Echipa Beșiktaș Istanbul a fost exclusă de UEFA pentru un an din cupele europene după ce oficialii clubului turc au încercat să fraudeze situațiile financiare. Mai exact, conducerea grupării a încercat să inducă în eroare forul continental în ceea ce privește datoriile pe care le are, astfel încât să aibă drept de participare în Europa League, unde a ajuns grație clasării pe locul 4 în SuperLiga. Bețiktaș a mai făcut obiectul unei anchete asemănătoare în urmă cu trei săptămâni, când a primit o amendă de 500.000 de euro și avertisment de excludere în cazul în care urma să comită o nouă eroare de aceeași natură în următorii cinci ani. Astfel, Bursaspor îi va lua, cel mai probabil, locul în play-off-ul Ligii Europa.
Evenimentul vine la numai câteva săptămâni după ce Galatasaray a câștigat titlul de campioană pe terenul lui Fenerbahce, unde festivitatea de premiere a fost întârziată serios din cauza violențelor provocate de suporteri. De asemenea, fotbalul din Turcia are de suferit serios deoarece se află pe lista neagră a competițiilor bănuite de implicare în mafia pariurilor.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















