Home Politic „Garantată de Vanghelie”, Andronescu va ajunge din nou la Educație

„Garantată de Vanghelie”, Andronescu va ajunge din nou la Educație

DISTRIBUIŢI

Primul-ministru Victor Ponta a declarat, astăzi, la Bruxelles, că va întocmi în cursul zilei toate documentele către președintele Traian Băsescu pentru numirea în funcția de ministru al Educației a social-democratului Ecaterina Andronescu. El a precizat că va întocmi toate documentele necesare pentru numirea noului ministru, în condițiile în care sâmbătă expiră mandatul interimar al lui Liviu Pop la ministerul Educației. Premierul Victor Ponta a declarat vineri că ministrul propus pentru portofoliul Educației, Ecaterina Andronescu, va rămâne în fruntea ministerului dacă justiția infirmă acuzațiile de incompatibilitate, iar dacă va primi un verdict de condamnare, va părăsi funcția.
"Știu că nu s-a redactat hotărârea și că urmează să se judece în recurs. Când există o hotărâre definitivă, la fel ca și la domnul Diaconu (Mircea Diaconu – fostul ministru al Culturii – n.r.), dacă este de achitare, rămâne, dacă este de condamnare, părăsește funcția", a spus Ponta. El a subliniat că avea mai multe variante, însă a decis să o desemneze pe Ecaterina Andronescu la Ministerul Educației. "Aveam o mulțime de variante, decizia îmi aparține", a afirmat premierul. Primul-ministru Victor Ponta a declarat, vineri, la Bruxelles, că va întocmi în cursul zilei toate documentele către președintele Traian Băsescu pentru numirea în funcția de ministru al Educației a social-democratului Ecaterina Andronescu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.