Home Life Sclavii lumii moderne: Pentru zeci de milioane de femei și copii libertatea...

Sclavii lumii moderne: Pentru zeci de milioane de femei și copii libertatea este doar o iluzie

DISTRIBUIŢI

Aproape 27 de milioane de persoane sunt reduse la sclavie în lume, în prezent, au dezvăluit Statele Unite marți în raportul anual al Departamentului de Stat privind traficul de ființe umane.
Progrese în lupta împotriva acestui "flagel" au fost, totuși, înregistrate, în principal în urma procedurilor judiciare angajate împotriva traficanților de către un număr tot mai mare de guverne, relevă raportul.
Dintre cele 185 de țări cuprinse în studiu, doar 33 se conformează textelor existente la nivel internațional care au fost introduse cu scopul de a pune capăt traficului de ființe umane, ca de exemplu Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Între cele 17 state cu cele mai slabe evaluări se află Algeria, Republica Democratică Congo, Libia, Coreea de Nord, Arabia Saudită și Siria.
"În pofida adoptării tratatelor și legilor care interzic sclavia, faptele arată că un nummăr de bărbați, femei și copii trăiesc ca sclavi în perioada modernă, din cauza flagelului traficului de ființe umane", a subliniat secretarul de Stat Hillary Clinton.
"La un secol și jumătate de la victoria libertății în Statele Unite, această libertate continuă să fie doar o iluzie pentru milioane de persoane", afirmă ea în prefața raportului.
La 1 iunie, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a anunțat că aproape 20,9 milioane de persoane, dintre care aproape un sfert cu vârste până în 18 ani, muncesc forțat în lume, ocupând posturi care le-au fost impuse prin constrângere sau înșelăciune.
Însă, potrivit lui Luis CdeBaca, însărcinat cu lupta împotriva traficului de ființe umane în cadrul Departamentului de Stat, "alte estimări se apropie de (numărul de) 27 de milioane" de persoane.
"Există progrese. Unele țări adoptă legi și încep să lupte împotriva acestei probleme", a adăugat el.

Mediafax

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.