-Am inceput sa pictez in Manastirea Cernica. Tata picta foarte mult pe vremea aceea diferite scene religioase, iar felul in care el imbina culorile si le punea pe sticla ma fascina de-a dreptul. Imi aduc aminte ca era foarte atent la consistenta culorii si la degresarea sticlei. Nu mi-a spus niciodata ca si-ar dori ca si eu sa pictez, nu mi-a pus niciodata pensula in mana. Am vrut sa pictez si am pictat. De atunci au trecut 57 de ani, am pictat peste 1.000 de icoane. Si cu fiica mea avea sa se intample la fel mai tarziu, m-a vazut pe mine si s-a apucat de pictat. Totul a venit de la sine. Primul din familie care a pictat a fost bunicul, apoi tata, eu si fiica mea. Nu-mi ramane decat sa sper ca aceasta traditie va continua, pictura face parte din viata familiei noastre mai mult decat orice altceva-, povesteste, cu modestie, Valeria Petriu, pictorita a carei viata a fost dedicata iconografiei.
De la origini pana-n prezent
Valeria Petriu este cea de-a treia generatie de iconari din familia sa, iar fiica cea mica, Casandra Barbat, este cea de-a patra generatie. Strabunicul pictoritei, Hagi Cristea, care in urma cu 150 de ani locuia la Intorsura Buzaului, a invatat mestesugul pictarii icoanelor la o biserica din Ierusalim. Tatal Valeriei, Petre Ioniu, a pictat icoane pe lemn, sticla, panza si coji de ou.
-Strabunicul meu a fost un taran obisnuit.- Dupa 1990, cand nu a mai fost obligata sa picteze in secret, s-a inscris in Asociatia Artistilor Plastici din Romania si a deschis prima expozitie impreuna cu alti trei pictori. Pictorita foloseste motivele clasice din iconografie si combina foita de aur cu diferite elemente specifice barocului. Anual, a avut expozitii de icoane la Brasov, iar multe din lucrarile sale se afla in colectii particulare din Romania, Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franta, Iordania, Spania, Grecia si alte tari.
Visul unui taran obisnuit de a merge la Ierusalim
De cate ori vorbeste despre pasiunea sa de a picta, Valeria isi aminteste de strabunicul sau, de la care, spune ea, -a inceput totul-. -Cine stie daca as fi avut astazi atatea icoane pictate, daca strabunicul meu nu ar fi pictat. Imi place sa cred ca el a fost cel care a dat startul. Strabunicul meu a fost un taran obisnuit, care a adunat galben cu galben pentru a putea merge la Ierusalim. Acesta era visul lui, pentru care a facut tot ce i-a stat in putinta sa si-l vada realizat. Cand a ajuns la Ierusalim, a stat la o manastire unde exista un atelier de pictura pe sticla. Si-a inchiriat 10 maslini pentru a-si asigura sursa de venit si a ramas acolo 10 ani. S-a dedicat icoanelor.
La Cernica, copilarind pe langa familia lui Gala Galaction
In anul 1944, cand Bucurestiul a inceput sa fie bombardat, Valeria, care avea opt ani, a fost dusa de parinti la Manastirea Cernica, la preotul care i-a cununat. Acolo, a fost vecina cu scriitorul Gala Galaction si cu sotia acestuia. -Noi, copiii, ii spuneam sotiei lui Gala Galaction Maicuta, pentru ca, pana la 16 ani, aceasta a stat la Manastirea Agapia, iar apoi s-a maritat.
Tin minte ca, intr-o zi, Maicuta i-a spus mamei mele, cand eram si eu de fata: <O sa vina timpul cand toata Europa va fi unita si se va numi Statele Unite ale Europei>-, povesteste pictorita. Tatal ei era director la o scoala de dactilografie si venea sa stea la manastire atunci cand nu avea treburi in Bucuresti. Valeria Petriu isi aminteste foarte bine copilaria petrecuta la manastire, atmosfera pasnica, povetele preotilor si bombardierele ce zburau spre Capitala.
-Nu o sa uit niciodata perioada in care am stat la Cernica. Parca vad si acum cum treceau avioanele deasupra manastirii si mi-a ramas in minte zgomotul acela infernal pe care il faceau. Inainte sa atace obiectivele, acestea aruncau un fel de beteala argintie, care probabil deruta radarele, si noi, copiii, alergam sa o prindem-, isi aminteste pictorita.
Si-a lasat si ea o parte din suflet la Ierusalim
Datele esentiale despre pictura le-a invatat dintr-o carte de 300 de pagini, pe care a copiat-o de mana, fila cu fila, de teama ca nu cumva sa o deterioreze.
-In carte scrie tot ce trebuie sa stie un iconograf. Totul are un rost in pictura icoanelor, nu poti picta oricum. De exemplu, nu-l poti picta pe Sfantul Nicolae decat cu parul alb, iar cand o pictezi, de exemplu, pe Maica Domnului, trebuie sa stii ca ea este mereu inconjurata de anumiti sfinti. Si mai e un secret. Icoanele trebuie pictate pe spatele sticlei, iar dupa aplicarea culorii, nu mai ai posibilitatea sa stergi, deci, este necesara multa, multa atentie-, explica artista.
Pelerinajul la Ierusalim, cea mai draga amintire
Valeria spune ca cele mai frumoase clipe din viata ei au fost numeroasele expozitii in tara si in strainatate si momentele in care a putut darui din creatiile sale. In schimb, cea mai draga amintire ramane calatoria la Ierusalim. -Mi-am dorit, ca si strabunicul meu, sa merg la Ierusalim. Si am ajuns si acolo, numai ca, spre deosebire de el, eu nu am stat decat cateva zile, nu 10 ani. Nu am sa uit vreodata ce am simtit atunci. Parca am fost dematerializata, o permanenta stare de emotie ma incearca la fiecare pas. Este unic sentimentul acela cand simti cu toata fiinta ca mergi prin aceleasi locuri prin care a mers o persoana la care tii foarte mult, iar acea persoana era strabunicul meu. Acolo am donat Patriarhiei o colectie de 12 icoane. M-am simtit extraordinar cand am vazut ca o parte din sufletul meu ramane la Ierusalim-, incheie Valeria Petriu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
