Cu cine vor sa semene politicienii?

Apropierea campaniei electorale schimba ritmul jocului de imagini pe scena politica. Intreaga atentie se focalizeaza treptat pe anumite personaje, ale caror contururi apar ingrosate. Este momentul cand imaginea este mai importanta decat persoana. Raporturile dintre politicieni se radicalizeaza si tind sa se transforme in raporturi simbolice. Acum ies la lumina resentimentele, dar tot acum se pun bazele carierelor de succes.

Politica romaneasca, in faza complexului lui Oedip

Jocul de imagini are intotdeauna ca tinta electoratul, dar el spune ceva si despre stilul politicienilor. O imagine convingatoare nu poate fi rupta de realitate; stilul e omul: daca stim cu cine se identifica un politician, care este locul sau simbolic pe scena politica, putem face din el un personaj previzibil, ii putem intelege reactiile si i le putem anticipa.

De pilda, adesea Ion Iliescu si Adrian Nastase sunt perceputi ca fiind un cuplu oedipian. Ion Iliescu este tatal, Adrian Nastase este fiul. La fel ca in mit, intre tata si fiu se poarta o lupta, fiul incearca sa-si ucida tatal. Asa cum spune Freud, eroul este fiul care se ridica impotriva tatalui sau si il invinge. Un alt raport, acela dintre stapan si sluga, a putut fi stabilit intre Petre Roman si Traian Basescu. Roman aristocratul contra Basescu, un sclav eliberat, un haiduc. Batalia a fost deja transata: ultimul a avut castig de cauza. In PD a avut loc un fel de revolutie franceza.

Cand iti pierzi simtul ridicolului…

Aceste raporturi se stabilesc pe baza numeroaselor identificari. Cine nu observa cum politicieni de altfel rafinati incearca sa imite -stilul- sefului de partid? Ii preia declaratiile, ii plagiaza glumele, ironia, ii imita felul de a clipi sau de a da din mana. Obedienta spune totul despre ei. La randul lor, sefii cauta ei insisi sa se identifice cu cineva, sa se umileasca intr-un fel si de multe ori se regasesc in personaje istorice. Cat de legitima este o asemenea identificare trebuie judecat de la caz la caz, mai ales ca nu doar politicienii le induc, ci la ele participa si mass-media si chiar electoratul. Ridicolul este distribuit aici in doze diferite, de la ridicolul abia perceptibil pana la grotesc.

Iliescu, un Moise rosu sau -Bunicuta-

Exemplul grandios de identificare cu personaje istorice este Ion Iliescu. El este -Parintele-, un fel de Moise -care a stat cinci ani la rusi-. Carierea sa politica vine sa-i certifice identificarea. El a crescut in curtea faraonului (Ceausescu) si seamana cu el in aspectele pozitive. In 1971, s-a revoltat si a fugit in pustie (la Editura Tehnica). A despartit apele in 1989, a dat -tablele legii- (Constitutia), a ratacit in desert (guvernarea Vacaroiu). In 1996, poporul s-a revoltat impotriva lui, dar l-a adulat din nou in 2000. Partizanii dreptei, care ii contesta lui Iliescu dreptul de a se legitima in revolutia din 1989, i-au atribuit diverse porecle, cele mai semnificative fiind -Ilici- (cu trimitere la Vladimir Ilici Lenin) si -Bunicuta-.

Emil Constantinescu, de la -Havel- la -Tapul-

Fostul presedinte Emil Constantinescu a avut o dubla identificare. Fata de marea masa a electoratului, el a vrut sa fie perceput ca Alexandru Ioan Cuza. Campania electorala din 1996 a inceput la Ruginoasa, locul nasterii domnitorului. Emil Constantinescu a ales acest model datorita asemanarii fizice cu A.I. Cuza (mai ales tunsoarea barbii), dar si pentru ca promitea sa-i prinda -cu ocaua mica- pe coruptii din PDSR. In fata intelectualilor de dreapta, Constantinescu se dorea altfel perceput, si anume ca un fel de Vaclav Havel al romanilor, avand misiunea de a democratiza societatea romaneasca si de a o readuce in Europa. Ambele identificari au fost adesea ridiculizate, Constantinescu ramanand in istorie mai degraba cu porecla -Tapul-.

Stefan cel Mare, secretar de stat

Ironia istoriei se ascute cand in cauza se afla politicieni de mai mica anvergura. Adrian Nastase a gasit asemanari intre diplomatul Nicolae Titulescu si Victor Ponta, dar nimeni nu a vazut in Ponta un viitor Titulescu, nici macar Ponta insusi. Pe modelul lui Stefan cel Mare, despre care se stie ca era curvar, dar smerit, secretarul de stat in ministerul culturii Ion Antonescu a participat cu scandal la lansarea revistei -Penthouse- si, in acelasi timp, a construit o biserica in satul sau natal. Stefan cel Mare este, de altfel, modelul preferat al baronilor PSD din Moldova.

Veleitarul dictaturii

In cazul presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, este greu de gasit o identificare clara. Pentru veleitarul dictaturii, la nevoie, se poate cauta in biografia unor personalitati, cum ar fi: Napoleon, Hitler, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Fidel Castro, Nicolae Ceausescu sau Avraam. Faptul ca Vadim nu are o porecla este extrem de semnificativ.

Adrian Cioroianu, istoric:

-Este o tendinta fireasca pentru politicieni de cautare a propriei legitimitati intr-un personaj care se bucura de o anumita notorietate publica, iar personajele istorice sunt intotdeauna preferate in acest sens. In opinia mea, nu e nimic rau in a-ti cauta un model istoric, dar pericolul este ca acel model sa-ti anuleze propria personalitate. Uneori, aceste asemanari sunt pur si simplu caricaturale si ele tradeaza o lipsa de identitate a celui care face caz de ele.-

Dorel Abraham, sociolog:

-Nu exista oameni providentiali. Ei ne apar asa numai din perspectiva istorica. Este adevarat ca populatia apreciaza foarte mult personalitatile, voteaza nu in functie de programe sau ideologii. Populatia are alte criterii de apreciere. Deocamdata nu avem studii care sa arate ce impact au asemenea modele istorice, dar este greu de crezut ca ele conteaza foarte mult. Asemanarea cu o personalitate istorica nu este suficienta. Politicianul are nevoie de credibilitate. In general, mass-media induce aceste asemanari.-

Aurora Liiceanu, psiholog:

-Oamenii au, prin nastere, o identitate conferita. In cursul vietii, identitatea se construieste prin socializare si influenta sociala. Comparatia sociala, deci comparatii cu altii, modeleaza propria imagine despre sine. Dar, un rol important il au modelele; alegerea lor se face in functie de aspiratii, dorinte explicite, preferinte, chiar fantasme. Anumite trasaturi de personalitate ale unor persoane sau personaje reale sau imaginare pot fi inglobate in constructia identitatii. Celebritatile influenteaza mult oamenii obisnuiti. Exista un sindrom al adularii celebritatii, oamenii imitand neintentionat sau intentionat persoanele celebre care, de obicei, sunt cele din lumea filmului, a spectacolului. Politica este si ea o lume a spectacolului, un joc, in care imaginea este foarte importanta. Uneori, pornind de la date fizice similare, politicienilor li se induc identificari cu personaje politice sau figuri istorice cu prestigiu. Uneori, in intimitatea lor, ei incep sa se identifice cu aceste personaje, fiind sensibili la flatarea celor din jur. Flatarea are un cuvant de spus, ca si dorinta de a placea, de a fi dezirabil social. Politicienii, ca si alti oameni, sunt atrasi de transferul de capital de carisma de la cel cu care seamana. Cei din jurul lor pot manipula aceasta preluare de imagine. Exista si alunecarea in patologic, prin identificarea totala cu un personaj care a fost candva real si refuzul de a-si asuma propria persoana. Pe acestia ii intalnim in psihiatrie. Dar, pentru un om politic, mai mult decat pentru un om obisnuit, autonomia psihologica inseamna pastrarea propriei individualitati si curajul de a fi el insusi.-