Echipa de handbal feminin HC Zalău a pășit cu stângul în ultimul act al Cupei EHF, fiind învinsă în manșa întâi, disputată în Rusia, cu 24-30 de gazda Ladia Togliatti. Româncele au reușit să facă față în prima repriză, pe care au terminat-o la un singur gol în spatele adversarelor, 14-15, dar au căzut în partea a doua a jocului, astfel că au părăsit sala cu fruntea în podea. Diferența de șase goluri la care au pierdut sălăjencele nu este iremediabilă, dar cu siguranță că elevele lui Gheorghe Tadici vor avea nevoie, pe lângă o prestație fără greșeli, și de un dram mare de noroc în retur pentru a reuși să pună mâna pe marele trofeu continental. Cea mai bună marcatoare a formației noastre a fost Ciuciulete, cu 9 reușite, urmată de Valeria Beșe (5), Szucs (3), Czeczi, ?ê?£omoi, Rob, Țurcaș, Ailincăi, Bădiță și Molfea, toate câte un gol. De la formația gazdă s-au remarcat Bliznova, care a marcat de opt ori, și Muravyeva, cu șase goluri.
Manșa secundă a Cupei EHF va avea loc la Oradea, pe 12 mai, începând cu ora 17:00.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















