Home Actualitate Răduleasca, decorată la pachet cu bucătăreasa Casei Regale

Răduleasca, decorată la pachet cu bucătăreasa Casei Regale

DISTRIBUIŢI

Mihaela Rădulescu, „diva” noastră autohtonă care pe numele ei de fată s-a numit și Țiganu, se lăuda zilele trecute că va fi decorată chiar de Casa Regală. Cei care au sperat că acest anunț e doar o glumă proastă s-au  înșelat amarnic. Dar au avut și ocazia de a constata că, într-adevăr, „între sublim și ridicol nu este decât un pas”. Un pas pe care fostul nostru suveran, ori cei din anturajul său, l-au parcurs fără să clipească. Reamintim că la ultima ediție a emisiunii sale, Răduleasca s-a hlizit : „Uite cum mă fac eu de râs. Am primit un cadou așa de frumos și eu sunt în costum de baie, adică în sutien. O să mă laud cu ceva acum. Am primit o veste grozavă: majestatea sa Regele Mihai a decis să mă decoreze. Pe 26 iunie voi primi o medalie de onoare din partea lui”. Poate că foarte mulți dintre simpatizanții Măriei Sale și-or fi dorit ca aceste vorbe să fie doar niște palavre rostite ca să  se umfla în pene. Din păcate nu a fost așa. Casa Regală a anunțat oficial că „Luni, 25 iunie 2012, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, prin mijlocirea Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare a decorat o serie de persoane din mediul cultural, economic, educațional și din presa românească. Astfel, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, Sala Regilor a găzduit, începând cu ora 17, ceremonia solemnă în cadrul căreia au fost decorați cu “Medalia Regele Mihai I Pentru Loialitate“, doamna Eugenia Ilie, bucătăreasa Casei Regale, doamna Ing. Elena Drambei, doamna Anca Mitu, doamna Diana Zotescu, domnul Alexandru Rusu, domnul Luca Niculescu, doamna Cristina Țopescu și doamna Mihaela Rădulescu. Începând cu ora 17.45, tot în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, Principesa Moștenitoare a înmânat în numele Majestății Sale Regelui, “Crucea Casei Regale a României” , doamnei Cătălina Buzoianu și domnului Radu Călin Cristea și „Medalia Regele Mihai I Pentru Loialitate” domnilor Marius Oprea și Dan Horațiu Buzatu. Create în anul 2008, cele două Decorații Regale sunt destinate acelor persoane care dovedesc, dinăuntrul sau din afara Casei Majestății Sale, loialitate față de Rege și Familia Regală, față de principiile și valorile Statului român, în dimensiunea și legitimitatea sa istorică.
Habar nu avem pentru care merite o fi fost decorată Mihaela Rădulescu Țiganu. Membru al Casei Regale nu am auzit că ar fi. Poate că o fi având niște mari merite culturale sau cetățenești de care, iarăși, n-a auzit nimeni. Dar poate că nici nu contează. Pe site-ul Casei Regale se menționează că „Medalia se acordă membrilor merituoși ai Casei Majestății Sale sau colaboratorilor de peste cinci ani ai Casei Regale a României, din toată țara și din străinătate. Medalia poate fi oferită, de asemenea, unor personalități din România și din lume. Decorația este semnul prețuirii Majestății Sale față de românii sau străinii care au dovedit loialitate și încredere în destinul Familiei Regale din România, făcând eforturi și, adeseori, sacrificii personale pentru a sprijini principiile binefăcătoare ale Coroanei în țara noastră. Medalia va fi acordată unui număr de maximum 150 de personalități în viață, aflate în România sau în străinătate”. Aleluia! Răduleasca este a 130-a. Tot de pe sai-tul Casei Regale aflăm că „Decorația se prinde cu ac, precum broșa, la piept, în partea stângă”. Mihaela, ai grijă cum o montezi! Vezi să nu o prinzi cu acul direct pe sutien, că la cum îți arată silicoanele ai șanse mari să pățești vreun pocinog și să ajungi cu ele direct la vulcanizare.

Vasile Surcel

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.