
Guvernul va adopta miercuri proiectul de ordonanță privind activitatea de control a ANAF, act normativ care prevede modalitățile de sancționare a firmelor găsite cu bani în plus sau în minus nefiscalizați, precum și măsura privind impozitarea bacșișurilor încasate de lucrătorii din zona serviciilor turistice și a alimentației publice, a anunțat premierul Victor Ponta.
„Adoptăm, după ce a fost în dezbatere publică și după ce a fost îmbunătățită, reglementarea privind activitatea de control a ANAF. Nu se mai suspendă din prima activitatea, ci se face o listă neagră a celor care au avut probleme și, dacă te prinde a doua oară sau a treia oară, sigur îți suspendă activitatea.
E vorba de 300 de lei plafonul de la care se aplică această măsură”, a declarat premierul în cadrul ședinței de Guvern.
Ponta a adăugat că actul normativ introduce și prevederea privind „impozitarea tuturor veniturilor”, respectiv a bacșișurilor încasate de lucrătorii din zona serviciilor și, în special, a alimentației publice.
„Și, de asemenea, impozitarea tuturor veniturilor, și nota de plată, și ceea ce… cu 16% orice fel de venit, legal, frumos, ca să nu obligăm oamenii să lucreze ilegal. Și atunci, 16% este mai mult decât decent. Vine o perioadă specială pentru turism pentru serviciile de acest gen.
După aceea va veni de la 1 iunie scăderea TVA și vreau să fie lucrurile foarte clare”, a mai declarat premierul, solicitându-i ministrului Finanțelor să explice public noile reguli.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















