
Kovesi cere CSM să-i apere reputația
Grupul de Investigații Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susținut, ieri, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruța Kovesi este un plagiat și a depus documente care susțin această acuzație la Ministerul Justiției, la CSM și la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare.
GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruței Kovesi, care și-a obținut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timișoara.
Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un "plagiat începând chiar de la prima propoziție".
GIP afirmă că prima frază din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi reproduce "cuvânt cu cuvânt, fără să citeze", prima frază din studiul "Lupta societății organizate împotriva criminalității organizate" publicat de col. (r) prof. dr. Ion Dragoman și drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol I" în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruța Kovesi să-și susțină teza de doctorat.
De asemenea, GIP arată că Laura Codruța Kovesi a copiat fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele lucrări cunoscute în domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar și referate disponibile pe internet, pe site-uri specializate, precum: http://www.referate-scolare.ro/, http://www.referat.ro/, http://6profu.ro, http://facultate.regielive.ro/ .
GIP susține că Laura Codruța Kovesi a inserat în lucrarea sa note de subsol și referințe bibliografice ca si cum ar fi citit lucrările respective și precizează că, în realitate, procurorul general a copiat pasajele din lucrările plagiate, cu tot cu note.
"Fără să citeze sursa, Laura Codruța Kovesi a copiat, la pagina 16 din teza sa, pasaje întregi din lucrarea lui Nicolae Lupulescu "Spălarea banilor și finanțarea terorismului", publicată în 2006 pe site-ul Institutului Național al Magistraturii. În lucrarea sa, la pagina 16, Nicolae Lupulescu citează articolul "Conexiunile între terorism și criminalitate", publicat în Jane's Intelligence Review în 2004 de Tamara Makarenko, o cunoscută specialistă în domeniul crimei organizate și terorismului. "Copy-paste-ul" i-a jucat aici o festă Codruței Kovesi. Copiind pasajele din lucrarea lui Lupulescu, Procurorul General copiază și notele în care se făcea trimitere la lucrarea lui Makarenko, dar greșeste numele autoarei, botezând-o "Tamam M."", arată GIP.
GIP menționează că lucrarea "inexistentei Tamam M." apare inclusiv în bibliografia tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.
Potrivit GIP, Laura Codruța Kovesi a copiat inclusiv pasajele în care formulează concluzii personale.
Totodată, GIP publică un tabel în care sunt puse față în față pasaje despre care consideră că au fost plagiate de Laura Codruța Kovesi și textele originale.
"Este inadmisibil ca un plagiat evident care poate fi demonstrat printr-o simplă căutare pe internet să nu fie descoperit de niciuna dintre instituțiile care ar fi trebuit să verifice autenticitatea lucrării, cu atât mai mult cu cât acestea dețin softuri create special în acest scop", precizează GIP.
GIP a transmis documentele despre care afirmă că demonstrează plagiatul Laurei Codruța Kovesi Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare (CNATDCU), Universității de Vest din Timișoara, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției.
GIP menționează că, dacă plagiatul este dovedit, titlul de doctor al Laurei Codruța Kovesi trebuie retras, iar aceasta trebuie să raspundă în fața legii.
GIP afirmă că în luna decembrie 2011 Laura Codruța Kovesi a susținut la Facultatea de Drept și Știinte Administrative a Universității de Vest din Timișoara teza de doctorat cu titlul "Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal", aceasta fiind însoțită de George Maior, directorul SRI, și Marius Iacob, procurorul general adjunct.
Totodată, menționează că Procurorul General al României a primit pentru această lucrare calificativul "Magna Cum Laude".
Îndrumătorul tezei de doctorat a lui Kovesi: Lucrarea procurorului general a fost verificată
Prof. dr. Viorel Pașca – îndrumătorul tezei de doctorat a procurorului general al României Codruța Kovesi – spune că definițiile date în acte normative, în texte juridice, nu înseamnă plagiat, precizând că lucrarea șefului Ministerului Public a fost verificată.
"Eu am fost îndrumătorul lucrării de doctorat a doamnei procuror Laura Codruța Kovesi. Eu am verificat-o și vă spun că lucrarea a fost dată de mai multe ori înapoi să o refacă", a declarat, pentru MEDIAFAX, profesorul doctor Viorel Pașca, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Profesorul a spus că au fost mai multe discuții pe tema lucrării de doctorat. "Ea s-a întins pe perioada a șase ani. Au fost discuții despre concept, ordonarea unor idei, de date ce trebuie tratate, de puncte de vedere", a adăugat Pașca.
Întrebat despre acuzațiile lansate de GIP, prof. dr. Viorel Pașca a spus: "M-am uitat pe internet și am văzut că se fac referiri la niște exprimări de astea de mod general în care se preia definiția criminalității organizate, spre exemplu. Ei, definiția o găsești în Convenția Europeană și în o grămadă de acte, directive europene. O preluare de acolo a unei asemnea definiții – asta nu înseamnă plagiat, definițiile date în acte normative, în texte juridice. Eu nu știu exact pasajele respective, ar trebui să reiau lucrarea să văd pasaj cu pasaj și să fac comparația".
Totodată, profesorul Pașca a făcut trimitere la Legea dreptului de autor și drepturilor conexe.
Potrivit articolului 9 al Legii 8/1996 privind drepturile de autor, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare.
Totodată, nu sunt protejate de lege textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora.
GIP afirmă că prima frază din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi reproduce "cuvânt cu cuvânt, fără să citeze", prima frază din studiul "Lupta societății organizate împotriva criminalității organizate" publicat de col. (r) prof. dr. Ion Dragoman și drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol I" în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruța Kovesi să-și susțină teza de doctorat.
"Acuma chiar să detectez pasaje din alea de pe la institutul de apărare sau nu știu unde, e greu să le faci. Acuma poți să spui că te apuci să cauți în lucrările clasice, consacrate. Aici îți trebuie un program anti-plagiat în care să bagi lucrarea că altfel nu ai de unde. Așa ceva n-avem la universitate", a mai spus profesorul Pașca.
Procurorul general respinge acuzațiile GIP potrivit cărora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat și cere CSM să-i apere reputația în acest caz, întrucât teza nu cuprinde însușirea vreunei metodologii științifice a unui alt autor, ci face trimitere la toți autorii și lucrările citate.
"Procurorul general Laura Codruța Kovesi aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal» face trimitere la toți autorii și lucrările citate, iar caracterul de noutate și valoarea științifică a lucrării au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Conform metodologiei, lucrarea a fost postată pe site-ul instituției organizatoare, iar susținerea lucrării a fost publică", se arată într-un comunicat de presă remis vineri.
Teza cuprinde un număr de 444 pagini, iar pasajele la care se referă articolul acuzator reprezintă aspecte de generalitate, nu de conținut.
"Volumul de informație pe care îl cuprinde teza poate duce la apariția unor erori materiale de dactilografiere privind numele autorilor. Totodată, unele fragmente presupus a fi citate fără indicarea sursei se regăsesc în numeroasele articole privind combaterea criminalității organizate la care am fost autor sau coautor și care au fost publicate anterior anului 2005, indicate în CV-ul publicat de șase ani pe site-ul Ministerului Public. Unele dintre aceste articole sunt citate, la rândul lor, în lucrările la care face referire articolul", mai arată comunicatul.
Teza nu cuprinde însușirea vreunei metodologii științifiice a unui alt autor, iar lucrările indicate în cuprinsul articolului sunt menționate ca sursă bibliografică
"De exemplu, în cuprinsul articolului se face trimitere în mod repetat la lucrarea autorilor Gheorghiță Mateuț și colaboratorii cu titlul «Traficul de ființe umane. Infractori, victimă, infracțiune» – despre care se susține că nu ar fi fost menționată, deși este citată în cuprinsul tezei de doctorat la paginile 222, 225, 224, 234, 240, 260, 273, 274, 278, 282, 284 și 290 – a se vedea. Pe de altă parte, în situațiile în care același citat al unui autor se regăsește atât în teza de doctorat cât și în altă lucrare, a fost citat doar autorul inițial, potrivit normelor uzuale de redactare a lucrărilor științifice", explică sursa citată.
Potrivit lui Kovesi, unele paragrafe indicate în articol, prezentate ca fiind însușite de la alți autori, reprezintă în fapt definiții ale infracțiunilor care se regăsesc în texte legale și în convenții internaționale, ori evoluții ale infracționalității prezentate în rapoartele de activitate ale structurilor Ministerului Public, care nu intră în obiectul dreptului de autor.
"Articolul încearcă să exploateze momentul mediatic marcat de controversele asemănătoare și ne delimităm de tentativele de a atrage Ministerul Public în controverse care nu au legătură cu activitatea judiciară. Având în vedere conținutul articolului, procurorul general Laura Codruța Kovesi a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) apărarea reputației profesionale", conchide sursa citată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















