
Un proiect de lege care ar putea obliga femeile să facă avort numai după ce au obținut aviz de la psiholog stârnește vii controverse în rândul societății civile. Peste 20 de ONG-uri cer retragerea proiectului care nici nu a intrat bine în dezbaterea Parlamentului, fiind depus la Camera Deputaților de către deputații PDL Sulfina Barbu și Marius Dugulescu, dușmani declarați ai avorturilor. Inițiativa, susținută de 51 de senatori și deputați, propune ca întreruperea de sarcină să nu se mai facă doar în baza unei programări la medicul ginecolog, femeile fiind nevoite să apeleze la serviciile unui psiholog și să facă, înainte să ia decizia finală în ceea ce privește avortul, cel puțin o ședință de consiliere. Proiectul prevede că decizia îi va aparține exclusiv femeii după ce aceasta va viziona la cabinetul psihologic fotografii și filme legate de riscurile și tot ceea ce poate implica o întrerupere de sarcină, dar și după ce potențiala mămică se va uita la ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece.Un soi de șantaj emoțional și de joc riscant cu sentimentele unei femei aflate într-o postură delicată. Dar probabil că inițiatorii legii n-au avut nici timp nici curiozitatea să urmărească măcar o parte din celebru documentar „Decrețeii“ al lui Florin Iepan, film care sintetizează extraordinar modul în care o femeie decide să recurgă la avort. E greu de înțeles avântul Sulfinei Barbu de a depune acest proiect de lege, cerut de ceva vreme de câteva organizații neguvernamentale care militează asiduu pentru interzicerea avortului , invocând motive creștine și nevoia de creștere a natalității. Cam aceleași argumente, mai puțin cele religioase, a invocat și Ceaușescu în 1966 când a dat celebrul Decret 770 , prin care se interziceau întreruperile de sarcină. Urmarea? 9.452 de femei au murit între anii 1966 si 1989 din cauza avorturilor autoprovocate sau făcute clandestin de pseudomedici. Cât privește natalitatea, aceasta a crescut doar în primii ani.
Efectul sociologic al decretului 770 s-a diminuat treptat, iar în 1983 s-a ajuns la aceeași cifră a natalității ca în 1966, potrivit studiilor oficiale. În paralel, numărul de decese materne din cauza avorturilor a crescut de la 64, în 1966, la 192 în 1968. Aceste aspecte nu se regăsesc însă în expunerea de motive a legii susținute culmea chiar de președinta Organizației de femei a PDL, care în discursuri susține egalitatea de șanse, dar în realitate pune sub semnul întrebării capacitatea femeii de a lua o decizie în legătură cu propria persoană. Dincolo de aceste aspecte, ONG-urile care contestă inițiativa vorbesc și de anumite interese financiare legate de această inițiativă.
Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale consideră că veriga suplimentară a consilierii vizează de fapt deturnarea de la bugetul Ministerului Sănătății către doritele „cabinete de consiliere“ anti-avort a aproximativ zece milioane de euro. Articolul 15 din proiectul legii spune că unitățile spitalicești au obligația, fie de a înființa (și finanța) cabinete de consiliere, fie de a apela la furnizori privați. Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) a calculat că în pușculițele cabinetelor de consiliere ar putea intra astfel bani frumoși dacă proiectul va deveni lege, estimările bazându-se pe numărul avorturilor și de prețurile practicate curent de psihologi.
Parlamentarii au motivat inițiativa privind consilierea pre-avort cu numărul mare de avorturi înregistrate la noi în țară, în special în rândul femeilor tinere și care se află la prima sarcină. Interesant e că statisticile invocate de inițiatori sunt furnizate de Asociația Pro Vita, care, așa cum am precizat, militează de ani buni pentru interzicerea avortului.
Potrivit datelor furnizate de ONG-ul interesat în perioada 1958 – 2008, s-au înregistrat 22.178.906 de întreruperi de sarcină. Conform aceleiași surse, după 1990, rata întreruperilor de sarcină este în scădere. În această perioadă s-au efectuat în jur de 7 milioane de întreruperi de sarcină. Cu toate acestea, România ocupă un loc fruntaș la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini.
Cu gravida la psiholog
Inițiatorii susțin că o lege privind consilierea femeilor înainte de a lua o decizie în privința avortului ar ajuta la o mai bună a informare a acestora. Concret, dacă s-ar înființa cabinete de consiliere pe întreg teritoriul țării, femeile ar conștientiza riscurile pentru sănătatea fizică și psihologică pe care le implică un avort. Inițiativa ar veni în primul rând în sprijinul psihologilor sau al unor cadre medicale, care ar putea elibera avize contra cost pentru efectuarea unui avort. Femeile vor fi consiliate în criza de sarcină cel puțin o ședință, având la dispoziție 5 zile să decidă ce vor face cu sarcina. Psihologul va trebui să-i explice gravidei ce impact ar putea avea întreruperea de sarcină asupra psihicului, conform proiectului. Tot acesta îi va prezenta riscurile medicale pe termen scurt și lung ale avortului, iar aici inițiativa enumeră și leziuni ale colului uterin, perforarea uterului, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, infecții, hemoragii, viitoare sarcini extrauterine sau infertilitate. Tot în timpul ședințelor de consiliere, femeii îi va fi explicată procedura medicală de avort și vor lua mici lecții de anatomie: cu ajutorul unor imagini li se va explica că, încă din momentul conceperii, embrionul este o ființă umană, a cărei viață va înceta prin avort. Femeia va putea lua fotografia embrionului acasă, unde va putea reflecta ce să facă, având un contur al potențialului copil pe care l-ar putea naște. Psihologii vor fi cei care vor cerceta care sunt cauzele care au determinat-o pe femeie să se gândească la un avort. În funcție de acestea, consilierii o vor îndruma pe gravidă cu gândul la alternative după naștere, cum ar fi încredințarea copilului spre adopție, unor centre de asistență maternală sau în creșe cu program săptămânal.
Medicul care chiuretează fără avizul psihologic, sancționat
În cazul în care femeia decide că vrea să facă avort, acesta trebuie să meargă la ginecolog numai cu avizul psihologului. Proiectul nu prevede sancțiuni clare, dar sunt propuneri ca medicii care vor accepta să facă un avort fără ca pacienta să aibă certificatul cu avizul psihologului să fie sancționați cu diminuarea salariului sau interzicerea profesării pe o anumită perioadă de timp, măsură luată în general în situații în care se suspicionează infracțiunea de malpraxis.
Termenul pentru aviz crește sarcina femeii
Termenul pentru obținerea avizului de la psiholog este una dintre prevederile contestate. Femeile constată sarcina în 3 luni în cel mai fericit caz, iar timpul de așteptare pentru obținerea certificatului se poate prelungi, în funcție de programarea la psiholog. După consiliere, femeile trebuie să mai stea să reflecteze cinci zile, indiferent că participă la o ședință sau la mai multe, pentru a obține atestatul pro-avort. Astfel, s-ar putea ajunge la situația în care întreruperea de sarcină să nu mai poate fi făcută. Actuala lege a avortului prevede ca întreruperea de sarcină la cerere să se facă cel târziu în cea de-a 12 săptămână de sarcină, adică până la sfârșitul primului trimestru. Avortul se poate face și dacă sarcina este înaintată, dar numai dacă sarcina pune în pericol sănătatea gravidei. Pentru avort, dacă gravida este minoră, este nevoie de consimțământul părintelui sau al tutorelui.
Proiect de influență baptistă?
Reprezentanții Asociației Secular-Umaniste din România – ASUR și alte 21 de ONG-uri cer respingerea inițiativei legislative anti-avort. Reprezentanții societății civile cer Executivului să retragă propunerea legislativă privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, care, își propune „manipularea deciziilor personale ale pacientelor“. ASUR opinează că proiectul este „înspăimântător și ridicol”, invocându-se aceeași argumentație ca a lui Ceaușescu în adoptarea celebrului decret din 1966, prin care erau interzise avorturile. Sub pretextul „informării“ femeilor, proiectul de lege este expresia unei ideologii fundamentalist religioase. Dovada o constituie expunerea de motive, calchiată după pretinsele „argumente“ anti-avort promovate de gruparea americană „Baptiști pentru viață“. Mai mult, unele dintre asociațiile care sprijină proiectul legii anti-avort apar listate în directorul grupării baptiste menționate, arată reprezentanții ASUR într-un comunicat de presă.
Consultul psihologic – primul pas spre interzicerea avorturilor
Semnatarii protestului cred că cei doi inițiatori doresc ca prin prin bariere administrative să îngreuneze cât mai mult avorturile, urmând ca într-o etapă ulterioară, acestea să fie interzise total. Reprezentanții ASUR demontează toată expunerea de motive a proiectului, arătând că datele și informațiile cu care se argumentează necesitatea adoptării unui astfel de proiect sunt false. De exemplu, în repetate rânduri, se încearcă prezentarea avortului drept un act medical înfricoșător, capabil să afecteze grav sănătatea femeii: „femeile trebuie să cunoască complicațiile și consecințele acestei intervenții: hemoragie abundentă, perforație uterină, infecția uterului“. Fals!, susține ASUR.
„Un studiu prezentat de Organizația Mondială a Sănătății afirmă clar: „Avorturile efectuate legal în țările dezvoltate se numără printre cele mai sigure proceduri medicale existente, cu o rată a deceselor mai mică de unu la 100.000“. Ca să ilustrăm cu cifre, o recentă cercetare efectuată în Statele Unite indică o rată a deceselor de 15 ori mai mare în cazul nașterilor în raport cu avorturile (8,8 decese la 100.000 de născuți vii față de 0,6 decese la 100.000 de avorturi).
Cancerul de col și mamar nu au legătură cu avortul
În multiple instanțe se menționează o pretinsă legătură de cauzalitate între avort și îmbolnăvirile de cancer de col uterin și, respectiv, mamar, acestea fiind prezentate drept consecințe directe ale întreruperii de sarcină. „Fals! Principala cauză a cancerului de col uterin este infecția cu HPV (și este interesant de constatat că Dugulescu este un opozant al vaccinarii anti-HPV!), printre factorii de risc numărându-se nu avorturile, ci nașterile multiple! Conform CDC (Autoritatea de sănătate publică din Statele Unite): «Aproape toate cancerele de col uterin sunt cauzate de HPV. Riscul de a contracta o astfel de boală este crescut de fumat, infecția cu HIV sau de nașterea a trei sau mai mulți copii»“, arată ASUR.
În ceea ce privește cancerul mamar, nu există nicio legătură dovedită științific între acesta și avorturi, mai arată ASUR. Asociația declară că se încearcă acreditarea ideii că femeile care fac avort riscă să sufere de consecințe psihice grave, așa numitul „sindrom post-avort“. Studiile americane și britanice arată că efectuarea unui avort nu crește riscul unor probleme de sănătate mintală.
Natalitatea e legată de contextul economic
Reprezentanții celor 22 de ONG-uri contestatare susțin că inițiatorii dezinformează, omițând, în prezentarea datelor legate de avorturi și natalitate, contextul general. „Analizând datele privind avorturile și natalitatea disponibile pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, putem constata că: 1. Incidența avorturilor în Romania a scăzut mult în ultimii 22 de ani, reprezentând în 2010 doar 15 la sută din valoarea atinsă în 1990; cu excepția anilor 2001 și 2002, s-au înregistrat scăderi în fiecare an; 2. În 2010, rata avorturilor în Romania a ajuns, practic, la minimul absolut, atins în perioada Ceaușescu – 480 de avorturi la mia de născuți vii față de 476 in 1987. Valoarea din 2010 este mai mică decât cea înregistrată în 1986, 1988 și 1989 și de aproape trei ori mai mică decât cea din 1982 – deși în acea perioada avorturile erau strict interzise!”, argumentează ASUR, subliniind că nașterile au înregistrat creșteri în perioade corespunzătoare creșterii economice, cum a fost cea din 2007-2008, când rata natalității a crescut cu 4 %.
Avantaje pentru psihologi
Reprezentanții ASUR cred că prin noul proiect ar fi avantajați psihologii. În acest context, ASUR menționează și fondurile imense ce se prevede a fi deturnate de la bugetul Ministerului Sănătății către doritele „cabinete de consiliere“ anti-avort, articolul 15 din proiectul legii spune că unitățile spitalicești au obligația, fie de a înființa (și finanța) cabinete de consiliere, fie de a apela la furnizori privați. Ținând cont de numărul avorturilor și de prețurile practicate curent de psihologi, ASUR estimează la aproximativ zece milioane de euro costurile anuale asociate.
Avem un psihoterapeut la 11.000 de pacienți
Potrivit unui comunicat al reprezentanților Colegiului Psihologilor din România, condiția psihologilor de la noi nu este una dintre cele mai fericite, posibilitățile acestora de a-și desfășura activitatea fiind dificile. În România există un psihoterapeut la 11.000 de pacienți, în timp ce în comunitățile europene există unul la 1.500. În condițiile în care posturile din sistemul de asistență socială sunt încă blocate, psihologii sunt obligați să se orienteze către sistemul privat, unde și veniturile pot fi mari, dar și concurența este mare. În aceeași ordine de idei, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a lansat în dezbatere un proiect de lege care ar putea debloca posturile vacante din asistența socială, inclusiv pentru psihologi.
Ministerul Sănătății: Medicii să consilieze femeia care vrea să facă avort
Reprezentanții Ministerului Sănătății propun ca femeile care vor să facă un avort să fie consiliate de medici, nu de psihologi sau asistenți sociali. „Considerăm util ca medicii să stea de vorbă cu femeile care ar vrea să facă avort, înainte de intervenție. Să le explice în ce constă intervenția și care sunt riscurile aferente. Să le dea un timp în care să reflecteze asupra deciziei privind întreruperea sarcinii, să discute cu soțul sau cu familia, cu cei apropiați“, a declarat secretarul de stat Cristian Irimie pentru Mediafax. El a subliniat că nimeni nu poate interzice unei femei să facă întrerupere de sarcină după consiliere, întrucât acesteia i-ar fi încălcat dreptul de pacient.
Mihaela Iamandei
Iulia Nueleanu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















