
Generalii în rezervă Marin Măciucă și Adrian Tilincă, trimiși în judecată sub acuzația de abuz în serviciu, au fost condamnați de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la câte patru ani de detenție, cu executarea pedepsei. Aflată în primă instanță, aceaste sentință a fost ponunțată în cadrul „Dosarului Ristop” în care, alături de alțiinculpați, cei doi generali, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu. În cursul cercetărilor, din acel dosar a fost disjuns un alt dosar, privitor la comiterea infracțiunii de luarea de mită, ambele vizând modul în care a fost atribuită licitația pentru achiziționarea de țesătură tip Ripstop pentru confecționarea uniformelor militare. Conform procurorilor anticorupție, prin favorizarea unei firme de către conducerea Comandamentului Logistic al Armatei, s-a creat un prejudiciu de aproape trei milioane de euro. La finalizarea anchetelor, procurorii DNA i-au în judecată, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuă pe gen. (r) Marin Măciucă, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al Ministerului Apărării Naționale, gen. (r) Adrian Tilincă, fost locțiitor al comandantului în cadrul aceleiași structuri, col. (r) Ioan Marcu, fost șef al Secției achiziții și contabil șef al structurii și pe mr. (r) Mariana Bușcă, fost șef al Biroului marketing al structurii. Potrivit DNA, generalul Măciucă este acuzat de infracțiunii de angajare a unor cheltuieli peste limita creditelor bugetare aprobate, prevăzută de Legea 500/2002 privind finanțele publice. Este vorba despre faptul că, în perioada iunie – septembrie 2003, cu ocazia achiziției publice de țesătură tip Ripstop, necesară pentru confecționarea uniformelor militare, cei patru inculpați ar fi viciat procedura licitației în scopul de a favoriza una din firmele participante. Astfel, în urma licitației inițial pierdute de firma germană Texplorer Gmbh Nettetal, s-a decis organizarea uneia noi, în vederea organizării căreia inculpații Marcu și Bușcă, din ordinul celor doi comandanți, au modificat documentația licitației, inserând prevederi în defavoarea unității militare, și anume: s-a modificat criteriul de cel mai scăzut preț în oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic; s-a prevăzut, contrar dispozițiilor legale, posibilitatea actualizării prețului la contracte cu derulare pe o perioadă de până la trei luni și s-a prevăzut posibilitatea diminuării cantităților contractate. De asemenea, s-ar fi modificat specificația tehnică în caietul de sarcini, fără nicio justificare referitoare la caracteristicile materialului și reflexia în infraroșu. Noile valori impuse de inculpați ar fi favorizat firma germană Texplorer Gmbh Nettetal, a cărei ofertă era cunoscută de la prima licitație. La această nouă licitație, în mod nelegal, s-a acceptat oferta acestei firme care, potrivit documentației, trebuia descalificată pentru că nu îndeplinea cerința minimă a unei cifre medii de afaceri anuale, iar documentele prezentate la licitație aparțineau de fapt unei firme turcești. În plus, o parte din aceste documente au ajuns la Comandamentul Logistic Întrunit al Ministerului Apărării (beneficiarul contractului) fără respectarea procedurii de confidențialitate, fiind trimise pe adresa unei persoane particulare din România. Mai mult, firma germană a prezentat buletine de analiză pentru reflexia în infraroșu de la laboratoare proprii neautorizate. Celelalte două firme participante la licitație – Carrington Career & Work Wear și Utexbel – deși aveau propuneri financiare mai bune, au fost descalificate pe motiv că nu au respectat specificația tehnică referitoare la reflexia în infraroșu, precizează DNA. Sentința pronunțată de magistrații instanței supreme nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, care va fi judecat tot la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















