Cercetați de DNA pentru corupție, arbitrii Aurelian Bogaciu, Lucian Dan, Tiberiu Lajos, Sorin Corpodean, Dan Roșu și Marcel Savaniu nu vor mai avea dreptul de a conduce meciuri până la finalizarea anchetei. Ultimul dintre aceștia a anunțat că decizia este una firească și a menționat că speră să se desfășoare cât mai repede cercetările, pentru a își putea demonstra nevinovăția. „Eu m-am anunțat indisponibil pentru această perioadă de sărbători încă de acum patru săptămâni. Deocamdată nu am fost anunțat de nimeni oficial că voi fi reținut de la delegări, însă mi se pare o decizie corectă și normală, având în vedere tot acest scandal. Sper să fiu chemat la audieri cât mai repede posibil, pentru că îmi doresc să lămuresc toată această poveste, deoarece este în joc imaginea mea“, a spus Marcel Savaniu.
De asemenea, Marcel Lică va fi anchetat, astfel că s-a autosuspendat din funcția de președinte interimar al Comisiei Centrale de Arbitri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















