Home Sport Federer, cu țipete în semifinale

Federer, cu țipete în semifinale

DISTRIBUIŢI

Elvețianul a fost condus cu 2-0 și și-a pierdut cumpătul

Elvețianul Roger Federer, ocupantul poziției a treia a clasamentului mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în sferturi pe argentinianul Juan Martin del Potro cu 3-6, 6-7 (4), 6-2, 6-0, 6-3. Tenismenul a avut nevoie de aproape trei ore și un sfert pentru a-și depăși adversarul, fiind nevoit să revină de la 0-2 la seturi. În timpul unei mingi disputate în tie-break-ul setului secund, fanii din tribună au făcut gălăgie, iar Federer a pierdut punctul, urlând la final în direcția lor: „Shut up!”. Gestul elvețianului a șocat, el fiind printre cei mai ponderați tenismeni din vârful ierarhiei ATP.
În semifinalele competiției, „Fed Ex” va da piept cu liderul clasamentului mondial, Novak Djokovici. Sârbul s-a calificat, tot marți, în „careul de ași” după ce l-a învins, de asemenea în cinci seturi, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 6-1, 5-7, 5-7, 7-6 (8/6), 6-1. Celelalte două jocuri din cadrul sferturilor de finală, David Ferrer – Andy Murray și Rafael Nadal – Nicolas Almagro, s-au disputat ieri, după închiderea ediției.

„Nole”, portdrapelul Serbiei la JO

Novak Djokovici și-a betonat moralul înaintea meciului cu Federer, primind, ieri, vestea că va fi portdrapelul Serbiei la Jocurile Olimpice de la Londra la festivitatea de deschidere de pe 27 iulie. Astfel, tenismenul va conduce delegația țării sale, compuse din aproximativ 100 de sportivi. „Suntem foarte entuziasmați de acest eveniment grandios, este inutil să vorbesc de onoarea pe care o simt pentru faptul că sunt portdrapelul Serbiei”, s-a limitat să afirme Djokovici la auzul veștii.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.