Home Actualitate Un militar din Iași a înccercat să-și omoare iubita pe stradă

Un militar din Iași a înccercat să-și omoare iubita pe stradă

DISTRIBUIŢI

Un militar din Iași a încercat să-și strângă de gât concubina, în plină stradă, în municipiul Iași, după ce mai întâi a lovit-o cu un obiect contondent. Potrivit unor martori, femeia a fost atacată când a încercat să urce în mașina sa, moment în care a fost lovită de către bărbat, care o urmărea. Femeia a fost salvată de câțiva trecători care au intervenit văzând ce se întâmplă. Imediat după incident, militarul s-a urcat într-un taxi și a plecat. Femeia, în vârstă de 47 de ani, a fost transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Potrivit medicilor, femeia are numeroase contuzii în zona feței, fiind în afara oricărui pericol. Ea a fost lovită cu un obiect contondent, iar în momentul în care a fost adusă la spitală ea sângera puternic, mai spun medicii. Militarul este angajat al Brigăzii 15 Mecanizate și după atac s-a dus unitate. Daniel Burlacu, purtător de cuvânt al Brigăzii 15 Mecanizate Iași, a declarat că militarul, Sebastian Mistreanu, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat, vineri după-amiază, la unitatea militară unde lucra și și-a prezentat demisia. „A raportat deja ce s-a întâmplat și și-a scris demisia. Ancheta este preluată de Parchetul Militar din Iași”, a declarat Daniel Burlacu. Potrivit lui Burlacu, Sebastian Mistreanu a participat la misiuni în Irak și Afganistan, ultima fiind în anul 2010. „Ultima evaluare psihologică în cazul său a fost efectuată în noiembrie 2011. Evenimentul este cercetat de Parchetul Militar Iași și de locțiitorul comandantului Brigăzii”, a mai spus Daniel Burlacu, care a adăugat că militarul este campion de judo, premiul fiind obținut în cadrul campionatului național organizat de Ministerul Apărării Naționale. „Ca militar, a avut un comportament bun. Nu au existat probleme până acum. Militarul, care are 31 de ani, nu este căsătorit”, a mai spus Daniel Burlacu. (B.C.)

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.