Concursul bilateral de gimnastică artistică feminină organizat sâmbătă la Cholet, unde s-au înfruntat România și Franța, a fost câștigat de gimnastele noastre, atât la senioare, cât și la nivel de junioare. Echipa „mare”, care a fost compusă din Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Diana Chelaru, Amelia Racea, Diana Bulimar, Larisa Iordache și Raluca Haidu a obținut 175.200 puncte, față de cele numai 165.550 obținute de Franța. La junioare, țara noastră a triumfat, de asemenea, cu un total de 162.550, față de 159.650, cât a acumulat echipa franceză. La individual compus, Larisa Iordache (60.150) a câștigat aurul, iar Sandra Izbașa (58.800) – argintul. La junioare, ?ê?£tefania Stănilă a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu un total de 54.100 de puncte. Lotul național de gimnastică artistică feminină este în plină pregătire pentru Campionatele Europene din Belgia, care se vor desfășura între 10 și 13 mai.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















