Serviciul Roman de Informatii (SRI) a inceput verificarea listei de nume prezentate Comisiei SRI de catre omul de afaceri Mihai Iacob, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al serviciului, Marius Bercaru.
Comisia parlamentara a solicitat SRI, printr-o adresa, sa identifice din lista cu cele 40 de nume de rezervisti SRI si SPP, prezentata de omul de afaceri Mihai Iacob, care sunt rezervisti SRI.
Iacob a prezentat luni la Comisie o lista cuprinzand 40 de nume de fosti ofiteri si subofiteri SRI si SPP care pot depune marturie in fata comisiei in sprijinul afirmatiilor sale privind legaturile dintre Sorin Ovidu Vintu si Radu Timofte.
El a aratat ca, in cazul in care cei nominalizati pe lista nu vor fi chemati si audiati de catre Comisie, lista va fi facuta publica in ziarul -Curentul-, insotita de declaratiile acestora, care exista la -ora actuala pe casetele magnetice-.
Purtatorul de cuvant a aratat ca SRI nu va face publice rezultatele acestei verificari, ci doar le va trimite comisiei parlamentare care a solicitat acest lucru.
De asemenea, directorul SRI a refuzat orice comentariu legat de subiect, a mai spus purtatorul de cuvant al SRI.
Vadim il recomanda lui Timofte sa demisioneze
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a adoptat ieri, in privinta directorului SRI, Radu Timofte, aceeasi atitudine radicala ca a subalternei sale pe linie de partid, Daniela Buruiana-Aprodu, care a cerut demisia sefului SRI imediat dupa izbucnirea scandalului SOV. El a aratat ieri ca schimbarea lui Radu Timofte din fruntea serviciului de informatii este inevitabila. -Poate ca Radu Timofte ar trebui sa-si dea demisia. Scandalurile in care numele lui este implicat sunt prea mari-, a declarat presedintele PRM.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















