Cinci spitale din cele 67 închise în 2011, respectiv cele de la Buftea, Bumbești Jiu, Ocna Mureș, Dărăbani și Băneasa, ar putea fi redeschise, alte 21 fiind transformate în cămine de bătrâni și preluate de Ministerul Muncii, a anunțat, ieri, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.
„67 de spitale au rămas fără contract cu casa de asigurări de sănătate în 2011, iar dintre acestea, 21 au solicitat să se transforme în cămine pentru vârstnici, acestea fiind preluate de către Ministerul Muncii. Problema la accesul asistenței medicale de specialitate rămâne și în cazul acestor unități sanitare. Acolo unde spitalele sunt eficiente pot fi înființate centre de sănătate, respectiv o policlinică mai complexă, dar care nu necesită ca pacientul să doarmă în spital“, a declarat ministrul Sănătății.
Vasile Cepoi a precizat că a solicitat direcțiilor de sănătate publică situația dotărilor din aceste spitale, analiză din care rezultă că aproape 30 la sută au dotări corespunzătoare cu spitalele de gradul IV.
De asemenea, ministrul a solicitat direcțiilor de sănătate publică să spună dacă aceste unități sanitare ar putea deveni centre multifuncționale sau dacă doresc să fie reluată activitatea de spital. În acest sens, Ministerul Sănătății a trimis mai multe echipe în patru județe, pentru a verifica situația unităților sanitare pentru care primăriile solicită reluarea activității.
„Printre spitalele vizitate se numără cele de la Buftea, Bumbești Jiu, Ocna Mureș și Dărăbani. De asemenea, există o cerere pentru înființarea unui centru de sănătate la Băneasa, unde va pleca o echipă a Ministerului Sănătății“, a mai spus Vasile Cepoi.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














