
Simona Halep, numărul trei mondial, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de rusoaica Daria Gavrilova, cu 2-6, 6-1, 6-2, vineri, în runda secundă a turneului WTA de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari.
Halep (23 ani), a treia favorită a competiției, a jucat foarte slab primul set, în care a condus o singură dată, cu 2-1, după un break reușit. Gavrilova (21 ani), venită din calificări, a a dat o replică foarte bună și a câștigat joc după joc, adjudecându-și setul cu 6-2, în 35 de minute.
În setul al doilea, Halep a făcut break-ul la debut, dar apoi și-a pierdut serviciul (1-1). Simona a reușit un nou break, apoi (2-1), a salvat o minge de 2-2 și s-a desprins, încheind un set deloc facil, cu 6-1, în 38 de minute.
În decisiv, Simona Halep a condus cu 1-0, după ce a salvat o minge de break, Gavrilova (numărul 106 mondial) a egalat, constănțeanca și-a luat din nou serviciul, iar apoi a realizat un break pentru 3-1. Halep s-a desprins la 4-1, câștigând setul cu 6-2, în 37 de minute.
Simona a comis 7 duble greșeli în acest meci, față de 9 ale adversarei
Halep și-a asigurat un cec de 31.670 dolari și 55 de puncte WTA, iar viitoarea adversară va fi o americană, Sachia Vickery sau Varvara Lepchenko (N. 26). Simona a întâlnit-o până acum doar pe Lepchenko (31 WTA), pe care a învins-o anul trecut în turul al doilea la Australian Open, cu 4-6, 6-0, 6-1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















