Curtea de Apel București a admis cererea Universității Craiova de anulare a excluderii temporare din resorturile forului național, care se hotărâse pe 20 iulie 2011 în cadrul Federației Române de Fotbal. „Instanța dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce privește excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluționarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă și executorie cu recurs în termen de cinci zile”, a anunțat, luni, judecătoarea Diana Bulancea. Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, susține că această decizia nu afectează cu nimic lucrurile, deoarece oltenilor le fusese oricum oferit un loc în cadrul Ligii a II-a. Dacă patronul Adrian Mititelu va reuși să aducă jucători și să îndeplinească la timp toate condițiile de participare, Universitatea Craiova ar putea evolua în eșalonul sceund încă din sezonul 2012-2013.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















