Despre cat de haotic actioneaza anumite institutii ale statului vorbeste de la sine o situatie limita, in care se afla de putin timp Directia Generala pentru Protectia Copilului si Inspectoratul Pentru Handicapati. Problema a aparut dupa ce activitatea de evaluare a copiilor cu handicap a fost preluata de catre Directia Copilului de la ISTH Bacau.
Legea prevede ca ISTH sa dea DGPC toate dosarele copiilor a caror stare de sanatate au verificat-o pana acum. Lucru firesc, de altfel, pentru ca membrii comisiei create la nivelul Protectiei Copilului sa poata afla informatii despre pacienti. Numai ca ISTH nu poate da dosarele, pentru ca Inspectoratul nu mai poate demonstra dupa aceea cui i-a dat banii atata amar de vreme. -S-a creat un haos general. E o situatie foarte dificila, care ne obliga la un volum de munca enorm. Practic, trebuie sa reconstituim fiecare dosar in parte, desi ele exista deja. E caraghios ca ISTH nu poate da dosarele, iar normele de aplicare a legii prevad preluarea arhivei-, ne-a declarat Traian Milon, secretarul general al Consiliului Judetean Bacau.
Necazurile nu se opresc aici. El a mai explicat ca foarte multi copii din judet vin acum la comisie fara documentele medicale pe care le-au obtinut anterior, pentru ca medicii din vechea comisie aveau fisele medicale la dispozitie, iar pe multi dintre micii pacienti ii stiau foarte bine, dupa ani de verificari. Noua lege spune ca medicii care vor da certificate de handicapat fara o baza sigura, vor fi obligati sa scoata din buzunar sumele pe care le primesc beneficiarii. Drept urmare, doctorii refuza sa stea de vorba cu copiii care vin la expertizare fara documente, acestia fiind obligati sa se intoarca acasa si sa cheltuie timp si bani aiurea. Lucru care nu este simplu in cazul unor copii cu probleme grave de sanatate.
Traian Milon spune ca a luat legatura cu primariile din judet pentru a trimite la Protectia Copilului alte anchete sociale pentru copiii handicapati pe care ii au in zona. Totul se face contra cronometru, tocmai pentru ca la interval de cateva zile expira certificatele de handicapat ale circa 50 pana la 100 de copii, iar ele trebuie reinnoite, pentru ca acestia sa beneficieze de drepturile banesti. Singura parte buna in toata aceasta poveste este ca reverificarile documentelor vor tria mai bine handicapatii adevarati de cei care iau bani fara motiv. -Ni s-a intamplat sa depistam si cazuri de copii care nu ar trebui sa fie considerati handicapati. Unul, spre exemplu, figura cu handicap grav, iar la diagnostic era trecut <usoara intarziere mentala>. Cum nu inteleg de ce un copil cu autism trebuie sa beneficieze de scutire la telefon, la televizor si altele-, a incheiat secretarul Consiliului Judetean.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















