Dezbaterea Legii privind statutul minoritatilor nationale a fost intrerupta si ieri, dupa ce deputatii din Comisia juridica, Comisia pentru invatamant si cea pentru drepturile omului s-au certat pentru cvorum. Desi aceasta lege trebuie adoptata pana la sfarsitul sesiunii parlamentare si deputatii au fost atentionati de mai multe ori sa urgenteze dezbaterile, reprezentantii opozitiei au semnalat din nou anumite probleme de procedura, apoi au acuzat lipsa cvorumului. Solutia pentru a se reusi adoptarea proiectului legislativ cat mai rapid, asa cum ne-a cerut Comisia Europeana in raportul din 16 mai, a venit din partea democratului Daniel Buda. Acesta a propus membrilor Comisiei juridice, a invatamantului si a drepturilor omului, care lucreaza pe Statutul minoritatilor, sa se faca o adresa catre Biroul Permanent al Camerei pentru ca legea sa fie dezbatuta de fiecare comisie in parte. Propunerea a fost generata de faptul ca nu s-a reusit, nici saptamana aceasta, adoptarea vreunui amendament, in timp ce deputatul PSD Anghel Stanciu s-a grabit sa-si ia colegii si sa iasa din sala. O astfel de propunere a mai fost anuntata in urma cu cateva saptamani de Buda, care cerea atunci ca cele trei comisii sa se intruneasca pentru a discuta doar punctele sensibile. De obicei, cei care dadeau bir cu fugitii si aveau grija sa contabilizeze prezenta deputatilor erau peremistii.
Deputatii discuta de doua saptamani articolul 16 care reglementeaza domeniul invatamantului. Cu toate acestea, ei nu au reusit sa voteze decat inca o amanare a amendamentului ce prevede predarea geografiei si istoriei in limba romana pana saptamana viitoare. Deputatii par ca au uitat insa ca pana la finalul sesiunii parlamentare mai au mai putin de trei saptamani, in timp ce, pentru ca legea sa fie adoptata in forma finala, mai este nevoie de votul pentru inca 300 de amendamente depuse.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















