Home Social Nicolaescu baga in coma sistemul sanitar

Nicolaescu baga in coma sistemul sanitar

DISTRIBUIŢI

Efectele negative ale reformei geniale din sistemul medical romanesc, implementata de catre ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, prin noul pachet legislativ ce a intrat in vigoare pe 28 mai 2006 nu au intarziat sa apara. La numai doua zile de la aplicarea noilor legi, -beneficiile- aduse sistemului de acestea au revoltat lumea medicala, mai ales ca peste 2.000 de doctori vor fi pensionati fortat, iar o mare parte din directorii celor 460 de spitale de pe intreg teritoriul tarii vor fi inlocuiti cu manageri agreati de Nicolaescu.

Primele reactii de nemultumire au venit din partea reprezentantiilor Colegiului Medicilor din Romania (CMR). Acestia sustin referitor la pensionarea silita a doctorilor, in cazul femeilor la 57 de ani si a barbatilor la 62 de ani, ca prevederile din noua Lege a spitalelor sunt antieuropene, intrucat in Uniunea Europeana varsta de pensionare a medicilor este de 65 de ani. -De la aceasta varsta am plecat si noi, si nu vad de ce ar trebui sa-i pensionam mai devreme. Este anormal. E o lege ambigua, deoarece ea mentioneaza ca se poate prelungi varsta de pensionare pana la 70 de ani, lucru ce te face sa crezi ca varsta de pensionare este alta-, a precizat presedintele CMR, Mircea Cinteza. El a mai subliniat ca -noul pachet creeaza premisele pentru coruptie, deoarece da dreptul ministrului sanatatii sa dea avizul de prelungire pentru continuarea activitatii medicale dupa niste criterii anormale. Mai mult, el creeaza haos-.

In ceea ce priveste constitutionalitatea pensionarii silite a medicilor si schimbarea directorilor de spitale cu economisti, avocatul Antonie Iorgovan a afirmat ca -unele dintre aceste lucruri au fost sesizate de senatori la Curtea Constitutionala a Romaniei, dar sesizarea lor a fost respinsa. Dupa parerea mea, aceasta decizie a fost luata la presiunea presedintelui Traian Basescu, a premierului Calin Popescu Tariceanu si a ministrului Eugen Nicolaesu. Numai asa se explica faptul ca s-a dat liber acestei monstruozitati-.

Unul dintre directorii interimari de la unitatile sanitare bucurestene, numit ieri de ministrul de resort, este Catalin Florin Cirstoiu. El este fiul prefectului de Arges, Ion Cirstoiu, fin al presedintelui Romaniei si, de ieri, director medical la Spitalul de Urgenta Bucuresti.


Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Mircea Cinteza, sustine ca -legea genereaza nedreptati flagrante: multi medici au contracte de comodat, concesiune sau inchiriere a cabinetelor medicale pana la varsta de pensionare de pana acum, drept care si-au facut contracte de leasing pe care nu le mai pot plati. Nimeni nu ii poate despagubi-.

Totodata, prin intrarea in vigoare a noului cadru legislativ, majoritatea directorilor de la cele 460 de spitale de pe intreg teritoriul tarii vor fi schimbati. Pana la organizarea concursului de director, conducerea spitalelor va fi insa realizata prin interimat.

Printre directorii interimari la unitatile medicale din Capitala se numara Narcis Copca – Spitalul -Sf. Maria-, Coriolan Ulmeanu – Spitalul pentru Copii -Grigore Alexandrescu-, Turculet Claudiu – Spitalul Floreasca, Monica Pop – Spitalul de Oftamologie, Vlad Stefan – Spitalul -Cantacuzino-. Tot interimari sunt si Elena Preda – Spitalul de Psihiatrie Titan, Radu Popescu – Spitalul Coltea, Cristian Stoica – Spitalul de Ortopedie, Corneliu Cosareanu – Spitalul Colentina si Petre Bratila – Spitalul Filantropia etc.

-Pachetul de legi e bun, dar treaba asta cu interimatul e o prostie. De ce sa faci interimat cand poti sa faci concurs? In ceea ce priveste pensionarea mai devreme a medicilor, cand ajungi la o anumita varsta, trebuie sa te duci acasa-, a declarat directorul Spitalului Clinic Colentina din Bucuresti, Sorin Simion, unul dintre cei care urmeaza sa fie schimbati.

Pe de alta parte, avocatul Antonie Iorgovan sustine ca -eu credeam ca se va gasi o solutie, ca a fost doar o paranoie a acestui nenorocit de economist ce conduce acum Sanatatea-.

Primele cadre medicale care recurg la masuri radicale sunt doctorii de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, care au anuntat ieri ca vor actiona in instanta Ministerul Sanatatii, iar sase dintre ei vor intra in greva foamei. Mai mult, ei au semnat un protest adresat premierului Calin Popescu Tariceanu, caruia ii cer sa ridice varsta de pensionare pentru cadrele medicale.

Medicii clujeni afirma ca noile prevederi legale referitoare la pensionarea medicilor sunt discriminatorii si neconstitutionale, si ar trebui pastrate vechile legi, ce prevad ca medicii sa fie pensionati la 65 de ani.

Angajatii spitalului clujean au adaugat ca cererea lor este in conformitate cu regulile europene, care se refera la ridicarea varstei de pensionare si la eliminarea diferentelor dintre femei si barbati din aceasta perspectiva.

-Am primit o sesizare cu privire la discriminare de la sase medici din Cluj. Vom solicita un punct de vedere de la Ministerul Sanatatii si vom dezbate sesizarea in cel mai scurt timp-, a declarat reprezentantul Consiliului National de Combatere a Discriminarii, Corina Macoveanu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.