Marturii pentru viitor

Anul 1948, prin alegerile de la 28 martie, pecetluieste soarta romanilor pe o perioada de peste 45 de ani. La inceputul acestui an a luat fiinta cel mai odios instrument de represiune politica: Securitatea. Organizarea unor retele de informatori, arestarile, anchetele, torturile si teroarea psihologica au constituit un arsenal de mijloace al acesteia pentru distrugerea celor care s-au impotrivit regimului comunist. Valul de arestari ce are loc dupa 15 mai 1948 declanseaza, in mod vadit, mai ales in randul tinerilor, un fenomen de respingere a comunismului si o ura din ce in ce mai crescanda fata de noua oranduire. Numerosi cetateni, indiferent de conditia lor sociala, organizeaza diverse manifestari -subtile-, de lupta impotriva celor care aveau sa contureze o clasa tiranica, parazitara si incompetenta. Intelegand ce inseamna pericolul rosu, zeci si sute de barbati au luat drumul muntilor, formand nucleul de rezistenta anticomunist. In esenta, nu era o fuga din fata autoritatilor comuniste, ci era o forma de lupta pentru subminarea regimului asa-zis -de democratie populara- de la noi si, de ce nu, pentru schimbarea lui prin forta. La fel ca in intreaga tara, in perioada 1948-1950, rezistenta anticomunista s-a conturat si in judetul Timis prin -Organizatia National-Crestina de Lupta impotriva Comunismului-. Din ea faceau parte ofiteri din armata, intelectuali, muncitori, tarani si studenti. Timp de 50 de ani nu s-a vorbit nimic de aceasta organizatie. Evenimentele din perioada acelor ani au fost tinute sub tacere deplina in arhiva Securitatii si a Tribunalului Militar Timisoara, dar au ramas vii in memoria celor care au participat la ele si care au fost smulsi de langa familii, acuzati si condamnati la moarte si la ani grei de temnita.

-Juramantul l-am semnat cu sange-

Dumitru Matache, din Carpinis, e unul dintre cei care au avut curajul de a lupta cu -fiara rosie-. Pe atunci era tanar, avea visuri si nazuinte de implinit. Odata aruncat in inchisorile comuniste, nu a inteles faptul ca le va vedea implinite abia dupa atat de multi ani. Acum e macinat de boli, sechele ale temnitei. Uneori iese din casa, pana la poarta, pentru ca mai departe nu se poate deplasa sa se bucure de raza soarelui si sa priveasca oamenii. Bataile ce i-au fost administrate, foamea, umilinta si munca silnica l-au imbatranit cu cel putin 10 ani. Este surprins ca-l cautam. Pana acum nu l-a cautat nimeni. Nimeni nu l-a intrebat prin ce a trecut, cate a indurat in Penitenciarul Timisoara, in inchisorile de la Jilava, Gherla si Aiud. Il intrebam ce isi mai aminteste. -Dar ce se poate uita?!- – ne raspunde si ochii i se umezesc de lacrimi. -Cand am venit din puscarie – zice, am povestit nepotilor ce am indurat, dar se uitau asa, complet uimiti la mine. <Daca ar fi fost cum zici – au spus ei, nu mai erai in viata>. Abia dupa 1990, cand au vazut la televizor <Memorialul durerii>, au inteles ca eu nu vorbesc in vant-. Dumitru Matache se opreste sa-si traga sufletul. Isi duce mana la spate. -Ma doare si astazi spatele unde m-au jucat cu bocancii calaii. La vremea respectiva erau pe capul nostru cote grele. Tot ce agoniseai iti lua regimul, statul. A venit in Carpinis unul Ioan Tanase. Nu cunosc amanunte despre acest om. Tot ce stiu este ca el era capitanul. Cu mult inainte, Ioan Tanase luase legatura cu Iancu Sarbu. Iancu avea casa si carciuma langa gara Carpinis. Din Carpinis eram eu, Ioan Matache – fratele meu, Vasile Radu – socrul meu, Traian Popescu, Gheorghe Szabo, Eremia Bosga, Barbu Marinescu, Costea Matei, Ion Marinescu si Gheorghe Neagu. Ne-am adunat in casa lui Iancu, iar Ioan Tanase ne-a propus sa facem parte din <Organizatia National-Crestina de Lupta impotriva Comunismului>, spunandu-ne ca organizatia are membri in toata tara. Am fost de acord-. Acelasi Ioan Tanase, avand ca reprezentanti pe Traian Popescu si Iancu Sarbu, a organizat activitati impotriva regimului comunist si in localitatile timisene Tomnatic, Iecea Mare si Checea. Din grupul de la Tomnatic facea parte Florea Serban, Ioan Sumus, Dumitru Dijmanescu, Ioan Andrei si Constantin Ghermec; din cel de la Iecea Mare, Iordan Maris si Cristea Boboc, iar la Checea erau Silviu Giulvazan, Iosif Simionescu, Tata Bucur si Dumitru Cucu. Activitatea organizatiei consta in sedinte, pe care le tineau pe ascuns, ocazie cu care primeau instructiuni, li se dadeau dispozitii pentru procurarea de armament si pentru recrutarea de noi membri. La intrare in organizatie, membrii depuneau un juramant. -Juramantul, spune Dumitru Matache, il depuneam in scris. Mi-l amintesc si acum: <Juram sa luptam pana la ultima picatura de sange, pentru urmarirea si distrugerea comunismului pana in barlogul sau. Juram sa luptam pe viata si pe moarte, cu toate mijloacele posibile, pentru zdrobirea tuturor tradatorilor de neam. Juram ca nu vom fi dezlegati de acest juramant pana ce poporul roman nu va fi pus in drepturile si hotarele lui firesti. Juram ca nu vom trada cu nimic organizatia si secretele ei. Cel ce va fi dovedit ca tradator va fi pedepsit ca Domnul Iisus Hristos pe cruce. Asa sa ne ajute Dumnezeu>. Apoi ne intepam in deget si il semnam cu sangele nostru-.

-Daca imi dai aur cu caruta, si tot nu te pot scapa de puscarie-

-Hotarasem ca in noaptea de 18/19 martie 1949 sa dam lovitura pentru rasturnarea regimului nou instaurat – continua Dumitru Matache. Traian Popescu, prin Iancu Sarbu, a fost chemat de Ioan Tanase la Timisoara, pentru a primi instructiuni. S-au intalnit in casa lui Gheorghe Popovici si au primit dispozitia sa plece in munti, impreuna cu cinci ofiteri, pentru a lua comanda <plutoanelor> inarmate ale inginerului Vernichescu-. Cu Traian Popescu a fost si Gheorghe Szabo. Aici, in casa lui Gheorghe Popovici din Timisoara, i-a cunoscut pe Pavel Mihalcovici, pe Constantin Horeanu, pe Teodor Besliu si pe alti membri ai organizatiei. Printre altele s-a discutat si despre procurarea de armament si munitie. Prin oamenii sai de nadejde, Ioan Tanase, in acelasi timp, a organizat intruniri la Iecea Mare, Checea si Tomnatic. La Iecea Mare, de inmanarea instructiunilor s-a ocupat Nicolae Ardelean. Acesta a adunat membrii organizatiei la locuinta lui Vasile Moise. -In Carpinis, spune Dumitru Matache, ne-am adunat in casa socrului meu, Vasile Radu. Am discutat problema procurarii de armament si modul cum procedam la atacarea postului de militie si a unitatii de graniceri din Carpinis. Am primit instructiuni ca actiunea sa se desfasoare pasnic, sa nu fim razboinici si sa nu facem victime. La Checea nu cunosc casa in care s-au intrunit membrii organizatiei. La Tomnatic, din cate imi aduc aminte, se intalneau in casa lui Ioan Sumus, zis Bradea. Nu au fost singurele locuri pentru intalnirile pe care le organizam. Mai erau si altele. Le schimbam de fiecare data cand ne intruneam, pentru a nu fi descoperiti-. Printre membrii organizatiei au fost infiltrati tradatori, care tineau la curent reprezentantii Securitatii cu tot ce se intampla. Securitatea, cat si organele aparatului comunist erau alarmate de ceea ce li se pregateste, de extinderea si eficacitatea gruparilor inarmate, ce prezentau un real pericol de-a ocupa localitatile si orasele judetului. Autoritatile comuniste se temeau de faptul ca organizatia lui Ioan Tanase ar putea ocupa Timisoara punand mai intai stapanire pe localitatea Carpinis, anihiland granicerii, militia si arestand autoritatile locale. S-au luat masuri de contracarare a planului intocmit de organizatie, constand in panda si vanarea membrilor sai. -In timp ce ne aflam intr-o sedinta, zice Dumitru Matache, a venit la Timisoara Gheorghe Szabo si ne-a anuntat ca suntem tradati. Tradatorul din Carpinis era un anume Tudorescu, care avea si el birt in vecinatatea casei lui Iancu Sarbu. El cunostea bine localitatea. Imi zice socrul meu, Vasile Radu: <Trebuie sa mergem la Timisoara>. Am zis: <Ma duc eu>. Si am plecat impreuna cu Ioan Manea si Gheorghe Vevelca. Nu ne-am dus direct la Timisoara, ne-am oprit in satul Sacalaz (localitate langa Timisoara – n.a.). Acolo ne-a vazut un anume Alexandru Bivol, s-a dus la militie si ne-a turnat-. Din 18 martie 1949, viata lui Dumitru Matache, ca de altfel a tuturor camarazilor sai de lupta impotriva comunismului, si-a schimbat cursul sau firesc. Cand isi aminteste de iadul prin care a trecut, i se increteste carnea pe el si nu mai vede nimic in fata ochilor. -La vremea aceea, spune omul cu durere, sediul Securitatii din Timisoara era in cladirea unde au fost mai tarziu <Baile Neptun>. Am fost aruncati in beciurile acelui imobil. Cand ma scoteau din celula, imi puneau ochelari cu lentile negre la ochi, ca sa nu vad pe unde merg. In loc de mancare, primeam bataie si tortura, ca sa spun cu cine am fost si ce am facut. Incapatanarea mea de-a nu recunoaste uneori ii dezarma si ma lasau din bataie. Cand am fost judecat, nu am avut drept la martori, ci doar la un avocat din oficiu. Acesta, in loc sa ma apere, m-a <ingropat> si mai rau in temnita, de unde am crezut ca nu mai ies niciodata. Sotia imi gasise un avocat bun. Bacila il chema. A venit la mine in celula si a zis: <Nu-ti promit ca am sa te scot de aici. Sa vad ce scrie in dosar>. Dupa cateva ore, a venit si mi-a spus: <Daca imi dai aur cu caruta, si nici atunci nu te pot scapa de puscarie. Nici pe dumneata, nici pe fratele si socrul dumitale. Sunteti inchisi pentru ca v-ati opus regimului. Daca dau din gura, si pe mine ma baga langa voi>. La incheierea dezbaterilor, judecatorul a zis: <Matache Dumitru, esti condamnat la 14 ani de temnita grea, pentru crima si uneltire contra ordinii sociale si pentru delict de detinere ilegala de armament>. Am inceput sa rad. <De ce razi?> a ridicat tonul la mine. <Daca imi dadeati un an, doi, ma bucuram ca ies din puscarie si plec acasa. Dar o sa fac trei, patru ani, iar restul anilor de puscarie o sa-i faceti dumneavoastra>, i-am raspuns. <Ai sa vezi ca o sa faci toti anii de puscarie si tot n-o sa-ti dam drumul!>-. In acelasi lot cu Dumitru Matache au fost judecati Traian Popescu, Cristea Boboc, Ion Marinescu, Gheorghe Neagu, Dumitru Dijmanescu, Ioan Andrei, Constantin Ghermec, Ioan Sumus, Iosif Simionescu, Tata Bucur si Cucu Dumitru, ei primind intre 6 si 15 ani de temnita grea. In arhiva Tribunalului Militar din Timisoara am gasit sentinta lor de condamnare. Poarta nr. 71/1950, dosar nr. 1672/1949. Din completul de judecata au facut parte lt.col. magistrat Mihai Stefanescu – presedinte, maior combatant Stefan Patriciu – membru judecator, maior combatant Ioan Danau – membru judecator, cpt. combatant Silviu Darie – membru judecator, cpt. mag. Emanoil Radu – procuror militar si plut. maj. Ioan Gurgui – grefier.

-Am mancat gogonele murate pana am ajuns piele si os-

-O saptamana – isi continua drama Dumitru Matache – am stat in Penitenciarul Timisoara. Apoi, am fost dus la Gherla, la munci grele. Alte chinuri. Daca nu faceam norma, nu primeam mancare. Doua luni, felul unu si felul doi, am mancat gogonele murate. Norma era mare. Niciodata nu puteai sa o realizezi. Te mai si imbolnaveai. Mergeai la medicul inchisorii, iar acesta, in loc sa te intrebe ce te doare, te lua de la usa cabinetului medical cu <ti-ai facut norma?>. Raspundeai: <Nu>. <Mergi, fa-ti norma si dupa aceea primesti tratamentul medical>. Eram de cinci ani in puscarie si familia mea nu stia nimic de mine. Ca sa stiu ce s-a intamplat cu familia, am facut patru luni greva foamei. Dupa 15 zile, am fost anuntat ca mi-a venit sotia la vorbitor. Cand m-a vazut, nu m-a recunoscut. Ajunsesem o epava. Numai piele si os. Eu vorbeam cu femeia si ea nu zicea nimic. Ma privea ca pe un strigoi, speriata. Pe timpul grevei foamei m-a vizitat si comandantul inchisorii. <Nu te gandesti, a zis el, ca iti distrugi sanatatea?>. <Am patru copii, am raspuns, daca eu mor, copiii mei ma vor razbuna>. A inceput sa rada de mine. <Ce, copiii tai, mi-a zis, au mentalitatea pe care o ai tu? Le da educatie ma-sa si partidul>. <Cine le-o da?>, am intrebat. <Ma-sa si partidul>, mi-a raspuns. <Pai, am zis eu, daca ma-sa si partidul le da educatia asta de care spuneti, cand scap de puscarie, ii impusc si ma prezint la Securitate>-. De la Puscaria Gherla, Matache a fost transferat la Aiud, apoi, din nou, la Gherla si, iarasi, la Aiud. Pe toata perioada detentiei lui, casa din Carpinis, unde locuiau sotia si cei patru copii ai sai, era supravegheata de militienii din localitate. Seara, militianul Luca se furisa sub geamul casei si asculta ce se vorbeste in casa, iar a doua zi informa organele Securitatii. Sotia sa era sfatuita, de acelasi militian, sa divorteze, ca el nu se va mai intoarce niciodata, si sa-si faureasca o viata noua, dupa cum o calauzeste partidul. Cand implinise 12 ani de inchisoare, din cei 14 la cat fusese condamnat, si se zvonea ca o sa-i dea drumul, a venit grefiera inchisorii si i-a spus ca nu poate sa fie eliberat ca -Lubas Marton, zice Matache, un mare <stab> la partid, a trimis la conducerea inchisorii un act, prin care solicita sa nu mi se dea drumul acasa si sa mai fiu tinut inca doi ani, caci in societate eram catalogat drept element periculos-. Nici dupa ce a iesit din inchisoare, Dumitru Matache nu s-a bucurat de o viata linistita. A trebuit sa caute o slujba ani de zile. Sotia si cei doi baieti au decedat. Cat despre camarazii sa-i de acum 57 de ani, nu mai stie nimic: -Unii au murit, altii au plecat din sat, eu nu i-am mai vazut…-. O clipa incearca sa zambeasca, dar surasul ii ramane impietrit pe buze. Pe fata i se asaza o umbra de tristete si ochii i se umezesc de lacrimi.

-Ne legau testiculele cu elastic si ne loveau cu creionul peste ele-

La Iecea Mare si la Checea intrebam de Iordan Martis, de Cristea Boboc, de Iosif Simionescu, de Tata Bucur, de Dumitru Cucu, dar nu avem nicio sansa sa dam de urmele lor. Cei intrebati ne privesc cu mirare si ridica din umeri. -Am auzit ceva, zic oamenii, dar nu stim ce sa va spunem-… In localitatea Tomnatic insa, la numarul de casa 371, il gasim pe Ioan Sumus, zis Bradea. Ii spunem pentru ce il cautam. Batranul ne priveste banuitor. -De bine sau de rau?- – intreaba. -De bine- – ii raspundem. -Cu ce masina ati venit?- Ii aratam. -Da, zice, e bine, nu este neagra-. Incercam sa cream o atmosfera destinsa, dar omului ii este frica. Este rezervat si cantareste fiecare cuvant pe care il rosteste. -Pe mine, zice Ioan Sumus, m-a pus Tanase sa ma ocup cu achizitionarea de armament. Impreuna cu el, adica cu Tanase, cu Ioan Andrei, cu Constantin Ghermac si cu altii, nu-i mai tin minte, ca erau din Iecea, din Checea, din Carpinis, din Timisoara, am format o familie. In noaptea de 18/19 martie 1949, am fost chemat la Timisoara. Comandamentul nostru era in casa lui Lazar Borcea, din Piata Maria. Aveam la mine un pistol spaniol, cu 25 de focuri, un pistol german, cu sapte focuri, 500 de cartuse si doua grenade. M-au arestat in Gara de Nord din Timisoara si m-au dus la Securitate. Am stat un an la <cercetari>, dupa care m-au condamnat la 35 de ani de temnita grea, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale si pentru delict de detentie ilegala de armament. Am stat in Penitenciarul Timisoara un an, dupa care m-au transferat la Jilava, apoi la Vacaresti, la Canal si iar la Timisoara. Cat s-a batut la penitenciarul de la Timisoara, nu s-a batut in toata tara! Nu am fire pe corp cate lovituri am luat. Atat de mult ma obisnuisem cu bataia, ca seara, daca nu luam bataie, nu puteam sa dorm. Cea mai rea era o securista, Vida, din Becicherecu Mic. Ne punea sa ne dam pantalonii jos, ne lega testiculele cu elastic si ne lovea peste ele cu creionul. Cand ne lovea, simteai durerea in crestetul capului, de parca ti-ar fi batut un cui inrosit in foc. Unul de aici din sat, o bestie, ca nu pot sa-l caracterizez altfel, a declarat la Securitate ca tin ascunsa in casa o pusca mitraliera cu 4.500 de cartuse. Securistii au rascolit toata casa si n-au gasit-o. Sotiei mele i-au smuls unghiile de la degete sa spuna unde este pusca, cu cine ma intalneam si ce faceam. Femeia nu a spus. Vazand ca nu scot nimic de la mine, intr-o noapte, m-au scos din beciul Securitatii si m-au dus in cimitirul din Calea Sagului, amenintandu-ma ca ma impusca. Nici asa nu au reusit sa afle ce doreau de la mine. Ce sa va spun? Acolo, pe un mormant, m-au batut bestial, de am facut pe mine. Am trecut prin multe, dar nu m-am schimbat cu nimic. Nu va uitati ca sunt batran. Daca ar fi s-o iau de la capat, nu m-as da la o parte! Uite, si ne arata degetul drept, cu sange de aici am semnat juramantul-. Ii citim din Sentinta 71/1950, dosar 1672/1949, acuzatiile ce i s-au pus in spate de Tribunalul Militar Timisoara. -Le stiti pe toate, zice. Dar nu toate sunt adevarate. Au mai pus si de la ei, ca sa ne bage pe viata la zdup…-.

Condamnati la moarte cu si fara sentinta

In ce-l priveste pe Ioan Tanase, capitanul organizatiei, din aceeasi sentinta nr. 71 din 31 ianuarie 1950, aflata la dosarul nr. 1672/1949, rezulta ca acesta a comis un complot de instigare la crima de razvratire impotriva regimului comunist, pentru care -urmeaza a fi declarat culpabil si sanctionat-, prin schimbare de calificare, conform art. 292 – CJM, prin Ordinul nr. 10225/1950 al Garnizoanei Timisoara. El, impreuna cu luptatorii anticomunisti Spiru Blanaru, Petre Domasneanu, Romulus Martinescu si Petre Puschita-Mutascu, in noaptea de 16/17 iulie 1949, au fost executati in Padurea Verde de la marginea Timisoarei, iar in noaptea de 2/3 august 1949, tot in Padurea Verde, au fost executati, fara sentinta de condamnare, si camarazii lor de lupta, Gheorghe Popovici, Gheorghe Smultea, Teodor Ungureanu, Aurel Vernichescu si Nicolae Ghimboasa. In memoria celor ucisi, Asociatia Fostilor Detinuti Politici Timis a ridicat o troita. In fiecare an, din 1992, la troita se face un parastas de pomenire a celor cazuti. Tot din initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Timis a fost ridicat aici si un monument.