25 de lei, „gaura“ de 10 milioane de lei, data de ?ê?£tefănescu, nu depășea 500.000 de dolari. Adică mai puțin de o sutime din „tunurile“ pentru care onorabilul fost deputat Gabriel Bivolaru a făcut doar trei ani de pușcărie. Iar alții „rechini“, la fel de corupți, nici măcar atât.

Vasile Surcel