Forumul Marii Negre, organizat in data de 5 iunie la Bucuresti, a avut, asemeni unei verze, mai multe foi (dimensiuni) care s-au suprapus una peste cealalta. A fost mai intai o dimensiune de -suprafata- (cea mediatica), apoi una de -interior- (cea politica) si, in fine, una care a reprezentat miezul evenimentului (cea geopolitica). De mentionat ca aceasta ultima dimensiune ofera cheia intelegerii a ceea ce s-a intamplat cu adevarat, luni, la Bucuresti. Sa le luam pe rand.
La nivel mediatic, evenimentul a fost prezentat dintr-o perspectiva pozitiva (cu exceptia unor comentarii post-eveniment care au scos in evidenta neconcordanta dintre dimensiunea anuntata a evenimentului si cea care a rezultat in mod real). Criticile (determinate, in general, de absenta Rusiei si Turciei) nu au umbrit -succesul- oficial al Forumului, majoritatea reportajelor jurnalistice evidentiind amploarea evenimentului si posibilele efecte pozitive asupra intereselor regionale ale Romaniei. Media a fost, asadar, acel ambalaj frumos care a prezentat intr-o forma atractiva -produsul- Forumului, dar a si servit ca paravan pentru unele aspecte din -spatele cortinei-.
La nivel politic, evenimentul a scos in fata doua personaje: presedintele Traian Basescu si ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu. Cei doi au parut a fi nu numai artizanii evenimentului, ci si principalii mesageri au planului de -internationalizare- (vorba presedintelui Traian Basescu) a Marii Negre. Trebuie mentionat ca, atat pentru clasa politica, cat si pentru opinia publica in general, conceptul de internationalizare este inca unul confuz. Fara sa fi fost definit foarte clar, conceptul lasa impresia ca este un valoros element de discurs si mai putin un instrument politic operational. Desi acest concept nu a fost imbratisat in totalitate si in mod unitar la nivelul UE, ceea ce, prin urmare, ar fi permis si o polarizare a clasei politice romanesti, partidele din Romania (ne referim aici, in primul rand, la cele de opozitie) au ratat sansa de a dezvolta un mesaj politic alternativ celui promovat de presedintele Basescu. Singura tentativa, trecuta insa neobservata, a fost cea a lui Mircea Geoana. Domnia sa a incercat sa articuleze cateva critici referitoare la politica Romaniei la Marea Neagra, insa aceste critici au vizat, mai curand, forma proiectului si mai putin fondul lui. In aceste conditii, impresia generala a fost ca toata clasa politica este de acord cu politica externa promovata de Traian Basescu la Marea Neagra.
La nivel geopolitic, lucrurile au parut a fi ceva mai complexe. Desi in scena au aparut doar -licuricii mici-, este limpede ca ecuatia Marii Negre a fost la indemana -licuricilor mari- care au preferat sa ramana in afara reflectoarelor (presedintele Basescu nu a sesizat acest aspect si l-a fortat pe trimisul unui -licurici mare- sa intre in poza de familie, desi acesta, probabil, avea mandat sa stea musai de o parte). In afara absentei Rusiei de la acest summit (aspect semnalat de majoritatea media), cateva aspecte (la fel de importante) au scapat analizei media romanesti.
Pe de o parte, este vorba de prezenta mai mult sau mai putin discreta a emisarilor americani si mesajul/mesajele transmise de acestia. Mai intai J.D. Crouch, adjunct al consilierului pentru securitate nationala al presedintelui SUA si fost ambasador al SUA in Romania, a tinut sa aiba o intalnire cu presedintele Basescu chiar in preziua summit-ului. Tot Crouch a fost si mesagerul planului american al cooperarii in regiunea Marii Negre si a constituirii, in acest sens, a -The Black Sea Trust Fund for Regional Cooperation-. Un alt mesaj interesant l-a dat Bruce Jackson, presedintele Proiectului pentru Democratii Transnationale (in fapt, unul din artizanii extinderii influentei americane in spatiul Europei de Est) care a aratat textual ca -lumea merge inainte si fara permisiunea Moscovei-. Este un semnal cat se poate de limpede ca SUA si-au stabilit planul de bataie pentru aceasta zona si ca sunt dispuse sa-si puna in aplicare acest plan indiferent de pozitia celorlalti actori ai Marii Negre (in speta, Rusia si Turcia).
De cealalta parte, in afara Rusiei (care a boicotat pe fata acest summit), o pozitie oarecum similara (nu in mesajul sau, ci in semnificatia implicita a gesturilor) a avut-o UE. Acest aspect a fost relevat mai putin de analistii autohtoni, desi este din ce in ce mai evident ca UE (in special, varful de lance al acesteia: Germania si Franta) este frustrata de faptul ca este exclusa din planurile americane de extindere catre Rasarit. Cu alte cuvinte, UE ar fi dorit ca initiativa romaneasca sa fi fost plasata in context european pentru a permite acesteia un discurs propriu in zona pontica. Aceasta ecuatie de putere (un singur castigator – SUA, doi potentiali invinsi – Rusia si UE) impinge lucrurile catre o apropiere dintre Rusia si statele-motoare ale UE (Franta si Germania), iar acest lucru trebuie luat in calcul de Romania atunci cand isi va structura urmatorii pasi de politica externa.
In concluzie, se poate spune ca summit-ul de la Bucuresti a constituit teatrul unei prime confruntari dintre -licuricii mari-. El (Forumul Marii Negre) a constituit un pas necesar, chiar daca mai putin spectaculos (lucru care i-a determinat pe unii analisti politici de la noi sa catalogheze evenimentul drept un esec diplomatic), al planului de expansiune americana catre Rasarit – plan in care Romania are, fara indoiala, un rol, dar si un interes, bine delimitat.
Nicolae Calistru
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
