Presedintele PSD, Mircea Geoana, s-a aflat, ieri, in judetul Tulcea, unde, in cadrul proiectului -Turul Romaniei-, s-a lansat intr-o serie de promisiuni electorale legate de revenirea PSD la putere. -Daca ajungem la guvernare, va promit ca vom rezolva toate aceste probleme. Vreau sa stiti ca tinem la dumneavoastra si in acest loc incarcat de istorie-, s-a adresat el celor circa 150 de persoane care l-au intampinat in Piata Civica din orasul Macin.
El i-a asigurat pe locuitori ca PSD va veni cu un program special pentru comunitatea acestora, precum si -cu ceva mai multe parale-, precizand ca vizita pe care a facut-o la Macin -nu e o forma de campanie-.
-Cand vom reveni la guvernare, sa nu uitam, sa nu ne fudulim si mai ales sa ne tinem de cuvant-, a spus Geoana adresandu-se atat locuitorilor din Macin, cat si delegatiei PSD care il insotea. In periplul sau prin orasul Macin, Geoana nu s-a abtinut de la a face si o baie de multime si de a saluta curtenitor pe aproape toata lumea pe care o intalnea. Cu toate acestea, unul dintre cei intalniti de Geoana pe strada i-a raspuns: -Sa traiti… bine!-.
Tot in Macin, Geoana a vizitat si o scoala generala, intrand intr-o sala de curs. Din pacate, in timpul vizitei sale, elevii erau in recreatie, astfel incat liderul social-democrat a gasit sala goala.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















