Home Sport Progresul, retrogradată în Liga a III-a

Progresul, retrogradată în Liga a III-a

DISTRIBUIŢI

Divizionara secundă Progresul București nu a reușit să își achite chiria restantă pentru stadionul din Cotroceni, astfel că nu va fi programată. Cum clubul din Parcul cu Platani a primit a doua oară această sancțiune în același campionat, va fi, conform regulamentului, retrogradat în Liga a III-a. „Azi (n.r. – ieri) aveam termen din partea băncii să evacuăm stadionul și chiar acum suntem în executare, pentru că nu am putut să plătim datoriile. Era vorba de vreo 300.000 sau 400.000 de euro, pentru că nu s-a mai plătit chiria cam din luna aprilie sau mai a anului trecut. Din păcate, Progresul nu va putea continua în liga a II-a, pentru că etapa următoare nu vom fi programați, va fi a doua oară și vom fi retrogradați“, a explicat patronul, Marian Dodu.
Acesta a dat asigurări că nu va lăsa clubul să se desființeze, urmând să pornească o reconstrucție și să încerce să promoveze la finele sezonului 2009/2010.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.