Intelectuali, academicieni si specialisti, in calitate de reprezentanti ai societatii civile, s-au reunit ieri in Aula Academiei Romane si au spus, la unison, un -nu- vehement planurilor urbanistice ale autoritatilor bucurestene prin care colosii de sticla si otel urmeaza sa ascunda tot ce-a mai ramas din arhitectura traditionala a Capitalei.
Piata Revolutiei, Biserica Armeneasca si Catedrala -Sfantul Iosif- au reprezentat principalele subiecte de discutie si, mai ales, de polemica ale sesiunii speciale cu tema -Dezvoltarea urbanistica a Capitalei. Orasul ca bun cultural-, initiata ieri de catre Comitetul Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii din cadrul Academiei Romane. Nume sonore ale unor intelectuali romani de prestigiu si-au facut auzita vocea pentru a contrazice intentiile de asa-zisa revitalizare a spatiului urban bucurestean, cu argumente ce tin de cultura Bucurestiului, de traditia istorica a Capitalei din punct de vedere arhitectonic si, nu in ultimul rand, de ceea ce ne defineste ca identitate nationala.
Incepand cu presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, si continuand cu Dinu Giurescu, Marcel Iures, Constantin Balaceanu Stolnici, Serban Sturdza, Valentin Anton, Ana Blandiana, toti au deplans soarta Capitalei din punctul de vedere al ambientului urban.
Revoltati si agasati de peisajul deplorabil pe care il ofera Bucurestii cu pretentii de capitala europeana, dar de fapt cum sublinia antropologul Balaceanu Stolnici -cu aspect de balci din cauza dezmatului reclamelor care acopera ca niste draperii imense fatade ale monumentelor arhitecturale-, toti cei prezenti au condamnat publicitatea excesiva si fara noima, starea lamentabila in care se afla centrul istoric, conditiile aproape inumane de trai din cartierele marginase si eludarea legilor. Nu in ultimul rand, s-a promis amenintator luarea de atitudine fata de soarta Bucurestiului, facandu-se apel in acelasi timp la reactia ferma care trebuie sa vina din partea cetatenilor.
Dupa ce, timp de mai bine de doua ore, a audiat cuvintele damnabile venite din partea reprezentantilor societatii civile, careia ii promitea dezbateri publice in care parerea ei sa fie cea mai importanta, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a luat cuvantul in Aula Academiei pentru a promite o decizie in ceea ce priveste soarta Pietei Revolutiei bazata in primul rand pe parerile exprimate acolo. De asemenea, de la fervoarea cu care sustinea cu ceva timp in urma construirea masivelor cladiri din fosta Piata a Palatului, edilul-sef s-a aratat mai temperat, asumandu-si responsabilitatea numai asupra deciziei privind parcarile subterane de care centrul Bucurestiului are neaparata nevoie. -Decizia interventiei in suprateran nu mi-o asum; e nevoie de o comunicare eficienta cu specialistii si cu societatea civila-, a completat Videanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















