Home Actualitate IML are ultimul cuvânt privind transferul lui Năstase la Rahova

IML are ultimul cuvânt privind transferul lui Năstase la Rahova

DISTRIBUIŢI

Fostul premier Adrian Năstase va rămâne în continuare internat la Spitalul de Urgență Floreasca, până când o comisie formată din medici care l-au îngrijit, din partea Institutului Național de Medicină Legală (INML) și din partea Autorității Naționale a Penitenciarelor (ANP) vor stabili dacă afecțiunile lui pot fi tratate la Spitalul Penitenciar Rahova. Deja, o evaluare din partea medicilor de la Floreasca a fost trimisă la INML, la Tribunalul București, care este instanța executorie în cazul fostului prim-ministru, și la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, Bogdan Oprița, a declarat ieri că o decizie în cazul lui Adrian Năstase poate să fie luată pe baza documentelor medicale existente, fie solicitând investigații suplimentare în Spitalul Floreasca sau în alte unități sanitare, în funcție de specificul bolilor de care acesta suferă. El a mai spus că Adrian Năstase rămâne în Spitalul Floreasca și, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia. Surse medicale au declarat că starea de sănătate a lui Adrian Năstase este stabilă și nu au intervenit complicații postoperatorii. Din comisia de la Spitalul Floreasca au făcut parte medicii care s-au ocupat de Năstase după internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat – Șerban Brădișteanu și Ioan Lascăr – dar și un legist, potrivit reprezentanților unității sanitare. Brădișteanu declara, a doua zi după internarea lui Năstase, că fostul premier prezintă risc de infarct și că suferă de mai multe afecțiuni, el enumerând afecțiuni tirodiene, diabet, dislipidemie și hipertensiune. Totuși, termenul până la care poate fi luată o decizie se poate întinde și pe câteva luni. Potrivit unui membru al Comisiei Superioare de Medicină Legală, expertizele pentru amânarea sau întreruperea executării pedepselor privative de libertate din cauza unor motive medicale pot dura, de la caz la caz, între două săptămâni și șase luni.

IGPR a inițiat „o procedură” la Tribunal

Condamnarea lui Năstase și tentativa acestuia de sinucidere au pus autoritățile române într-o situație fără precedent, care a dus la neînțelegeri legate de procedură, inclusiv din partea unor oficiali din Guvern. Abia ieri, după cinci zile, a fost clarificată situația juridică în care se află Năstase, stabilindu-se că nu a început executarea pedepsei și că zilele de spitalizare nu i se vor scădea din pedeapsa de doi ani. Unul dintre avocații lui Năstase, Ion Cazacu, a declarat ieri că IGPR a inițiat la Tribunalul București „o procedură” care-l vizează pe Adrian Năstase, arătând că a fost înștiințat sumar despre această acțiune de către instanță și că primul termen în acest dosar a fost stabilit pentru marți, 26 iunie. Ion Cazacu a spus că nu poate oferi alte detalii pentru că nu i s-au comunicat. „Tribunalul București, care este instanța de executare, ne-a anunțat chiar acum că mâine dimineață avem deschisă o procedură cu IGPR. Vom lua la cunoștință mâine dimineață despre ce este vorba în acest dosar. Probabil că pun niște întrebări sau au deschis o cale procedurală. Nu știu dacă este în ședință publică, dar este o cerere făcută de IGPR care are număr de dosar. Am fost sunat de la grefa Tribunalului și nu ni s-a spus care este temeiul juridic al acestei cereri. Știm doar că IGPR a inițiat o procedură în legătură cu executarea. Într-adevăr, nici eu nu am mai auzit de o astfel de procedură, dar o să vedem mâine la Tribunal”, a precizat Ion Cazacu. Totodată, la Tribunalul Muncipiului București a fost înregistrată abia ieri o adresă a Poliției Române, în care instanța este anunțată oficial că mandatul de executare emis pe numele lui Adrian Năstase nu a putut fi pus în aplicare. Adresa a venit la o zi după ce paza de la spital fusese retrasă, dat fiind că Năstase încă nu a fost încarcerat, însă după ce președinta Tribunalului București, Laura Andrei, a declarat dumincă seara că instanța nu a cerut acest lucru, paza a fost reintrodusă.

Avocații lui Năstase trag din toate pozițiile

Apărătorii fostului premier uzează de toate mijloacele legale care le stau la dispoziție pentru a-și scăpa clientul. Ei au depus, la 21 iunie, o cerere de amânare a executării pedepsei lui Năstase, motivată de condițiile extraordinare în care se află fostul premier, condiții ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ și asupra familiei acestuia. Mai mult, ieri, avocatul Ion Cazacu a depus la Înalta Curtea de Casație și Justiție (ÎCCJ) o contestație în anulare în legătură cu condamnarea lui Năstase, care va fi judecată la 1 octombrie. Avocatul a precizat că, la acest moment, cererea nu este motivată, fiind indicate judecătorilor doar temeiurile în baza cărora a fost făcută. El a arătat că motivele pe larg vor fi făcute și depuse de avocați doar după ce instanța supremă va redacta motivarea hotărârii definitive de condamnare a clientului său. În acest caz, a menționat Cazacu, unul dintre motivele ce urmează a fi invocate este acela al intervenirii prescripției asupra răspunderii penale în cazul lui Năstase. Avocatul a arătat că, în opinia sa, termenul de prescripție în cazul faptei pentru care a fost judecat Năstase este de șapte ani și șase luni, precizând că nu înțelege cele peste opt luni de zile adăugate la perioada arătată de el de către judecătorii instanței supreme.În cazul lui Năstase a mai fost depusă o contestație în legătură cu executarea pedepsei din partea unui oarecare Corneliu Petre, despre care Cazacu a spus că apărarea lui Năstase nu și-o însușește, nefiind depusă la solicitarea familiei sau a avocaților. El a precizat că această acțiune este eronată în raport cu situația juridică actuală a lui Năstase. Potrivit avocatului Lucian Bolcaș, și el apărător al lui Năstase, marți, 26 iunie, se va discuta în instanță executarea mandatului. „Instanța de executare (Tribunalul București, n.r.) ia act că nu s-a executat mandatul primit de Poliție și stabilește că nu s-a început executarea pedepsei”, a spus Bolcaș. Primul termen al instanței de executare a fost fixat pentru marți, 26 iunie, iar termenul fixat pentru judecarea cererii de amânare a executării pedepsei a fost devansat de la 5 iulie la 28 iunie.

Allgemeine Zeitung: ?ê?£i-a regizat Năstase sinuciderea?

Cunoscuta publicație germană  Frankfurter Allgemeine Zeitung comentează cazul lui Năstase și ridică semne de întrebare asupra evenimentelor. „Ce îi poate trece cuiva prin cap când, în apropiere, se trage cu un pistol de tip Smith&Wesson Special 38? Pocnetul (140-170 decibeli), care se poate auzi de la doi kilometri, dacă nu s-a folosit un amortizor. Conform informațiilor Poliției, revolverul cu care fostul prim-ministru român Adrian Năstase se pare că a vrut să-și ia viața nu avea amortizor. ?ê?£i, totuși, niciunul din jurnaliștii, fotoreporterii și curioșii strânși în seara de 20 iunie în fața casei sale din strada Zambaccian din București, în așteptarea arestării sale, nu a auzit împușcătura", scrie jurnalistul Karl Peter Schwartz, același care a tratat plagiatul lui Ponta, pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. Jurnalistul reia toate semnele de întrebare din acest caz, de la faptul că Năstase avea doar un fular în jurul gâtului, nu bandaje sau mască de oxigen, deși ar fi trebuit să sângereze intens din cauza împușcăturii. Autorul articolului mai spune și ca medicul ?ê?£erban Brădișteanu e un apropiat al lui Năstase, care are propriile sale probleme cu legea. „În aceste zile impresia generală este că toată clasa politică se află sub șoc, acum chiar unul dintre cei absolut de neatins, aproape răpit din lumea celor nemuritori, fiind predat justiției lumești. Sub Ceaușescu, Iliescu și Năstase acest lucru ar fi fost de neconceput. Chiar și mulți dintre cei care nu aveau dubii cu privire la vinovăția lui Năstase s-au temut până la final că, totuși, acesta va reuși să se sustragă pedepsei. Pentru Comisia UE, care supravegheaza în mod regulat progresele României în domeniul justiției și a combaterii corupției, problematica condamnării în mod real a politicienilor de rang înalt a fost până în prezent testul de turnesol al statului de drept român. Acum se va vedea dacă sentința se va executa în cazul unui fost prim-ministru la fel ca și în cazul oricărui alt infractor”, încheie autorul articolului.

Rus: A fost tentativă de sinucidere, asta a convingerea mea ?óÔé¼?¿
Ministrul Internelor, Ioan Rus, s-a declarat convins că Adrian Năstase a avut o tentativă de sinucidere, după ce, la convorbirea telefonică avută cu acesta cu câteva ore înainte, fostul premier i s-a părut depresiv și îi spusese că nu va părăsi locuința. „M-am gândit că va face ceva, fără să știu ce”, a relatat Rus, într-o intervenție telefonică la un post tv, despre discuția avută cu Năstase în care i-a comunicat acestuia că poliștii vor veni la locuința lui, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Ministrul a explicat că a hotărât să-l sune pe Năstase luând în calcul atât faptul că la poarta locuinței fostului premier aștepta „toată presa”, cât și din dorința de a se evita situația „mascaților care sparg ușa”. „Nu în fiecare zi avem un mandat de executare pentru un fost prim-ministru”, a mai spus Rus, care a precizat că i-a informat pe șeful statului, Traian Băsescu, și pe premierul Victor Ponta despre evenimentele din acest caz, atât înainte, cât și după tentativa de sinucidere a lui Năstase. Demnitarul a afirmat și că unul dintre polițiștii care s-au deplasat la locuința lui Năstase pentru a executa mandatul s-a rănit ușor la mână când a încercat să-i ia pistolul din mână fostului premier, precizând că nu poate face publice alte detalii despre un caz aflat în curs de anchetare de către procurori.

Dosarul „Mătușa Tamara”, amânat pentru 3 septembrie
Judecătorii ÎCCJ au constatat ieri, la termenul de judecată într-un alt dosarul al lui Năstase – dosarul „Mătușa Tamara” – că nu s-a făcut dovada cu acte a punerii în executare a mandatului de arestare emis pe numele fostului premier, urmând să fie citat la domiciliu pentru termenul din 3 septembrie. Completul de cinci judecători de la ÎCCJ a reluat dezbaterile în cazul recursurilor făcute de procurorii anticorupție și de Adrian Năstase, Ioan Melinescu și Ristea Priboi în dosarul de corupție cunoscut sub numele de „Mătușa Tamara”. Avocatul lui Adrian Năstase, Viorel Roș, le-a spus judecătorilor că are întocmite motivele de recurs, dar că acestea nu au fost semnate de către clientul său, din cauza evenimentelor dramatice ce au avut loc în ultima vreme. El a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru ca Adrian Năstase să poată semna recursul. Avocatul a precizat că se impune amânarea judecării recursurilor și pentru că, potrivit normelor procedurale în vigoare, audierea inculpaților trebuie să fie făcută concomitent. Cei cinci judecători din complet au admis solicitările avocaților lui Năstase și a celorlalți inculpați, constatând astfel imposibilitatea obiectivă de prezentare. Instanța a acordat un nou termen de judecată pentru 3 septembrie. În finalul ședinței, judecătorii au arătat că pentru termenul din 3 septembrie îl vor cita pe Adrian Năstase la domiciliul său din strada Zambaccian, pentru că, până luni, la dosarul cauzei nu erau depuse documentele care să ateste punerea în executarea a mandatului de încarcerare emis de Tribunalul București pe numele lui Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calității”.

Bogdan Cristescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.