
Președintele fundației „Light Into Europe“, Stan Platt, va primi Ordinul Imperiului Britanic de la regina Elisabeta a II-a pentru serviciile aduse copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere din România, informează un comunicat al Ambasadei Regatului Unit.
„Din 1986 Stan Platt promovează imaginea Marii Britanii în Europa prin fundația 'Light Into Europe'. Programul fundației a contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere din România. Stan a jucat un rol important în schimbarea atitudinii societății față de persoanele cu dizabilități, îmbunătățind gradul de conștientizare asupra drepturilor lor și ajutându-i să ducă o viață cât mai independentă“, se spune în comunicatul ambasadei britanice.
Platt a conceput și dezvoltat primul program cu „câini ghizi pentru persoane cu deficiențe de vedere din România“ și strategia de reproducere pentru a asigura următoarea generație de câini-ghizi.
„Să faci parte din lista de onoruri a celor care primesc un OBE în anul Jubileului Reginei este într-adevăr o mare onoare. Este recunoașterea realizărilor remarcabile pe care echipa mea și cu mine le-am avut pe durata ultimilor ani. Accept OBE-ul cu mândrie și cu convingerea de a continua să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi“, a declarat Stan Platt, citat în comunicatul ambasadei.
Stan Platt trăiește în România, fiind un „membru foarte respectat“ al comunității britanice de aici, după cum notează pe blog-ul său ambasadorul Martin Harris, care elogiază activitatea lui Platt.
Lista onorifica a Serviciului Diplomatic pe anul 2012, administrată de Ministerul britanic al Afacerilor Externe, include britanici care au realizat și realizează fapte excepționale în sprijinul Marii Britanii în diverse domenii precum business, justiție, dezvoltare, educație, sănătate, conservare, artă și caritate.
Lista onorifica cuprinde 94 de premii dedicate cetățenilor britanici din Regatul Unit sau țările din Commonwealth. Premiile se acordă pentru realizări remarcabile în afara granițelor țării, sau servicii realizate în Marea Britanie cu o componenta internațională consistentă. Premiile acordate străinilor cu realizări remarcabile în serviciul Marii Britanii nu sunt publicate pe această listă, ci direct pe website-ul Ministerului britanic al Afacerilor Externe, o dată ce sunt oficial aprobate de Majestatea Sa.
Oricine a a avut o contribuție impresionantă în promovarea intereselor britanice în străinătate poate fi nominalizat pentru acest premiu de excelență.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















