Eliberat din functie de catre premierul Adrian Nastase pentru neindeplinirea atributiilor, fostul prefect de Constanta, Petre Chirobocea, a fost numit consul in cadrul ambasadei Romaniei la Washington. Decizia lui Nastase a fost putin comentata de conducerea organizatiei constantene a PSD, care a considerat ca -primul-ministru are propriile sale criterii de analiza atat in ceea ce priveste atributiile unui prefect, cat si cele ale unui consul-.
Desi fotoliul de prefect continua sa ramana inca neocupat, Petre Stanca, presedintele PSD Constanta, a declarat ca are promisiuni din partea primului-ministru ca, in cadrul sedintei de Guvern de maine, se va lua o decizie cu privire la numele celui care va reprezenta Guvernul in judetul Constanta. In acest sens, Stanca i-a prezentat ca principali candidati pe actualul subprefect, Nicolae Butoi, pe Mihai Valeriu, de profesie jurist si vicepresedinte al Biroului Executiv al PSD Constanta, respectiv Dae Gelu si Virgil Stan, ambii secretari in cadrul organizatiei, adaugand, pe de alta parte, ca lista ramane deschisa pentru oricare membru al Delegatiei Permanente. Cel mai titrat in acest moment ramane, insa, Mihai Valeriu, care raspunde doleantei partidului de guvernamant, care vrea in functia de prefect un jurist.
Cei nemultumiti de prestatia ca prefect a lui Chirobocea nu-i mai pot spune decat: -La revedere… Drum bun!-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















