Home Social S-a reluat cursa pentru patrimoniul BTT

S-a reluat cursa pentru patrimoniul BTT

DISTRIBUIŢI

La sfarsitul anului trecut, Executivul a emis o hotarare prin care SC -Biroul de Turism pentru Tineret- SA trecea de la Ministerul Turismului la Regia Autonoma a Patrimoniului si Protocolului de Stat. Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, justifica transferul prin faptul ca patrimoniul acestei societati este neatractiv pentru privatizare. Trecerea de la un minister la altul a generat o disputa acerba de culise intre mai multe tabere care vor sa puna mana pe administrarea acestui patrimoniu.

Pana in prezent singura -realizare- a… miscarii consta in transferul patrimoniului doar pe hartie pentru ca in realitate nu s-a efectuat. Primul pas pentru certificarea transferului se va realiza poate la adunarea generala a actionarilor, pe 11 februarie. Pana atunci insa, deja unele grupuri de interese au inceput sa traga sforile pentru acapararea patrimoniului si pentru debarcarea actualului director, Gheorghe Bejan.

Dupa Forum si Herastrau, se pregateste Satul de vacanta Rosu


-BTT a trecut la RAPPS pentru ca nu este atractiv pentru privatizare-, a precizat la sfarsitul anului trecut ministrul turismului, Dan Matei Agathon. Insa, la inceputul lui 2001, acelasi ministru a tunat si a fulgerat impotriva jefuirii acestei societati de catre fosta conducere, in frunte cu Liviu Vaclea.


Capitalul social al societatii este evaluat la circa circa 80 miliarde de lei, In afara statului (78,9%), restul actiunilor sunt detinute de catre SIF Transilvania (18,6%) si alti actionari (2,5%). Dar acum, directorul BTT – Gheorghe Bejan, il contrazice pe ministrul turismului si sustine ca societatea a devenit atractiva pentru privatizare, deoarece unele active urmeaza sa fie recuperate ca urmare a unor sentinte judecatoresti.

In prezent, BTT are pe rol peste 150 actiuni in justitie privind modul cum s-au realizat contractele societatii de catre fosta conducere. Actiunile introduse in instanta de catre actuala conducere au fost incununate de succes si, ca atare, o parte din activele instrainate pe timpul lui Liviu Vaclea se vor intoarce in patrimoniul BTT. Asa s-a petrecut, de pilda, respingerea, la sfarsitul anului trecut, de catre Curtea de Apel Bucuresti, a apelului formulat de catre firma -New York Time- SRL, prin care contractul de vanzare-cumparare a hotelului Forum din Costinesti este lovit de nulitate absoluta.

Instanta a dat castig de cauza BTT si in recuperarea terenului aferent de 6,2 ha al Bazei de agrement Herastrau din Bucuresti, precum si a activului Club -Stiinta- din Capitala. Instanta a constatat in acest caz nulitatea absoluta a contractelor de asociere si vanzare-cumparare incheiate intre BTT si SC Domino 94 Impex SRL, respectiv SC -Taifun Service- SRL. Ultima evaluare a terenului de agrement din Herastrau, de 6,2 ha, dateaza din 1994 si stabileste valoarea contabila a activului la 2,7 miliarde de lei. Pretul de piata al activului BTT Herastrau se ridica la peste 12 milioane de dolari. Revenirea iminenta a acestor doua active in patrimoniul BTT precum si faptul ca prin intermediul instantei si alte contracte incheiate in mandatul Vaclea vor fi lovite de nulitate, au facut aceasta societate sa devina atractiva pentru privatizare. Potrivit unor surse din cadrul BTT, urmatoarele active care urmeaza sa se reintoarca sunt Baza Sat Rosu si agentia de turism BTT Tulcea, care au fost vandute in 2000 catre firma SC Atbad SA.


Presiuni pentru inscaunarea apropiatilor


-Se fac presiuni mari din partea celor care au avut avantaje in perioada Vaclea pentru a reintra in posesia si drepturile pierdute dupa debarcarea acestuia-, declara Gheorghe Bejan.

Potrivit unor persoane din cadrul RAAPPS, cele mai multe sfori pentru preluarea sefiei BTT sunt trase de catre Adrian Vonica, actualul director al BTT Costinesti. Actuala conducerea a RAAPPS ar trebuie sa stie ca Adrian Vonica a fost, in timpul erei Vaclea, consilier al fostului director al BTT Costinesti, Virgil Carstea, si tot in acea perioada, Hotelul Tineretului din Constanta a fost vandut unei firme unde acesta este actionar. O alta realizare mareata a celui care ravneste la sefia BTT este pierderea licitatiei din vara, organizata de MEC, pentru locurile in tabara de vara de la Costinesti, din cauza dosarului incomplet.

Actualul director, Gheorghe Bejan, precizeaza ca-n doi ani procesul de privatizare al societatii se poate finaliza, caci, urmare a castigarii litigiilor in instanta, activele instrainate in perioada 1999-2000 revin in proprietatea societatii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.