Ministerul Muncii vrea să elaboreze, până la sfârșitul lunii octombrie, proiecte de legi privind ucenicia la locul de muncă și internshipul, a declarat ieriGeorgeta Bratu, secretar de stat la Ministerul Muncii.
„Până la sfârșitul lunii octombrie o să elaboram proiecte de legi privind ucenicia la locul de muncă, mai precis aceasta există, dar vrem s-o îmbunătățim și un proiect de lege privind internshipul la nivelul de angajator. Eu cred că aceasta este cea mai bună formă de apropiere a tinerilor studenți sau masteranzi care pot să lucreze în cadrul unui angajator și acesta cunoaște și tânărul, iar tânărul capătă experiență, pentru că ceea ce se reproșează tineretului este lipsa de experiență“, a declarat Georgeta Bratu, în cadrul conferinței „Îmbunătățirea capacității instituționale, de evaluare si formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenței economice cu Uniunea Europeana a Comisiei Naționale de Prognoză“.
De asemenea, ea a explicat că firmele care vor permite tinerilor să dobândească experiență vor primi unele facilități, dar că pentru moment acestea nu sunt stabilite.
„Proiectele legate de intership sunt legate, de obicei, de facilități, așa se întâmplă în toată lumea. De regulă, scutirea de impozite sau suportarea bursei pe perioada internship-ului… sunt mai multe variante, dar astea sunt abia în studiu, până la sfârșitul anului avem în programul legislativ“, a spus Georgeta Bratu.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















