Dupa un antrenament efectuat alaturi de actuala sa echipa, CF Valencia, internationalul roman Adrian Ilie a declarat presei iberice, cu seninatate si siguranta de sine, ca prelungirea contractului sau nu constutuie, pentru el, o problema presanta, desi clubul spaniol nu i-a facut deocamdata nici o propunere in acest sens.
-Totul a ramas la fel, nu este nimic nou in ce priveste contractul meu. Dar nu simt nici un fel de presiune. Ma preocupa numai prezentul, sa joc si sa fiu in forma. Ceea ce nu inseamna ca nu ma gandesc si la ce voi face in continuare-, a spus Ilie, conform cotidianului spaniol -Las Provincias-.
Jurnalul mentionat estimeaza ca romanul si-ar gasi relativ usor un alt club, in cazul in care nu isi va prelungi contractul cu Valencia.
-Ilie este constient ca, orice s-ar intampla, nu va ramane fara echipa, in sezonul viitor. Clubul Betis Sevilla si alte grupari din Spania au manifestat deja intentii serioase pentru achizitionarea lui-, se arata in articolul din -Las Provincias-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















